47:7 Am văzut că Luther era zelos şi înflăcărat, cutezător şi neînfricat în mustrarea pe care o dădea păcatului şi în apărarea adevărului. Nu-i păsa de duşmănia oamenilor răi sau a demonilor; ştia că are alături pe Cineva care era mai puternic decât toţi aceştia la un loc. Luther avea zel, curaj şi cutezanţă şi se afla uneori în primejdia de a merge în extreme. Dar Dumnezeu l-a ridicat pe Melanchton, care era tocmai opusul lui ca temperament, pentru a-l ajuta să ducă mai departe lucrarea de reformare. Melanchton era timid, temător, prudent şi avea o mare răbdare. Era foarte mult iubit de Dumnezeu. Avea o profundă cunoaştere a Scripturilor, iar judecata şi înţelepciunea sa erau excelente. Iubea cauza lui Dumnezeu tot atât de mult ca şi Luther. Dumnezeu a întreţesut inimile acestor bărbaţi; erau prieteni nedespărţiţi. Luther era un mare ajutor pentru Melanchton când acesta se afla în primejdia de a fi fricos şi încet, iar Melanchton, la rândul lui, îi era de mare ajutor lui Luther când acesta se afla în primejdia de a se mişca prea repede. Prudenţa vizionară a lui Melanchton evita adesea necazuri care ar fi putut veni asupra cauzei, dacă lucrarea ar fi fost lăsată exclusiv în mâinile lui Luther; şi adesea lucrarea nu ar fi putut înainta, dacă ar fi fost lăsată doar în seama lui Melanchton. Am văzut înţelepciunea lui Dumnezeu în alegerea pe care a făcut-o - ca aceşti doi bărbaţi să ducă mai departe lucrarea de reformă.