51:1 SOLIA CELUI DE-AL DOILEA ÎNGER [Vezi Apendicele (n. ed.)]
51:2 Când bisericile au refuzat să primească solia primului înger, ele au respins lumina venită din cer şi au căzut din graţia lui Dumnezeu. S-au încrezut în propria lor tărie şi, împotrivindu-se primei solii, s-au plasat într-un loc în care nu puteau vedea lumina celui de-al doilea înger. Dar preaiubiţii lui Dumnezeu, care erau oprimaţi, au acceptat mesajul "A căzut Babilonul!" şi au părăsit bisericile.
51:3 Către încheierea celei de-a doua solii îngereşti [Vezi Apendicele (n. ed.)] , am văzut o lumină mare din cer strălucind asupra poporului lui Dumnezeu. Razele de lumină străluceau ca soarele. Şi am auzit glasuri de îngeri strigând: "Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!"
51:4 Acesta era strigătul de la miezul nopţii, care trebuia să dea putere soliei celui de-al doilea înger. Au fost trimişi îngeri din cer pentru a-i trezi pe sfinţii descurajaţi şi pentru a-i pregăti pentru marea lucrare dinaintea lor. Nu cei mai talentaţi bărbaţi au fost cei dintâi care au primit această solie. Au fost trimişi îngeri la cei umili, consacraţi, şi i-au constrâns să dea strigătul: "Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!" Cei cărora li s-a încredinţat strigarea s-au grăbit şi, în puterea Duhului Sfânt, au făcut să răsune solia şi i-au înviorat pe fraţii lor descurajaţi. Această lucrare nu depindea de învăţătura şi erudiţia oamenilor, ci de puterea lui Dumnezeu, iar sfinţii Lui care au auzit strigarea nu au putut să-i reziste. Cei mai spirituali au primit această solie, iar cei care conduseseră mai înainte lucrarea au fost ultimii care au primit-o şi au ajutat la amplificarea strigătului: "Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!"
51:5 În fiecare loc din ţară era dată lumina privind solia celui de-al doilea înger şi strigătul înmuia inimile a mii şi mii de oameni. Ea a mers din oraş în oraş şi din sat în sat până când poporul aşteptător al lui Dumnezeu a fost pe deplin trezit. În multe biserici nu s-a permis ca această solie să fie dată, şi un mare grup, care avea mărturia cea vie, a părăsit aceste biserici căzute. O lucrare puternică a fost săvârşită prin strigătul de la miezul nopţii. Solia cerceta inimile, conducându-i pe cei credincioşi să caute o experienţă vie, personală. Ştiau că nu se pot sprijini unul pe celălalt.
51:6 Sfinţii L-au aşteptat pe Domnul lor cu nerăbdare, cu post, cu veghere şi cu rugăciune aproape necurmată. Chiar unii păcătoşi aşteptau cu groază împlinirea timpului;
51:7 dar marea masă de oameni manifestau spiritul lui Satana în împotrivirea lor faţă de solie. Îşi băteau joc şi glumeau, repetând pretutindeni: "Nimeni nu ştie ziua şi ceasul". Îngerii răi i-au împins să-şi împietrească inimile şi să respingă fiecare rază de lumină din cer, pentru a putea fi bine prinşi în capcana lui Satana. Mulţi care mărturiseau că Îl caută pe Hristos nu făceau nimic pentru vestirea soliei. Slava lui Dumnezeu, la care fuseseră martori, umilinţa şi profunda consacrare a celor care aşteptau şi greutatea copleşitoare a dovezilor îi determinaseră să mărturisească faptul că primesc adevărul; dar ei nu fuseseră convertiţi; nu erau pregătiţi pentru venirea Domnului.
51:8 Pretutindeni, sfinţii au simţit un spirit de rugăciune serioasă şi solemnă. O solemnitate sfântă plana asupra lor. Îngerii priveau cu un profund interes efectul soliei, îi înălţau pe cei care o primeau şi îi întorceau de la lucrurile pământeşti, pentru a-şi face rezerve bogate din izvorul mântuirii. Poporul lui Dumnezeu a fost acceptat atunci de El. Isus S-a uitat cu plăcere la ei, căci chipul Său era reflectat în ei. Făcuseră o jertfă completă, o consacrare deplină şi se aşteptau să fie preschimbaţi în persoane nemuritoare. Dar erau meniţi să fie din nou amar dezamăgiţi. Timpul spre care priviseră, aşteptând izbăvirea, a trecut; erau încă pe pământ, iar efectele blestemului nu au părut niciodată mai clare. Afecţiunea lor fusese legată de cer şi anticipaseră cu o dorinţă arzătoare izbăvirea nemuririi; dar speranţele lor nu-şi aflaseră împlinirea.
51:9 Teama care îi cuprinsese pe mulţi nu a dispărut imediat; ei nu au izbucnit de îndată în triumf asupra celor dezamăgiţi. Dar pentru că nu apăreau semne evidente ale mâniei lui Dumnezeu, ei şi-au revenit din frica pe care o simţiseră şi au început să arunce batjocuri şi ridiculizări. Poporul lui Dumnezeu a fost pus din nou
51:10 la încercare şi testat. Lumea a râs de ei, i-a ridiculizat şi i-a batjocorit; iar cei care crezuseră fără nici o umbră de îndoială că Isus avea să vină chiar atunci pentru a-i învia pe cei morţi şi pentru a-i preschimba pe sfinţii aflaţi în viaţă, ca să ia Împărăţia pentru a fi a lor în veci de veci au simţit acelaşi lucru pe care l-au simţit ucenicii lângă mormântul lui Hristos: "L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus."