48:1 UNIREA DINTRE BISERICĂ ŞI LUME
48:2 După aceasta, l-am văzut pe Satana consultându-se cu îngerii lui şi evaluând lucrurile pe care le câştigaseră. Adevărat, reuşiseră, prin frica de moarte, să oprească unele suflete timide să îmbrăţişeze adevărul; dar mulţi, chiar şi dintre cei mai fricoşi, primiseră adevărul, şi pe aceştia îi părăsiseră de îndată temerile şi timiditatea. Când au fost martori la moartea fraţilor lor şi le-au văzut fermitatea şi răbdarea, au ştiut că Dumnezeu şi îngerii i-au sprijinit să îndure asemenea suferinţe - şi au devenit cutezători şi neînfricaţi. Şi când au fost chemaţi să-şi dea viaţa, şi-au menţinut credinţa cu o asemenea răbdare şi neclintire, încât şi ucigaşii lor au început să tremure. Satana şi îngerii lui au decis că exista o cale mult mai bună pentru distrugerea sufletelor, o cale care va fi mult mai sigură la sfârşit. Deşi creştinii au fost făcuţi să sufere, statornicia lor şi speranţa strălucitoare care îi înveselea îi făceau şi pe cei mai slabi să devină puternici şi să se apropie fără frică de scaunul de tortură şi de flăcări. Ei au imitat ţinuta nobilă a lui Hristos când Se afla înaintea ucigaşilor Săi şi, prin consecvenţa lor şi slava lui Dumnezeu care era asupra lor, i-au convins pe mulţi alţii de adevăr.
48:3 Din acest motiv, Satana a hotărât că trebuie să acţioneze într-o formă mai blândă. Stricase deja doctrinele Bibliei, iar tradiţiile care aveau să ruineze milioane de suflete prindeau rădăcini adânci. Reţinându-şi ura, a decis să nu-i aţâţe pe supuşii lui la o asemenea prigoană amară, ci să conducă biserica să se lupte pentru diferitele tradiţii, în locul credinţei date sfinţilor o dată pentru totdeauna. În timp ce a reuşit să facă biserica să
48:4 primească favoruri şi onoruri din partea lumii, sub motivul că beneficia de avantaje, aceasta a început să piardă favoarea lui Dumnezeu. Evitând să declare cu tărie adevărurile tăioase care să-i ţină afară pe iubitorii de plăceri şi pe cei ce erau prieteni cu lumea, ea şi-a pierdut în mod treptat puterea.
48:5 Acum biserica nu este acel popor distinct, deosebit, aşa cum era când flăcările persecuţiei au fost aprinse împotriva ei. Vai, cum s-a înnegrit aurul şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Am văzut că, dacă biserica şi-ar fi păstrat întotdeauna caracterul sfânt, specific, puterea Duhului Sfânt, care a fost atribuită ucenicilor, încă ar fi cu ea. Cei bolnavi ar fi vindecaţi, demonii ar fi mustraţi şi scoşi afară, iar ea ar fi puternică şi i-ar îngrozi pe vrăjmaşii ei.
48:6 Am văzut un grup foarte mare mărturisind Numele lui Hristos, dar Dumnezeu nu-i recunoştea ca fiind ai Lui. Nu-şi găsea nici o plăcere în ei. Satana părea să-şi asume un caracter religios şi era foarte dispus să accepte ca oamenii să se considere creştini. Era foarte doritor ca ei să creadă în Isus, în răstignirea şi în învierea Sa. Satana şi îngerii lui cred ei înşişi pe deplin aceste lucruri şi tremură. Dacă, însă, această credinţă nu împinge la fapte bune şi nu-i determină pe cei ce o mărturisesc să imite viaţa de tăgăduire de sine a lui Hristos, pe Satana nu-l deranjează deloc aceasta; căci ei nu fac altceva decât să-şi spună creştini, în timp ce inimile lor sunt încă fireşti, iar el îi poate folosi în slujba sa mult mai bine decât dacă nu ar fi mărturisit nimic. Ascunzându-şi diformitatea sub numele de creştin, ei trec mai departe cu firea lor nesfinţită şi cu pasiunile lor rele nesupuse. Lucrul acesta îi dă ocazie necredinciosului să-L batjocorească pe Hristos din pricina nedesăvârşirilor lor şi îi face pe cei care au într-adevăr o religie curată, neîntinată, să dobândească o reputaţie proastă.
48:7 Predicatorii propovăduiesc lucruri liniştitoare, care să fie pe placul enoriaşilor lor lumeşti. Ei nu îndrăznesc să-L predice pe Isus şi adevărurile tăioase ale Bibliei; căci, dacă ar face-o, aceşti credincioşi fireşti nu ar mai rămâne în biserică. Deoarece mulţi dintre ei sunt bogaţi, ei trebuie păstraţi, deşi nu sunt mai potriviţi să ocupe un loc acolo decât Satana şi îngerii lui. Exact aşa doreşte Satana să fie. Religia lui Hristos este concepută în aşa fel încât să pară populară şi onorabilă în ochii lumii. Oamenilor li se spune că aceia care mărturisesc religia vor fi mai onoraţi de către lume. Aceste învăţături diferă foarte mult de învăţăturile lui Hristos. Doctrina Sa şi lumea sunt ireconciliabile. Cei care L-au urmat au trebuit să renunţe la lume. Aceste lucruri liniştitoare vin de la Satana şi de la îngerii lui. Ei au făcut un plan şi credincioşii cu numele l-au dus la îndeplinire. Au fost învăţate şi primite de îndată poveşti plăcute şi făţarnicii şi păcătoşii care nu ascundeau că sunt păcătoşi s-au unit cu biserica. Dacă adevărul ar fi fost predicat în puritatea lui, ar fi oprit afară această categorie de oameni. Dar nu exista vreo diferenţă între lume şi cei ce mărturiseau că sunt urmaşi ai lui Hristos. Am văzut că, dacă acoperământul fals ar fi fost smuls de pe membrii bisericilor, s-ar fi descoperit atâta nelegiuire, ticăloşie şi stricăciune, încât nici cel mai reticent copil al lui Dumnezeu n-ar fi ezitat vreo clipă să le spună pe nume acestor aşa-zişi creştini, copii ai tatălui lor, diavolul; căci lucrările lui le făceau.
48:8 Isus şi toată oştirea cerească priveau cu dezgust această scenă; cu toate acestea, Dumnezeu avea o solie importantă şi sfântă pentru biserică. Dacă era primită, ar fi făcut o reformă deplină în biserică, ar fi înviat mărturia vie care i-ar fi făcut pe ipocriţi şi păcătoşi să iasă afară din ea şi ar fi adus din nou biserica în graţia lui Dumnezeu.