Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 54:5


54:5 Mi-a fost reprezentat modul în care cei care formau rămăşiţa Îl urmau pe Isus în Sfânta Sfintelor, priveau chivotul şi tronul îndurării şi erau captivaţi de slava acestora. Isus a ridicat apoi capacul chivotului şi, iată! Tablele de piatră, cu Cele Zece Porunci scrise pe ele. Ei citesc Cuvântul viu al lui Dumnezeu, dar se dau înapoi, cutremurându-se, când văd cea de-a patra poruncă între cele zece precepte sfinte având o strălucire mai puternică decât celelalte nouă şi o aură de slavă în jurul ei. Ei nu găsesc nimic acolo care să le indice că Sabatul a fost abolit sau schimbat în favoarea primei zile a săptămânii. Porunca stă scrisă ca atunci când a fost rostită de Dumnezeu în solemnitatea şi măreţia înfricoşătoare de pe munte, în timp ce fulgerele luminau şi tunetele bubuiau; este aceeaşi ca atunci când a fost scrisă chiar cu degetul lui Dumnezeu pe tablele de piatră: "Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău." Sunt uimiţi când văd grija faţă de Cele Zece Porunci. Le văd păstrate în apropierea lui Iehova, umbrite şi protejate de sfinţenia Sa. Ei văd că porunca a patra a Decalogului fost călcată în picioare şi a fost păzită o zi