8:1 VIZIUNI CARE AU URMAT
8:2 Domnul mi-a dat următoarea viziune în 1847, când fraţii erau adunaţi în Sabat, în Topsham, Maine.
8:3 Noi am simţit un neobişnuit duh de rugăciune. Şi când ne rugam, Duhul Sfânt S-a coborât asupra noastră. Eram foarte fericiţi. În scurtă vreme, am pierdut contactul cu lucrurile pământeşti şi m-am cufundat într-o viziune a slavei lui Dumnezeu. Am văzut un înger zburând repede către mine. El m-a dus îndată de pe pământ la Cetatea Sfântă. În Cetate am văzut un templu, în care am intrat. Am pătruns pe o uşă înainte ca să ajung la prima perdea. Această perdea era ridicată şi am intrat în Locul Sfânt. Acolo am văzut altarul cu tămâie, sfeşnicul cu şapte candele şi masa pe care se aflau pâinile pentru punerea înainte. După ce am văzut slava încăperii sfinte, Isus a ridicat cea de-a doua perdea şi eu am trecut în Sfânta Sfintelor.
8:4 În Sfânta Sfintelor am văzut un chivot. Pe capac şi pe părţile laterale era cel mai curat aur. La fiecare capăt al chivotului se afla câte un heruvim încântător, cu aripile întinse deasupra lui. Feţele lor erau întoarse una către cealaltă şi priveau în jos. Între îngeri era o cădelniţă de aur. Deasupra chivotului, unde stăteau îngerii, era o slavă strălucitoare în forma unui tron, unde locuia Dumnezeu. Isus stătea în picioare lângă chivot şi, când rugăciunile sfinţilor ajungeau sus la El, tămâia din cădelniţă scotea fum, iar el aducea înaintea Tatălui Său, ca dar ridicat, rugăciunile lor împreună cu fumul tămâii. În chivot se afla vasul de aur cu mană, toiagul care înmugurise al lui Aaron şi tablele de piatră care erau închise ca o carte. Isus le-a deschis şi am văzut cele Zece Porunci scrise pe ele cu degetul lui Dumnezeu. Pe o tablă erau scrise patru, iar pe cealaltă şase. Cele patru de pe prima tablă străluceau mai puternic decât celelalte şase. Dar cea de-a patra,
8:5 porunca referitoare la Sabat, strălucea mai puternic decât toate celelalte; căci Sabatul a fost pus deoparte pentru a fi păzit în cinstea Numelui sfânt al lui Dumnezeu. Sabatul sfânt arăta măreţ - în jurul lui era o aureolă plină de slavă. Am văzut că porunca legată de Sabat nu a fost pironită la cruce. Dacă ar fi fost pironită, şi celelalte nouă porunci ar fi fost pironite; şi ni s-a lăsat libertatea, de a le călca pe toate sau numai pe a patra. Am văzut că Dumnezeu nu schimbase Sabatul, căci El nu Se schimbă niciodată. Dar papa îl schimbase, dintr-a şaptea în prima zi a săptămânii; căci el urma să schimbe vremurile şi Legea.
8:6 Şi am văzut că, dacă Dumnezeu ar fi schimbat Sabatul din ziua a şaptea în cea dintâi, El ar fi modificat textul poruncii referitoare la Sabat, scrisă pe tablele de piatră, care sunt acum în chivot, în Locul Preasfânt al templului din ceruri; şi ar fi scris astfel: Prima zi este Sabatul Domnului Dumnezeului tău. Dar am văzut că scria la fel ca atunci când au fost scrise pe tablele de piatră cu degetul lui Dumnezeu şi date lui Moise pe muntele Sinai. "Dar ziua a şaptea este Sabatul Domnului Dumnezeului tău." Am văzut că Sabatul sfânt este şi va fi zidul de despărţire dintre adevăratul Israel al lui Dumnezeu şi cei necredincioşi şi că Sabatul reprezintă marele subiect care va uni inimile sfinţilor dragi lui Dumnezeu, aşteptători ai Săi.
8:7 Am văzut că Dumnezeu are copii care nu cunosc şi nu păzesc Sabatul. Ei nu au respins lumina privitoare la Sabat. Iar la începutul timpului de strâmtorare, am fost umpluţi de Duhul Sfânt pe măsură ce mergeam şi vesteam cu mai multă putere Sabatul. Acest lucru a umplut de mânie celelalte biserici şi pe adventiştii nominali [ Vezi, de asemenea, Apendicele (n. ed.).] , întrucât nu puteau combate cu succes adevărul despre Sabat. În acest timp toţi cei aleşi ai lui Dumnezeu au văzut clar că noi aveam adevărul şi au ieşit şi au suferit prigoana împreună cu noi. Am văzut
8:8 sabia, foametea, epidemii şi mare tulburare în ţară. Cei răi s-au gândit că noi aduseserăm judecăţile asupra lor, s-au ridicat şi s-au sfătuit să scape pământul de noi, crezând că atunci răul ar fi oprit.
8:9 În timpul de strâmtorare am fugit cu toţii din oraşe şi sate, dar am fost urmăriţi de cei răi, care au intrat cu sabia în casele sfinţilor. Ei au ridicat sabia pentru a ne ucide, dar aceasta s-a frânt şi a căzut la fel de lipsită de putere ca un pai. Apoi, toţi am strigat zi şi noapte pentru a fi izbăviţi, iar strigătul a ajuns la Dumnezeu. Soarele s-a ridicat şi luna a rămas pe loc. Râurile au încetat să mai curgă. S-au ivit nori negri, grei, şi s-au izbit între ei. Dar exista un loc neacoperit de nori, un loc plin de slavă, de unde s-a auzit glasul lui Dumnezeu, ca nişte ape multe, glas care a zguduit cerurile şi pământul. Cerul s-a deschis şi s-a închis şi era în mare agitaţie. Munţii s-au scuturat ca o trestie în vânt şi au aruncat pretutindeni stânci zgrunţuroase. Marea fierbea ca o oală pe foc şi a aruncat pietre mari pe uscat. Iar când Dumnezeu a rostit ziua şi ceasul venirii lui Isus şi a enunţat legământul cel veşnic pentru poporul Său, a spus o singură frază şi apoi a făcut o pauză, în timp ce cuvintele Sale făceau pământul să vibreze. Cei din Israelul lui Dumnezeu stăteau cu ochii aţintiţi în sus şi ascultau cuvintele pe măsură ce ieşeau din gura lui Iehova şi zguduiau pământul ca bubuiturile celui mai puternic tunet. Totul era de o solemnitate înfricoşătoare. Iar la sfârşitul fiecărei fraze sfinţii strigau: "Slavă! Aleluia!" Feţele lor erau luminate de slava lui Dumnezeu şi străluceau de slavă aşa cum strălucea faţa lui Moise când a coborât de pe Sinai. Cei răi nu se puteau uita la ei din pricina slavei. Şi când binecuvântarea veşnică a fost rostită pentru cei care-L onoraseră pe Dumnezeu prin sfinţirea Sabatului Său, s-a auzit un strigăt puternic de biruinţă asupra fiarei şi asupra chipului ei.
8:10 Atunci a început anul de veselie, când pământul trebuie să se odihnească. L-am văzut pe robul evlavios ridicându-se în triumf şi biruinţă şi scuturându-se de lanţurile care-l legau, în timp ce stăpânul său cel rău era tulburat şi nu ştia ce să facă; căci cei răi nu au putut să priceapă cuvintele rostite de Dumnezeu. La puţin timp de la aceasta, a apărut marele nor alb. Arăta mai frumos ca oricând. Pe el era aşezat Fiul omului. La început, nu L-am văzut pe Isus pe nor, dar, pe măsură ce se apropia de pământ, am putut vedea persoana-I minunată. Când a fost zărit prima dată, acest nor a fost semnul Fiului omului în cer. Glasul Fiului lui Dumnezeu i-a chemat la viaţă pe sfinţii care erau adormiţi şi i-a îmbrăcat în nemurire slăvită. Sfinţii aflaţi în viaţă au fost preschimbaţi într-o clipă şi au fost luaţi împreună cu primii în carul în formă de nor. Arăta nespus de frumos în timp ce se înălţa ca un tunet. De fiecare parte a carului erau aripi şi sub el, roţi. Iar când carul s-a înălţat cu tunet, roţile au strigat "Sfânt" şi aripile, când se mişcau, strigau "Sfânt", iar suita de îngeri sfinţi din jurul norului strigau: "Sfânt, sfânt, sfânt, este Doamnul, Cel Atotputernic!" Iar sfinţii din nor strigau: "Slavă! Aleluia!" Şi carul s-a înălţat cu tunet, îndreptându-se către Cetatea cea Sfântă. Isus a deschis porţile cetăţii de aur şi ne-a condus înăuntru. Aici am fost întâmpinaţi cu bunăvoinţă, căci păziserăm "poruncile lui Dumnezeu" şi aveam "dreptul să mâncăm din pomul vieţii."