53:1 SANCTUARUL
53:2 Am văzut dureroasa dezamăgire a celor din poporul lui Dumnezeu pentru faptul că nu L-au văzut pe Isus la timpul la care se aşteptau să-L vadă. Ei nu ştiau de ce nu venise Mântuitorul lor; căci nu puteau vedea nici o dovadă că timpul profetic nu se terminase. Îngerul a spus: "A greşit Cuvântul lui Dumnezeu? Nu a reuşit Dumnezeu să-Şi împlinească făgăduinţele? Nu; El a împlinit tot ceea ce a promis. Isus S-a ridicat şi a închis uşa de la Locul Sfânt din Sanctuarul ceresc, a deschis o uşă către Locul Preasfânt şi a intrat pentru a curăţi Sanctuarul. Toţi aceia care aşteaptă cu răbdare vor înţelege taina. Omul a greşit; dar nu a existat nici o greşeală din partea lui Dumnezeu. Tot ce a făgăduit Dumnezeu a fost împlinit întocmai;
53:3 dar omul a crezut în mod eronat că pământul este sanctuarul care trebuie curăţit la sfârşitul perioadelor profetice. Aşteptările omului au fost cele care au eşuat, nu făgăduinţa lui Dumnezeu."
53:4 Isus Şi-a trimis îngerii pentru a îndrepta mintea celor dezamăgiţi către Locul Preasfânt, unde mersese El pentru a curăţi Sanctuarul şi a face o ispăşire specială pentru Israel. Isus le-a spus îngerilor că toţi aceia care L-au găsit vor înţelege lucrarea pe care urma să o săvârşească. Am văzut că în timpul în care Isus este în Locul Preasfânt, va fi legat prin căsătorie de Noul Ierusalim; iar după ce lucrarea Sa se va sfârşi în Sfânta Sfintelor, va coborî către pământ în puterea Sa împărătească şi îi va lua la Sine pe cei preţioşi, care au aşteptat cu răbdare întoarcerea Sa.
53:5 Mi-a fost arătat ce a avut cu adevărat loc în cer la încheierea perioadelor profetice din 1844. Când Isus Şi-a sfârşit slujirea în Locul Sfânt şi a închis uşa acelei încăperi, un întuneric adânc s-a aşezat peste cei care auziseră şi respinseseră mesajul despre venirea Sa şi nu L-au mai văzut. Atunci Isus S-a îmbrăcat cu veşminte preţioase. În partea de jos a hainei Sale, se vedeau un clopoţel şi o rodie, un clopoţel şi o rodie. De umerii Lui a fost atârnat un pieptar care avea un model neobişnuit. Când Isus Se mişca, acesta strălucea precum diamantele, mărind literele care păreau a fi nume scrise sau gravate pe pieptar. Pe capul Său era ceva care aducea a coroană. Când a fost cu totul pregătit, îngerii L-au înconjurat şi, într-un car de foc, a trecut dincolo de cea de-a doua despărţitură.
53:6 Mi s-a poruncit atunci să observ cele două încăperi ale Sanctuarului ceresc. Perdeaua, sau uşa, a fost deschisă şi mi s-a îngăduit să intru. În prima încăpere, am văzut sfeşnicul cu şapte lămpi, masa pâinilor pentru punerea înaintea Domnului, altarul pentru tămâie şi cădelniţa.
53:7 Tot mobilierul acestei încăperi părea din aurul cel mai curat şi reflecta chipul Celui care intrase în acel loc. Perdeaua care despărţea cele două încăperi avea culori şi materiale diferite, cu o margine foarte frumoasă, în care erau figuri lucrate din aur, reprezentând îngeri. Perdeaua a fost ridicată şi am privit în cea de-a doua încăpere. Am văzut acolo un chivot care părea din aurul cel mai fin. Pe marginea capacului chivotului era o lucrătură de o frumuseţe desăvârşită, reprezentând coroane. În chivot se aflau tablele de piatră, conţinând Cele Zece Porunci.
53:8 Doi heruvimi încântători, câte unul la fiecare capăt al chivotului, stăteau în picioare cu aripile întinse deasupra lui şi atingându-se deasupra capului lui Isus, în timp ce El stătea înaintea tronului îndurării. Feţele lor erau întoarse una către cealaltă şi priveau în jos, către chivot, aceştia reprezentând toată oştirea îngerilor, care priveau cu interes la Legea lui Dumnezeu. Între heruvimi se afla o cădelniţă de aur şi, în timp ce rugăciunile sfinţilor, ridicate în credinţă, se înălţau la Isus, iar El le prezenta Tatălui Său, un nor plăcut mirositor se ridica din tămâie, arătând ca un fum format din cele mai frumoase culori. Deasupra locului în care stătea Isus, înaintea chivotului, era o slavă de o strălucire neasemuită la care nu mă puteam uita; părea să fie scaunul de domnie al lui Dumnezeu. În timp ce fumul de tămâie se înălţa către Tatăl, slava strălucitoare a venit de la tronul lui Isus şi, de la El, a fost revărsată peste cei ale căror rugăciuni se ridicaseră asemenea tămâii plăcut mirositoare. Lumina cădea din abundenţă asupra lui Isus şi umbrea tronul îndurării, iar poalele mantiei slavei umplea Templul. Nu am putut privi mult timp strălucirea nespus de mare. Nici o limbă nu o poate descrie. Am fost copleşită şi m-am întors de la splendoarea şi măreţia acelei scene.
53:9 Mi-a fost arătat un sanctuar de pe pământ care avea două despărţituri. Semăna cu cel din cer şi mi s-a spus că era o reprezentare a celui ceresc. Mobilierul din prima încăpere a sanctuarului pământesc era asemenea celui din prima despărţitură a celui ceresc.
53:10 Perdeaua a fost ridicată, am privit în Sfânta Sfintelor şi am văzut că mobilierul era întocmai ca în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc. Preotul slujea în ambele încăperi ale celui pământesc. Intra zilnic în prima încăpere, dar nu intra în Sfânta Sfintelor decât o dată pe an, pentru a o curăţa de păcatele care fuseseră transmise acolo. Am văzut că Isus slujea în ambele încăperi ale Sanctuarului ceresc. Preoţii intrau în cel de pe pământ cu sângele unui animal ca jertfă pentru păcat. Hristos a intrat în Sanctuarul ceresc cu jertfa propriului Său sânge. Preoţii pământeşti îşi încetau lucrarea datorită morţii. Din acest motiv, ei nu puteau continua slujirea pentru mult timp; dar Isus era un Preot veşnic. Prin jertfele şi arderile de tot aduse la sanctuarul pământesc, copiii lui Israel trebuia să se prindă de meritele unui Mântuitor care avea să vină. Şi, în înţelepciunea lui Dumnezeu, ne-au fost date amănuntele acestei lucrări pentru a putea, privindu-le, să înţelegem lucrarea lui Isus din Sanctuarul ceresc.
53:11 Când Isus a murit pe Calvar, a strigat: "S-a sfârşit!", şi perdeaua templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos. Acest lucru avea menirea să arate că slujbele sanctuarului pământesc s-au terminat pentru totdeauna şi că Dumnezeu nu avea să Se mai întâlnească în templul lor pământesc cu preoţii pentru a le accepta jertfele. Atunci a fost vărsat sângele lui Isus care urma să fie oferit de către El Însuşi în Sanctuarul ceresc. După cum preotul intra în Sfânta Sfintelor o dată pe an pentru a curăţa sanctuarul pământesc, tot aşa a intrat Isus în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc, la sfârşitul celor 2300 de seri şi dimineţi din Daniel 8, în 1844, pentru a face o ispăşire finală pentru toţi cei care puteau fi binecuvântaţi prin mijlocirea Sa şi, în acest fel, pentru a curăţi Sanctuarul.