Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 44:9


44:9 Am văzut grupul de idolatri consfătuindu-se. Nereuşind să-i determine pe creştini să cedeze, s-au pus de comun acord cu un alt plan. I-am văzut coborând steagul acela, apropiindu-se de grupul de creştini neclintiţi şi făcându-le propuneri. La început, propunerile lor au fost respinse în mod categoric. Apoi am văzut grupul de creştini sfătuindu-se. Unii au zis că vor să coboare steagul, să accepte propunerile şi să-şi salveze vieţile, pentru ca, în cele din urmă, să poată căpăta putere să ridice stindardul printre păgâni. Cu toate acestea, câţiva n-au vrut să cedeze în faţa acestui plan, ci au ales mai degrabă să moară ţinând cu hotărâre steagul sus decât să-l coboare. Apoi i-am văzut pe mulţi coborându-şi stindardul şi unindu-se cu păgânii; dar cei hotărâţi şi statornici l-au luat din nou în mâini şi l-au înălţat mult. Am văzut că ieşeau continuu persoane din grupul celor care purtau steagul cel curat şi se uneau cu idolatrii aflaţi sub stindardul negru, pentru a-i prigoni pe cei ce purtau steagul alb. Cu toate că mulţi au fost ucişi, steagul alb era ţinut sus şi credincioşii se adunaseră în jurul lui pentru a-l susţine.