Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 8:3


8:3 Noi am simţit un neobişnuit duh de rugăciune. Şi când ne rugam, Duhul Sfânt S-a coborât asupra noastră. Eram foarte fericiţi. În scurtă vreme, am pierdut contactul cu lucrurile pământeşti şi m-am cufundat într-o viziune a slavei lui Dumnezeu. Am văzut un înger zburând repede către mine. El m-a dus îndată de pe pământ la Cetatea Sfântă. În Cetate am văzut un templu, în care am intrat. Am pătruns pe o uşă înainte ca să ajung la prima perdea. Această perdea era ridicată şi am intrat în Locul Sfânt. Acolo am văzut altarul cu tămâie, sfeşnicul cu şapte candele şi masa pe care se aflau pâinile pentru punerea înainte. După ce am văzut slava încăperii sfinte, Isus a ridicat cea de-a doua perdea şi eu am trecut în Sfânta Sfintelor.