Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 55:5


55:5 Am văzut rapiditatea cu care se răspândea această rătăcire. Mi-a fost arătat un tren care mergea cu viteza fulgerului. Îngerul m-a îndemnat să mă uit cu atenţie. Mi-am fixat privirile asupra trenului. Părea că lumea întreagă se afla în vagoane, că nu se putea să fi rămas vreun om. Apoi mi-a arătat conducătorul locomotivei, care părea o persoană măreaţă, plină de nobleţe, pe care toţi pasagerii o admirau şi o respectau. Eram nedumerită şi l-am întrebat pe îngerul meu însoţitor cine era. Mi-a spus: "Este Satana. El este conducătorul, în forma unui înger de lumină. El a luat lumea în robie. Aceştia sunt pradă unei lucrări de rătăcire, ca să creadă o minciună şi să fie osândiţi. Acest agent, următorul în grad după el, este mecanicul şi alţi agenţi de-ai lui sunt folosiţi în slujbe diferite, după cum are nevoie de ei, şi toţi merg cu viteza fulgerului către pierzare."