5:9 Din acel moment, până în decembrie 1844, bucuriile mele, încercările şi dezamăgirile mele au fost aceleaşi cu ale dragilor mei prieteni adventişti din jurul meu. În acel timp, i-am făcut o vizită uneia dintre surorile noastre adventiste, iar dimineaţa ne-am plecat în jurul altarului familial. Nu era o ocazie de un entuziasm deosebit şi nu erau decât cinci dintre noi de faţă, toate femei. În timp ce mă rugam, puterea lui Dumnezeu a venit asupra mea aşa cum nu mai simţisem vreodată. Am fost luată într-o viziune a slavei lui Dumnezeu şi părea că mă înalţ mai sus şi tot mai sus de la pământ şi îmi era înfăţişat ceva care semăna cu călătoriile poporului advent către cetatea sfântă, după cum voi povesti în rândurile de mai jos.