59:1 CEA DE-A DOUA ÎNVIERE
59:2 Apoi Isus, toată suita de îngeri sfinţi şi toţi sfinţii răscumpăraţi au părăsit Cetatea. Îngerii L-au înconjurat pe Comandantul lor şi L-au însoţit în direcţia în care mergea, iar grupul sfinţilor răscumpăraţi îi urmau. După aceasta, cu o măreţie teribilă, înfricoşătoare, Isus i-a chemat la viaţă pe morţii cei răi; aceştia au ieşit cu aceleaşi trupuri slăbite, bolnăvicioase, cu care coborâseră în morminte. Ce privelişte! Ce scenă! La prima înviere, toţi au venit la viaţă în floarea nemuririi; la cea de-a doua însă, semnele blestemului sunt vizibile asupra tuturor. Împăraţii şi nobilii pământului, cei săraci şi umili, cei învăţaţi şi cei neînvăţaţi, toţi au înviat împreună. Toţi L-au privit pe Fiul omului; şi chiar aceia care L-au dispreţuit şi batjocorit, care I-au pus cununa de spini pe fruntea sacră şi care L-au lovit Îl privesc în toată măreţia Sa împărătească. Cei care L-au scuipat în ceasul încercării Lui, se întorc acum din faţa privirii Sale pătrunzătoare şi de la slava înfăţişării Lui. Cei care au bătut cuiele în mâinile şi picioarele Lui privesc acum semnele lăsate de răstignire. Cei care au înfipt lancea în coasta Sa privesc semnele cruzimii aplicate asupra trupului Său. Şi ei ştiu că El este chiar Acela pe care L-au răstignit şi de care şi-au bătut joc în agonia ultimelor Sale clipe de viaţă. Şi atunci se înalţă un vaiet lung de suferinţă agonizantă, în timp ce aceştia aleargă pentru a scăpa de prezenţa Împăratului împăraţilor şi Domnului domnilor.
59:3 Toţi caută să se ascundă în spatele stâncilor, să se pună la adăpost de slava teribilă a celui pe care odată L-au dispreţuit. Şi, copleşiţi şi îndureraţi de măreţia şi slava Sa nemăsurat de mare, îşi ridică glasurile la unison şi exclamă, cu o teribilă claritate: "Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!"
59:4 Apoi Isus şi îngerii neprihăniţi, însoţiţi de toţi sfinţii, merg din nou în Cetate, iar plângerile amare şi vaietele celor pierduţi umplu văzduhul. Apoi am văzut că Satana şi-a început din nou lucrarea. A trecut printre supuşii lui, i-a întărit pe cei slabi şi neputincioşi şi le-a spus că el şi îngerii lui sunt puternici. A arătat către milioanele nenumărate ale celor care fuseseră înviaţi. Erau războinici puternici şi regi care erau foarte pricepuţi în luptă şi care cuceriseră împărăţii. Şi erau uriaşi teribili şi oameni viteji care nu pierduseră niciodată o bătălie. Era mândrul şi ambiţiosul Napoleon, a cărui simplă apropiere făcuse împărăţii să tremure. Erau aliniaţi acolo bărbaţi de o statură impunătoare şi o ţinută nobilă, care căzuseră în luptă când însetau după cuceriri. Când ies din mormintele lor, ei îşi reiau firul gândurilor de unde-l lăsaseră la moarte. Ei au aceeaşi dorinţă de a cuceri care-i domina şi când au căzut. Satana se consultă cu îngerii lui şi apoi cu acei împăraţi, cuceritori şi bărbaţi puternici. Apoi, se uită peste armata uriaşă şi le spune că în Cetate este o oştire mică şi slabă şi că ei pot să urce şi să o cucerească, să-i arunce afară pe locuitorii ei şi să fie ei înşişi posesorii bogăţiilor şi slavei de acolo.
59:5 Satana reuşeşte să-i amăgească şi toţi încep imediat să se pregătească de luptă. Sunt mulţi oameni pricepuţi în armata aceea enormă şi ei construiesc tot felul de dispozitive de război. Apoi, cu Satana în fruntea lor, mulţimea se pune în mişcare. Împăraţii şi războinicii îl urmează îndeaproape pe Satana şi mulţimea vine imediat după ei, organizată pe companii. Fiecare companie îşi are comandantul ei şi se respectă ordinea în timp ce mărşăluiesc pe suprafaţa crăpată a pământului către Cetatea cea Sfântă. Isus închide porţile Cetăţii şi această armată uriaşă o înconjoară şi se pun în poziţie de luptă, aşteptându-se la o încleştare crâncenă. Isus, toată oştirea îngerească şi toţi sfinţii, cu coroanele strălucitoare pe cap, urcă pe partea
59:6 superioară a zidurilor Cetăţii. Isus vorbeşte cu demnitate, spunând: "Priviţi, voi, păcătoşilor, răsplata celor drepţi! Şi priviţi, voi, răscumpăraţii Mei, răsplata celor răi!" Mulţimea fără număr priveşte grupul slăvit adunat pe zidurile Cetăţii. Şi, văzând splendoarea coroanelor lor strălucitoare şi feţele luminate de slavă, reflectând chipul lui Isus, şi după ce privesc apoi slava şi măreţia inegalabilă a Împăratului împăraţilor şi a Domnului domnilor, curajul îi părăseşte. Sunt copleşiţi de simţământul comorii şi slavei pierdute şi îşi dau seama că plata păcatului este moartea. Ei văd grupul sfânt, fericit al celor pe care i-au urât, acum acoperiţi de slavă şi cinste şi înveşmântaţi în viaţă fără de moarte, în timp ce ei se află în afara Cetăţii, alături de tot ce poate fi mai josnic şi mai respingător.