43:1 PAVEL VIZITEAZĂ IERUSALIMUL
43:2 După convertirea lui, Pavel a vizitat Ierusalimul şi L-a propovăduit acolo pe Isus şi minunile harului Său. A povestit convertirea lui miraculoasă, care i-a mâniat atât de mult pe preoţi şi pe mai mari, încât aceştia au căutat să-i ia viaţa. Dar, pentru a-l salva, Isus i S-a arătat din nou într-o viziune, în timp ce se ruga, şi i-a spus: "Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine". Pavel a răspuns: "Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi-i băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine; şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau." Pavel credea că iudeii din Ierusalim nu ar fi putut să se împotrivească mărturiei lui; că aveau să considere că marea schimbare din el nu putea fi atribuită decât puterii lui Dumnezeu. Dar răspunsul a fost şi mai hotărât ca înainte: "Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri".
43:3 Cât a lipsit din Ierusalim, Pavel a scris multe scrisori trimise în diferite locuri, scrisori care relatau experienţa sa şi dădeau o mărturie puternică. Dar unii s-au luptat să nimicească influenţa acelor epistole. Au fost nevoiţi să admită că scrisorile lui aveau greutate şi erau puternice, dar au declarat că prezenţa lui fizică era slabă şi vorbirea lui jalnică.
43:4 Faptele care stăteau la baza acestei chestiuni se explicau prin aceea că Pavel era un bărbat extrem de învăţat, iar înţelepciunea şi purtarea lui îi încântau pe ascultători. Oameni învăţaţi erau plăcut impresionaţi de cunoştinţele lui şi mulţi dintre ei au crezut în Isus. Când se afla înaintea împăraţilor sau a unui auditoriu larg, revărsa atâta elocvenţă, încât îi fascina pe toţi cei dinaintea lui. Lucrul acesta îi turba de mânie pe preoţi şi pe bătrâni. Pavel putea
43:5 să intre cu uşurinţă în raţionamente profunde şi, urcând culmile gândirii, să-i poarte pe oameni alături de el în cele mai înalte subiecte de meditaţie, aducând înaintea ochilor bogăţiile profunde ale harului lui Dumnezeu şi zugrăvind înaintea lor dragostea uimitoare a lui Hristos. Apoi, cobora cu simplitate la priceperea oamenilor simpli şi îşi relata experienţa în modul cel mai puternic, lucru care năştea în ei o dorinţă arzătoare de a deveni ucenicii lui Hristos.
43:6 Domnul i S-a arătat din nou lui Pavel şi i-a descoperit că trebuia să meargă la Ierusalim, că va fi legat acolo şi va suferi pentru Numele Lui. Cu toate că a fost întemniţat pentru foarte multă vreme, Domnul Şi-a dus mai departe prin intermediul lui lucrarea Sa deosebită. Lanţurile lui aveau să fie mijloacele de a răspândi cunoaşterea lui Hristos şi, astfel, slava lui Dumnezeu. În timp ce era trimis dintr-o cetate în alta pentru a fi judecat, mărturia pe care o dădea despre Isus şi detaliile interesante ale convertirii sale erau expuse înaintea împăraţilor şi guvernatorilor, pentru a li se lua orice scuză în privinţa lui Isus. Mii au crezut în El şi s-au bucurat în Numele Lui. Am văzut că obiectivul special al lui Dumnezeu era împlinit prin călătoria lui Pavel pe mare; El intenţiona ca echipajul vasului să poată fi astfel martor al puterii lui Dumnezeu prin Pavel şi, de asemenea, ca şi păgânii să poată auzi Numele lui Isus şi mulţi să poată fi convertiţi prin învăţătura dată de Pavel şi fiind martori ai minunilor făcute de el. Împăraţi şi guvernatori au fost captivaţi de expunerile lui logice şi, în timp ce relata evenimentele interesante ale propriei experienţe şi Îl predica pe Isus cu zel şi puterea Duhului Sfânt, convingerea că Isus era Fiul lui Dumnezeu punea stăpânire pe ei. În timp ce unii erau uimiţi, când îl ascultau pe Pavel, unul a strigat: "Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!"
43:7 Cu toate acestea, majoritatea celor care au ascultat au considerat că îşi vor face timp, cândva, în viitor, pentru a se gândi la cele auzite. Satana s-a folosit de această întârziere şi, pentru că ei au neglijat ocazia atunci când inimile lor fuseseră mişcate, prilejul a fost pierdut pentru totdeauna. Inimile li s-au împietrit.
43:8 Mi-a fost arătată lucrarea lui Satana, mai întâi în orbirea iudeilor ca să nu-L primească pe Isus ca Mântuitor al lor, apoi, prin intermediul invidiei faţă de lucrările Lui puternice, în stârnirea dorinţei lor de a-I lua viaţa. Satana a intrat chiar în unul din urmaşii Mântuitorului şi l-a condus să-L trădeze în mâinile vrăjmaşilor Săi, pentru ca aceştia să-L poată răstigni pe Domnul vieţii şi al slavei.
43:9 După ce Isus S-a ridicat dintre cei morţi, iudeii au îngrămădit un păcat peste altul în încercarea de a ascunde dovada învierii Lui, prin mituirea soldaţilor romani pentru a declara o minciună. Dar dovada învierii lui Isus a fost dublată de învierea concomitentă a unei mulţimi de martori. După ridicarea Sa dintre cei morţi, Isus S-a arătat ucenicilor şi apoi, simultan, la mai mult de cinci sute de persoane, în timp ce aceia care fuseseră înviaţi în acelaşi timp cu El li se arătau multora, declarând că Isus înviase.
43:10 Satana îi determinase pe iudei să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu prin refuzul acestora de a-L primi pe Fiul Său şi prin mânjirea mâinilor lor cu sângele cel mai preţios. Ei Îl omorâseră, indiferent cât de puternică era dovada arătată acum că El era Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii, şi nu voiau să primească nici o mărturie în favoarea Lui. Singura lor nădejde şi consolare - ca şi aceea a lui Satana după ce a căzut - era de a încerca să Îl învingă pe Fiul lui Dumnezeu. Din această cauză, ei au persistat în răzvrătirea lor prigonindu-i pe ucenicii lui Hristos şi dându-i să fie ucişi. Nimic nu le zgâria mai violent urechile decât Numele lui Isus, pe care-L răstigniseră; şi erau decişi să nu asculte nici o mărturie în favoarea Sa. Exact ca atunci când Duhul Sfânt, prin mărturisirea lui Ştefan, a adus dovada puternică pentru faptul că Isus era
43:11 Fiul lui Dumnezeu, ei şi-au astupat urechile, ca să nu se convingă. Satana îi ţinea strâns în mâna sa pe ucigaşii lui Isus. Prin fapte mişeleşti, acceptaseră să devină supuşii lui şi el lucra prin ei pentru a-i tulbura şi necăji pe cei ce credeau în Hristos. El a lucrat prin iudei pentru a aţâţa neamurile împotriva lui Isus şi împotriva celor care-L urmau. Dar Dumnezeu Şi-a trimis îngerii ca să-i întărească pe ucenici pentru lucrarea lor, ca să poată da mărturie despre lucrurile pe care le văzuseră şi auziseră şi, la sfârşit, prin statornicia lor, să-şi poată pecetlui mărturia cu propriul lor sânge.
43:12 Satana s-a bucurat că iudeii erau bine prinşi în capcana lui. Ei continuau practicarea formelor lor ceremoniale inutile, jertfelor şi rânduielilor. Când Isus atârna pe cruce şi a strigat: "S-a sfârşit!", perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt de sus până jos pentru a arăta că Dumnezeu nu Se va mai întâlni cu preoţii în templu şi nu le va mai accepta jertfele şi rânduielile şi pentru a semnifica totodată că zidul de despărţire dintre iudei şi neamuri fusese dărâmat. Isus Se adusese pe Sine ca jertfă şi pentru unii, şi pentru alţii, iar dacă voiau să fie mântuiţi, şi unii, şi alţii trebuia să creadă în El ca fiind singura jertfă pentru păcat - Mântuitorul lumii.
43:13 Când soldatul a străpuns coasta lui Isus, în timpul în care El atârna pe cruce, au ţâşnit clar două şiroaie - unul de sânge şi celălalt de apă. Sângele avea să spele păcatele celor care aveau să creadă în Numele Lui, iar apa avea să reprezinte acea apă vie care se obţine de la Isus pentru a da viaţă credinciosului.