5:4 În 1842, participam cu regularitate la întâlnirile legate de cea de-a doua venire, în Portland, Maine, şi credeam pe deplin că Domnul avea să vină. Flămânzeam şi însetam după mântuire, după o conformare desăvârşită cu voia lui Dumnezeu. Mă luptam zi şi noapte pentru a obţine acea comoară nepreţuită, pe care nu o puteau cumpăra toate bogăţiile pământului. În timp ce eram aplecată înaintea lui Dumnezeu în rugăciune pentru a primi binecuvântarea Sa, mi-a fost prezentată datoria de a merge şi de a mă ruga într-un cadru public, la o întâlnire de rugăciune. Nu mă rugasem niciodată cu voce tare la o adunare şi mă eschivam de la această datorie, temându-mă că, dacă aş fi încercat să mă rog, m-aş fi încurcat. De fiecare dată când mergeam înaintea Domnului în rugăciune tainică, această datorie neîmplinită îmi venea în minte, până când am încetat să mă mai rog şi m-am cufundat într-o stare melancolică şi, în final, într-o disperare fără margini.