Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 55:12


55:12 Faptul că Satana pretinde că unul pe care l-a iubit atât de mult şi care Îl ura pe Dumnezeu cu o ură desăvârşită este acum cu sfinţii apostoli şi cu îngerii în slavă, ar trebui să fie suficient pentru a îndepărta vălul de pe toate minţile şi a le descoperi lucrările întunecate, tainice ale lui Satana. El spune practic lumii şi celor necredincioşi: "Indiferent cât de răi sunteţi, indiferent dacă nu credeţi sau credeţi în Dumnezeu sau în Biblie, trăiţi după cum poftiţi, cerul este oricum căminul vostru; căci toţi ştiu că, dacă Thomas Paine este în cer, şi încă înălţat foarte mult, ei vor ajunge cu siguranţă acolo". Această rătăcire este atât de evidentă, încât toţi pot s-o vadă dacă doresc. Satana face acum, prin persoane ca Thomas Paine, ceea ce a încercat să facă de la căderea lui. Prin puterea şi minunile lui mincinoase, el distruge temelia nădejdii creştine şi stinge soarele care are menirea de a le da lumina pe poteca îngustă, ce duce către cer. El face lumea să creadă că Biblia nu este inspirată, că nu este mai bună decât o carte de poveşti pentru copii, şi, în acest timp, el întinde ceva care să-i ia locul - manifestările spiritiste!