8:10 Atunci a început anul de veselie, când pământul trebuie să se odihnească. L-am văzut pe robul evlavios ridicându-se în triumf şi biruinţă şi scuturându-se de lanţurile care-l legau, în timp ce stăpânul său cel rău era tulburat şi nu ştia ce să facă; căci cei răi nu au putut să priceapă cuvintele rostite de Dumnezeu. La puţin timp de la aceasta, a apărut marele nor alb. Arăta mai frumos ca oricând. Pe el era aşezat Fiul omului. La început, nu L-am văzut pe Isus pe nor, dar, pe măsură ce se apropia de pământ, am putut vedea persoana-I minunată. Când a fost zărit prima dată, acest nor a fost semnul Fiului omului în cer. Glasul Fiului lui Dumnezeu i-a chemat la viaţă pe sfinţii care erau adormiţi şi i-a îmbrăcat în nemurire slăvită. Sfinţii aflaţi în viaţă au fost preschimbaţi într-o clipă şi au fost luaţi împreună cu primii în carul în formă de nor. Arăta nespus de frumos în timp ce se înălţa ca un tunet. De fiecare parte a carului erau aripi şi sub el, roţi. Iar când carul s-a înălţat cu tunet, roţile au strigat "Sfânt" şi aripile, când se mişcau, strigau "Sfânt", iar suita de îngeri sfinţi din jurul norului strigau: "Sfânt, sfânt, sfânt, este Doamnul, Cel Atotputernic!" Iar sfinţii din nor strigau: "Slavă! Aleluia!" Şi carul s-a înălţat cu tunet, îndreptându-se către Cetatea cea Sfântă. Isus a deschis porţile cetăţii de aur şi ne-a condus înăuntru. Aici am fost întâmpinaţi cu bunăvoinţă, căci păziserăm "poruncile lui Dumnezeu" şi aveam "dreptul să mâncăm din pomul vieţii."