Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 55:16


55:16 Am văzut că Satana le-a poruncit îngerilor lui să-şi întindă capcanele în special pentru cei care aşteptau ce-a de-a doua venire a lui Hristos şi păzeau toate poruncile lui Dumnezeu. Satana le-a spus îngerilor lui că bisericile erau adormite. Îşi va spori puterea şi minunile mincinoase şi le va putea ţine în stăpânire. "Dar", a spus el, "noi urâm secta păzitorilor Sabatului; ei lucrează continuu împotriva noastră şi îi iau de la noi pe supuşii noştri, pentru ca aceştia să ţină Legea cea urâtă a lui Dumnezeu. Mergeţi, îmbătaţi-i cu nenumărate griji pe cei ce au pământuri şi bani. Dacă îi veţi putea face să-şi întoarcă iubirea către aceste lucruri, încă nu i-am pierdut. Ei pot să mărturisească tot ce poftesc - faceţi-i numai să le pese mai mult de bani decât de succesul Împărăţiei lui Hristos sau de răspândirea adevărurilor pe care le urâm. Prezentaţi lumea înaintea lor în cea mai atrăgătoare lumină, pentru ca ei să o iubească şi să o idolatrizeze. Trebuie să păstrăm în rândurile noastre toate mijloacele materiale prin care putem câştiga controlul. Cu cât urmaşii lui Hristos consacră