57:1 MAREA STRIGARE
57:2 Am văzut îngeri grăbindu-se încoace şi încolo în cer, coborând către pământ şi urcând apoi iarăşi la cer, pregătindu-se pentru împlinirea unui eveniment important. Apoi, am văzut un alt înger puternic, însărcinat să coboare pe pământ, să-şi unească glasul cu al celui de-al treilea înger şi să dea putere şi energie soliei sale. Slavă şi o mare putere au fost date îngerului şi, când a coborât, pământul a fost luminat de slava lui. Lumina care-l însoţea pe acest înger pătrundea pretutindeni, în timp ce el striga cu o voce puternică: "A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte." Solia căderii Babilonului, aşa cum a fost dată de cel de-al doilea înger, este repetată, cu menţionarea în plus a stricăciunilor care au intrat în biserici din 1844. Lucrarea acestui înger vine chiar la timp pentru a se alătura ultimei mari lucrări a soliei celui de-al treilea înger, în timp ce se transformă într-o mare strigare. Iar cei din poporul lui Dumnezeu sunt astfel pregătiţi să rămână în picioare în ceasul ispitei, pe care urmează să o înfrunte în curând. Am văzut o lumină puternică asupra lor, iar ei s-au unit pentru a vesti fără frică solia celui de-al treilea înger.
57:3 Au fost trimişi îngeri în ajutorul puternicului înger din cer şi am auzit voci care păreau să se audă pretutindeni: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei." Această solie părea să fie un adaos la cea de-a treia solie, alăturându-i-se aşa cum strigătul de la miezul nopţii se alăturase soliei celui de-al doilea înger în 1844. Slava lui Dumnezeu era asupra
57:4 sfinţilor răbdători, aşteptători, iar ei au dat fără teamă ultima avertizare solemnă, vestind căderea Babilonului şi chemându-i pe cei care aparţineau poporului lui Dumnezeu să iasă afară din el pentru a scăpa de sfârşitul lui înfricoşător.
57:5 Lumina care a fost revărsată asupra aşteptătorilor a pătruns pretutindeni, iar cei din biserici, care aveau ceva lumină, care nu auziseră şi nu respinseseră cele trei solii, s-au supus chemării şi au părăsit bisericile căzute. Mulţi fuseseră conştienţii de ani întregi de când fuseseră date aceste solii şi lumina a strălucit asupra lor, iar ei au avut privilegiul să aleagă viaţa sau moartea. Unii au ales viaţa şi au luat poziţie alături de cei care-L aşteptau pe Domnul lor şi păzeau toate poruncile Lui. Cea de-a treia solie avea să-şi facă lucrarea; toţi aveau să fie probaţi prin ea, iar cei preţioşi să fie chemaţi afară din acele organizaţii religioase. O putere constrângătoare i-a mişcat pe cei oneşti, în timp ce manifestarea puterii lui Dumnezeu a adus o teamă şi o reţinere asupra rudelor şi prietenilor lor necredincioşi, astfel încât ei nu îndrăzneau şi nici nu aveau puterea de a-i împiedica pe cei care simţeau lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra lor. Ultima chemare a fost dusă chiar şi bieţilor sclavi, şi cei mai evlavioşi dintre ei au dat glas cântecelor lor de bucurie entuziastă la perspectiva fericitei lor izbăviri. Stăpânii lor nu-i puteau opri; teama şi uimirea îi făceau să păstreze tăcerea. Se făceau minuni mari, cei bolnavi erau vindecaţi şi cei credincioşi erau însoţiţi de semne şi minuni. Dumnezeu era la lucru şi fiecare sfânt, netemându-se de consecinţe, şi-a urmat convingerile propriei conştiinţe şi s-a alăturat celor care păzeau toate poruncile lui Dumnezeu; şi ei au făcut să răsune până în depărtări cea de-a treia solie. Am văzut că acest mesaj se va încheia cu o putere şi energie cu mult mai mare decât a strigătului de la miezul nopţii.
57:6 Slujitorii lui Dumnezeu, înzestraţi cu putere de sus,
57:7 cu feţele luminoase, strălucind de consacrare sfântă, au mers să proclame solia din cer. Suflete care erau risipite prin toate organizaţiile religioase au răspuns chemării şi cei preţioşi au fost zoriţi afară din bisericile condamnate, aşa cum Lot a fost zorit să iasă din Sodoma înainte de nimicirea ei. Cei din poporul lui Dumnezeu au fost întăriţi de slava măreaţă care îi acoperea cu generozitate şi îi pregătea să îndure ceasul ispitei. Am auzit pretutindeni o mulţime de glasuri spunând: "Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus".
57:8 ÎNCHEIEREA VESTIRII CELEI DE-A TREIA SOLII ÎNGEREŞTI
57:9 Atenţia mi-a fost îndreptată către timpul încheierii vestirii soliei celui de-al treilea înger. Puterea lui Dumnezeu rămăsese asupra poporului Său; ei îşi împliniseră lucrarea şi erau pregătiţi pentru ceasul încercării, care era înaintea lor. Primiseră ploaia târzie - sau înviorarea de la faţa Domnului - şi mărturia cea vie fusese reînviată. Ultima mare avertizare răsunase pretutindeni şi îi aţâţase şi turbase de mânie pe locuitorii pământului care nu au vrut să primească solia.
57:10 Am văzut îngeri grăbindu-se încoace şi încolo în ceruri. Un înger care purta o călimară la brâu s-a întors de pe pământ şi I-a raportat lui Isus că lucrarea lui a fost înfăptuită şi că sfinţii erau număraţi şi sigilaţi. Apoi L-am văzut pe Isus, care slujise înaintea chivotului care conţinea Cele Zece Porunci, aruncând jos cădelniţa. Şi-a ridicat mâinile şi a strigat cu putere: "S-a sfârşit!" Şi toată oştirea îngerească şi-a pus deoparte cununile în timp ce Isus a făcut declaraţia
57:11 solemnă: "Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe."
57:12 Fiecare caz fusese hotărât pentru viaţă sau moarte. În timp ce Isus slujise în Sanctuar, judecata continuase pentru neprihăniţii care erau morţi şi apoi pentru neprihăniţii aflaţi în viaţă. Hristos Îşi primise Împărăţia după ce făcuse ispăşire pentru poporul Său şi le ştersese păcatele. Era hotărât cine aveau să fie supuşii Împărăţiei. Nunta Mielului luase sfârşit. Şi Împărăţia şi măreţia ei în întregime au fost date lui Isus şi moştenitorilor mântuirii, iar Isus urma să domnească ca Împărat al împăraţilor şi Domn al Domnilor.
57:13 Când Isus a ieşit din Sfânta Sfintelor, am auzit clopoţeii veşmântului Său; şi, în acel moment al ieşirii Sale, un nor de întuneric i-a acoperit pe locuitorii pământului. Atunci nu a mai fost nici un mijlocitor între omul vinovat şi un Dumnezeu jignit. Câtă vreme Isus stătuse între Dumnezeu şi omul vinovat, oamenii avuseseră o protecţie asupra lor; dar când El a încetat să mai stea între om şi Tatăl, aceasta a fost îndepărtată şi Satana a avut controlul deplin asupra celor nepocăiţi de la sfârşitul timpului. Era imposibil ca plăgile să fie revărsate în timp ce Isus slujea în Sanctuar; dar când lucrarea Sa de acolo ia sfârşit şi mijlocirea Sa se încheie, nu mai există nimic care să stăvilească mânia lui Dumnezeu, şi aceasta se dezlănţuie cu furie asupra capului neprotejat al păcătosului vinovat, care a dispreţuit mântuirea şi a urât mustrarea. În acel timp înfricoşător, la încheierea mijlocirii lui Isus, sfinţii trăiau fără Mijlocitor înaintea unui Dumnezeu sfânt. Fiecare caz în parte era hotărât, fiecare mărgăritar numărat. Isus a zăbovit o clipă în prima încăpere a Sanctuarului ceresc şi păcatele care fuseseră mărturisite în timp ce El Se aflase în Sfânta Sfintelor au fost puse asupra lui Satana, autorul păcatului,
57:14 care trebuie să suporte pedeapsa hotărâtă pentru ele.
57:15 Apoi, L-am văzut pe Isus scoţându-Şi veşmintele de preot şi îmbrăcându-Se în hainele de Împărat. Pe capul Său erau multe coroane aşezat una într-alta. Înconjurat de oştirea îngerească, El a părăsit cerul. Plăgile cădeau asupra locuitorilor pământului. Unii Îl acuzau pe Dumnezeu şi Îl blestemau. Alţii se grăbeau la cei din poporul lui Dumnezeu şi îi implorau să-i înveţe cum să scape de judecăţile Lui. Dar sfinţii nu aveau nimic pentru ei. Fusese vărsată ultima lacrimă pentru păcătoşi, fusese înălţată ultima rugăciune agonizantă, fusese purtată ultima povară, fusese dată ultima avertizare. Dulcele glas al îndurării nu avea să-i mai îmbie vreodată. Când sfinţii şi tot cerul au fost interesaţi de mântuirea lor, ei nu au avut nici un interes faţă de propriile lor persoane. Le-a fost pusă înainte viaţa şi moartea. Mulţi au dorit viaţa, dar nu au făcut nici un efort pentru a o obţine. Ei nu au ales viaţa, şi acum nu mai exista nici un strop de sânge ispăşitor pentru a-i curăţi pe cei vinovaţi, nici un Mântuitor plin de compasiune, care să pledeze în favoarea lor şi să strige: "Cruţă-l, cruţă-l pe păcătos încă puţină vreme". Tot cerul se unise cu Isus în timp ce auziseră cuvintele înfricoşătoare: "S-a împlinit!" S-a sfârşit!". Planul de mântuire fusese împlinit, dar puţini aleseseră să-l accepte. Şi, în timp ce glasul cel dulce al îndurării se stingea, frica şi groaza îi cuprindea pe cei răi. Cu o îngrozitoare claritate, ei au auzit cuvintele: "Prea târziu! Prea târziu!"
57:16 Cei care nu preţuiseră Cuvântul lui Dumnezeu se grăbeau încoace şi încolo, rătăcind de pe o mare pe alta şi de la miază-noapte la răsărit pentru a căuta Cuvântul lui Dumnezeu. Îngerul lui Dumnezeu a spus: "Nu-l vor găsi. Este foamete în ţară; nu o foamete de pâine, nici sete de apă, ci de a auzi cuvintele Domnului. Ce n-ar da ei pentru un cuvânt de aprobare din partea lui Dumnezeu! Dar nu, ei trebuie să flămânzească şi să înseteze mai departe. Zi după zi au dispreţuit mântuirea,
57:17 preţuind comorile şi plăcerea pământească mai mult decât orice comoară şi perspectivă cerească. Ei L-au respins pe Isus şi I-au dispreţuit sfinţii. Cei necuraţi trebuie să rămână necuraţi pentru totdeauna."
57:18 Mulţi dintre cei răi au fost teribil de mânioşi când au suferit efectele plăgilor. Era o scenă a unei îngrozitoare agonii. Părinţii le reproşau amarnic copiilor lor şi copiii părinţilor, fraţii surorilor şi surorile fraţilor. Din toate părţile veneau strigăte puternice, tânguitoare: "Tu m-ai oprit să primesc adevărul care m-ar fi salvat de acest ceas teribil". Poporul s-a întors împotriva pastorilor lor cu o ură amarnică şi reproşându-le astfel: "Nu ne-aţi avertizat. Ne-aţi spus că toată lumea urma să fie convertită şi aţi strigat 'pace, pace', pentru a aduce la tăcere orice temere care se ridica. Nu ne-aţi spus despre acest ceas; şi despre cei care ne-au avertizat aţi spus că sunt fanatici şi oameni răi, care ne vor provoca ruina." Dar am văzut că pastorii nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu. Suferinţa lor era de zece ori mai mare decât cea a poporului lor.