10:1 Căminul şi şcoala
10:2 Este o mândrie pentru veacul de acum faptul că oamenii pot avea atât de multe posibilităţi pentru dobândirea cunoştinţelor, aşa cum n-a fost niciodată înainte, şi că se manifestă un interes atât de mare pentru educaţie. Totuşi, în ciuda acestui progres demn de lăudat, există un spirit fără egal de nesupunere şi nechibzuinţă în generaţia care se ridică; decăderea mintală şi cea morală sunt aproape universale. Lipsa de disciplină în foarte multe instituţii de învăţământ le-a distrus aproape total utilitatea şi în unele cazuri le-a făcut să fie mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Acest lucru a fost sesizat şi deplâns şi s-au făcut eforturi serioase pentru a îndrepta deficienţele din sistemul nostru educaţional. Există o nevoie urgentă de şcoli în care tinerii să poată fi învăţaţi stăpânirea de sine, sârguinţa şi încrederea în propriile puteri, respectul pentru superiori şi reverenţa faţă de Dumnezeu. Cu o astfel de educaţie, noi putem să sperăm să vedem tineri pregătiţi să-şi onoreze Creatorul şi să-şi binecuvânteze semenii.
10:3 În vederea atingerii acestor obiective, a fost întemeiat colegiul nostru din Battle Creek. Însă cei care se străduiesc să îndeplinească o astfel de lucrare se lovesc de multe şi serioase dificultăţi. Răul care îi stăpâneşte pe toţi ceilalţi şi care adesea contracarează eforturile celor mai buni instructori trebuie căutat în educaţia din cămin. Părinţii nu sesizează importanţa de a-şi apăra copiii de tentaţiile ispititoare ale acestui veac. Ei nu dovedesc suficientă stăpânire şi de aceea nu-i pot aprecia corect valoarea.
10:4 Mulţi părinţi greşesc prin faptul că nu-şi unesc eforturile cu cele ale profesorului sârguincios şi credincios. Tinerii şi copiii, cu înţelegerea lor nedesăvârşită şi judecata lor nedezvoltată, nu sunt întotdeauna în stare să înţeleagă în întregime planurile şi metodele profesorului. Totuşi, când aceştia aduc acasă rapoarte cu privire la ce s-a făcut la şcoală, acestea sunt discutate de către părinţi în cercul familial, iar metoda profesorului este criticată fără oprelişte.
10:5 Prin aceasta, copiii învaţă lecţii de care nu se vor dezvăţa uşor. Ori de câte ori sunt supuşi unor restricţii neobişnuite, ei fac apel la părinţii lor nechibzuiţi pentru simpatie şi îngăduinţă. În acest fel, este încurajat un spirit de nelinişte şi nemulţumire, şcoala suferă datorită influenţei demoralizatoare, iar sarcina profesorului devine mult mai grea. Însă cea mai mare pierdere o au victimele nesăbuinţei părinteşti. Defecte de caracter care, printr-o bună educaţie, s-ar fi corectat sunt lăsate să se amplifice o dată cu trecerea anilor, ajungând să strice şi poate chiar să distrugă utilitatea posesorului lor.
10:6 De regulă, se va descoperi că elevii cei mai predispuşi să se plângă de disciplina din şcoală sunt cei care au primit o educaţie superficială. Nefiind niciodată învăţaţi despre necesitatea perfecţionării, ei o privesc cu neplăcere. Părinţii au neglijat să-şi înveţe fiii şi fiicele că trebuie să-şi îndeplinească cu credincioşie datoriile din gospodărie. Copiilor li se îngăduie să-şi petreacă timpul jucându-se, în timp ce tatăl şi mama trudesc fără încetare. Puţine persoane tinere simt că este datoria lor de a duce şi ei o parte din poverile familiei. Ei nu sunt învăţaţi că îngăduirea apetitului sau urmărirea tihnei şi a plăcerii nu constituie ţelul suprem al vieţii.
10:7 Cercul familiei constituie şcoala în care copilul primeşte primele sale lecţii, care vor dura cel mai mult. Iată de ce părinţii trebuie să fie mult acasă. Prin cuvânt şi exemplu, ei trebuie să-şi înveţe copiii dragostea de Dumnezeu; să-i înveţe să fie inteligenţi, sociabili, afectuoşi, să cultive deprinderile de a fi harnici, chibzuiţi în cheltuieli şi stăpâni pe sine. Oferind copiilor lor dragoste, simpatie şi încurajare în cămin, părinţii le pot pune la dispoziţie un loc de refugiu sigur şi binevenit faţă de multe din tentaţiile lumii.
10:8 "Nu am timp", spune tatăl, "nu am timp să mă ocup de educaţia copiilor mei, nu am timp pentru plăcerile sociale din cămin." Atunci nu trebuia să iei asupra ta responsabilitatea unei familii. Neîncredinţându-le timpul
10:9 care le aparţine de drept, îi jefuieşti de acea educaţie pe care trebuie să o primească de la tine. Dacă ai copii, ai o lucrare de făcut, împreună cu mama, în formarea caracterelor lor. Cei care simt că sunt chemaţi imperios să lucreze pentru binele societăţii, în timp ce copiii lor cresc nedisciplinaţi, ar trebui să se întrebe dacă nu cumva nu şi-au înţeles greşit datoria. Familia lor este cel dintâi câmp misionar în care părinţii sunt chemaţi să lucreze. Cei care lasă ca în grădina familiei lor să crească spini şi mărăcini, în timp ce dovedesc mult interes pentru cultivarea parcelelor de pământ ale vecinilor lor, nesocotesc Cuvântul lui Dumnezeu.
10:10 Repet, lipsa iubirii şi a evlaviei şi neglijarea educaţiei corespunzătoare în cămin este ceea ce creează atât de multe dificultăţi în şcoli şi colegii. Există o înfricoşătoare stare de răceală şi apatie în rândul celor care susţin că sunt creştini. Ei sunt lipsiţi de sensibilitate, nemiloşi, neiertători. Aceste trăsături rele îngăduite pentru prima dată în cămin exercită influenţa lor veninoasă în toate asocierile de fiecare zi. Dacă spiritul de bunătate şi curtoazie ar fi nutrit de părinţi şi de copii, acest lucru s-ar vedea şi în relaţiile dintre profesori şi elevi. Domnul Hristos ar trebui să fie un oaspete onorat în cercul familiei, iar prezenţa Sa nu este puţin necesară în sala de clasă. Fie ca puterea de convertire a lui Dumnezeu să poată înmuia şi supune inimile părinţilor şi copiilor, ale profesorilor şi elevilor şi să le transforme spre a fi asemenea lui Hristos.
10:11 Taţii şi mamele trebuie să studieze cu grijă şi rugăciune caracterele copiilor lor. Ei trebuie să caute să reprime şi să ţină în frâu acele trăsături care sunt prea proeminente şi să încurajeze pe acelea care ar putea fi deficitare, asigurând astfel o dezvoltare armonioasă. Aceasta nu este o problemă uşoară. Tatăl poate considera că nu este un păcat mare să neglijeze educaţia copiilor săi; însă nu tot aşa priveşte lucrurile şi Dumnezeu. Părinţii creştini au nevoie de o convertire deplină în privinţa acestui subiect. Vina se acumulează continuu asupra lor, iar consecinţele acţiunilor lor
10:12 se răsfrâng asupra copiilor lor şi asupra copiilor copiilor lor. Mintea bolnavă, dezechilibrată, temperamentul pripit, nervozitatea, invidia sau gelozia poartă amprenta neglijenţei părinţilor. Aceste trăsături rele de caracter aduc multă nefericire celor care le deţin. Cât de mulţi sunt lipsiţi de dragostea prietenilor şi tovarăşilor lor, pe care ar fi putut să o aibă dacă ar fi fost mai amabili, mai prietenoşi. Cât de mulţi creează probleme ori pe unde merg şi în orice sunt implicaţi!
10:13 Copiii au nevoi pe care părinţii lor trebuie să le cunoască şi să le respecte. Ei au dreptul la o astfel de educaţie care să-i facă în stare să fie membri utili, respectaţi şi iubiţi ai societăţii de aici şi să-i facă demni pentru societatea curată şi sfântă ce va urma. Tinerii trebuie învăţaţi că bunăstarea lor, atât cea prezentă, cât şi cea viitoare, depinde într-o mare măsură şi de obiceiurile pe care şi le formează în copilărie şi tinereţe. De timpuriu trebuie să se obişnuiască să fie supuşi, să se deprindă cu tăgăduirea de sine şi să aibă în vedere fericirea altora. Ei trebuie învăţaţi să-şi supună temperamentul iute, să reţină cuvântul pătimaş, să manifeste continuu bunătate, curtoazie şi stăpânire de sine. Taţii şi mamele trebuie să facă din aceasta principala lor preocupare, astfel încât odraslele lor să poată deveni cât mai desăvârşiţi în caracter, atât cât se poate prin unirea efortului omenesc cu ajutorul divin. Ei au acceptat deja această lucrare, cu toată importanţa şi responsabilitatea ei, prin faptul că i-au adus pe copii pe lume.
10:14 Părinţii trebuie să se asigure că propriile lor inimi şi vieţi sunt controlate de preceptele divine, dacă vor să-şi crească copiii în temere şi ascultare de Domnul. Ei nu au voie să incite, să ocărască şi să batjocorească. Ei nu au voie să-şi ironizeze niciodată copiii care au trăsături rele de caracter, pe care ei înşişi li le-au transmis. Acest mod de disciplinare nu va trata niciodată răul. Părinţi, folosiţi preceptele Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-i sfătui şi mustra pe copiii voştri încăpăţânaţi. Arătaţi-le un "aşa zice Domnul" pentru cerinţele voastre. O mustrare care vine ca un cuvânt
10:15 din partea lui Dumnezeu este mult mai eficientă decât una rostită cu asprime şi mânie de buzele părinţilor.
10:16 Ori de câte ori este necesar ca dorinţele copilului să fie refuzate sau este necesar să se treacă peste voinţa lui, acesta trebuie convins cu multă seriozitate că acest lucru nu se face pentru a da satisfacţie părinţilor sau pentru a exercita o autoritate arbitrară, ci numai pentru binele lui. El trebuie învăţat că fiecare greşeală neîndreptată îi va aduce lui însuşi nefericire şi nu va fi pe plac lui Dumnezeu. Astfel disciplinaţi, copiii vor descoperi că cea mai mare fericire a lor constă în supunerea propriilor lor voinţe voii Tatălui lor ceresc.
10:17 Atât unii părinţi, cât şi unii profesori par să uite că au fost şi ei odată copii. Ei sunt aroganţi, reci şi lipsiţi de simpatie. Ori de câte ori vin în contact cu cei tineri - acasă, la şcoală, la Şcoala de Sabat, la biserică - ei păstrează acelaşi aer de autoritate, iar chipurile lor poartă, de regulă, o expresie sobră, respingătoare. Veselia sau felul de a fi capricios, caracteristice copiilor, şi activitatea neobosită a tinerilor sunt fără scuză în ochii lor. O astfel de disciplină nu se aseamănă cu cea folosită de Hristos. Copiii astfel educaţi se tem de părinţii şi profesorii lor, însă nu îi iubesc; ei nu le pot mărturisi acestora experienţele lor copilăreşti. Unele dintre cele mai valoroase trăsături de caracter sunt reprimate cu ură, aşa cum vine o rafală de vânt asupra unei plante firave.
10:18 Zâmbiţi, părinţi; zâmbiţi, profesori. Dacă inima vă este tristă, nu lăsaţi ca faţa voastră să dezvăluie acest lucru. Lăsaţi ca strălucirea soarelui, ce porneşte dintr-o inimă iubitoare, mulţumitoare, să vă lumineze chipul. Renunţaţi la demnitatea de fier, adaptaţi-vă la nevoile copiilor şi faceţi-i să vă iubească. Trebuie să le câştigaţi dragostea, dacă vreţi să le întipăriţi în inimă adevărul religios.
10:19 Domnul Isus a iubit copiii. El Şi-a adus aminte că şi El a fost odată copil şi chipul Lui binevoitor a câştigat dragostea celor mici. Le plăcea să se joace în jurul Lui şi să atingă acea faţă iubitoare cu mâinile lor nevinovate. Când mamele şi-au adus copiii pentru a fi binecuvântaţi de scumpul Mântuitor,
10:20 ucenicii au considerat acel lucru de prea mică importanţă pentru a-I întrerupe învăţăturile. Însă Domnul Isus a citit dorinţa adâncă în inimile mamelor şi, mustrându-i pe ucenici, a spus: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a unora ca ei".
10:21 Părinţi, aveţi de făcut o lucrare pentru copiii voştri, pe care nimeni altcineva nu o poate face. Nu puteţi lăsa răspunderea voastră pe seama altora. Datoria tatălui faţă de copiii săi nu poate fi transferată asupra mamei. Dacă ea îşi aduce la îndeplinire datoria, sarcina pe care o are îi este suficientă. Doar lucrând uniţi tatăl şi mama vor putea să îndeplinească lucrarea pe care Dumnezeu a încredinţat-o în mâinile lor.
10:22 Timpul care este petrecut pentru câştigarea de bogăţii este mai mult decât pierdut, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii, atâta timp cât este neglijată educaţia morală. Comorile pământeşti vor trece; însă nobleţea caracterului şi valoarea morală vor dura veşnic. Dacă lucrarea părinţilor va fi bine făcută, ea va da mărturie de-a lungul veşniciei de înţelepciunea şi credincioşia lor. Cei care se împovărează la extrem ca să-şi procure pentru casele lor lucruri costisitoare şi drept hrană delicatese sau pentru a-i menţine în ignoranţă cu privire la lucrul folositor vor fi răsplătiţi doar cu mândria, invidia, ambiţia şi lipsa de respect a copiilor lor răsfăţaţi.
10:23 Tinerii au nevoie încă din copilărie de o barieră fermă ridicată între ei şi lume, astfel ca influenţa degradantă a acesteia să nu-i afecteze. Părinţii trebuie să vegheze continuu, astfel încât copiii lor să nu fie pierduţi pentru Dumnezeu. Dacă ar fi considerat important ca tinerii să aibă caractere frumoase şi un fel de a fi binevoitor, tot aşa după cum există tendinţa de a imita moda lumii în îmbrăcăminte şi comportament, ar fi sute acolo unde este azi doar unul pregătit pentru o viaţă activă, în stare să exercite o influenţă înnobilatoare asupra societăţii!
10:24 Lucrarea de educare, instruire şi disciplinare a părinţilor întrece în însemnătate orice altă lucrare. Eforturile celor mai buni profesori
10:25 aduc adesea puţine roade, deoarece taţii şi mamele nu-şi fac partea cu credincioşie. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna călăuza lor. Noi nu vrem să vă prezentăm o nouă cale de îndeplinire a datoriei. Noi punem înaintea tuturor toate învăţăturile acelui cuvânt prin care lucrarea noastră trebuie să fie judecată şi întrebăm: Acesta este standardul pe care noi, ca părinţi creştini, ne străduim să-l atingem?
10:26 Review and Herald, 21 martie 1882
10:27 Pentru studiu suplimentar
10:28 Semnele Timpului - Profesorul şi lucrarea lui, 27 aprilie 1882
10:29 Semnele Timpului - Munca este o binecuvântare, 4 mai 1882
10:30 Semnele Timpului - Şcoala noastră din Healdsburg, 4 mai 1882
10:31 Semnele Timpului - Instruirea în cămin - importanţa şi rezultatele ei, 25 mai 1882,
10:32 Review and Herald - Disciplina în cămin, iunie 1882