42:1 IUDEII HOTĂRĂSC SĂ-L UCIDĂ PE PAVEL
42:2 Când preoţii cei mai de seamă şi mai marii lor au constatat efectul relatării experienţei lui Pavel, s-au umplut de ură împotriva lui. Au văzut că el Îl propovăduia cu îndrăzneală pe Isus şi făcea minuni în Numele Lui, că mulţimile îl ascultau, se întorceau de la tradiţiile lor şi îi priveau pe conducătorii lor iudei ca pe nişte ucigaşi ai Fiului lui Dumnezeu. Mânia lor a fost astfel aprinsă şi s-au adunat pentru a se consfătui, ca să vadă ce era cel mai bine de făcut pentru a stinge tot acel entuziasm. Au fost de acord că singura cale sigură era aceea de a-l ucide pe Pavel. Dar Dumnezeu le cunoştea intenţia şi au fost trimişi îngeri să-l apere, ca să trăiască pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea.
42:3 Conduşi de Satana, iudeii necredincioşi ţineau sub observaţie zi şi noapte porţile Damascului pentru ca, în cazul că Pavel ar fi ieşit pe acolo, să-l ucidă imediat. Dar Pavel a fost informat că iudeii căutau să-i ia viaţa, iar ucenicii l-au lăsat noaptea jos, peste zid, într-un coş. La acest eşec de a-şi realiza planurile, iudeii au fost ruşinaţi şi revoltaţi şi obiectivul lui Satana n-a fost atins.
42:4 După aceasta, Pavel s-a dus la Ierusalim pentru a se alătura ucenicilor; dar le era tuturor frică de el. Nu puteau crede că era şi el un ucenic. În Damasc fusese vânat pentru a fi ucis, iar aici propriii lui fraţi nu voiau să-l primească; dar Barnaba l-a luat, l-a adus la apostoli şi le-a spus
42:5 cum Îl văzuse acesta pe Domnul pe drum şi că predicase cu îndrăzneală la Damasc în Numele lui Isus.
42:6 Dar Satana îi aţâţa pe iudei să-l nimicească pe Pavel şi Isus i-a poruncit să părăsească Ierusalimul. Împreună cu Barnaba, s-a dus în alte cetăţi, predicându-L pe Isus şi făcând minuni şi mulţi au fost convertiţi. Când a fost vindecat un om care fusese olog din naştere, oamenii care se închinau la idoli erau pe punctul de a aduce jertfe în cinstea ucenicilor. Pavel a fost îndurerat şi le-a spus că el şi tovarăşul lui de lucrare nu erau altceva decât oameni ca şi ei şi că numai Dumnezeu, care făcuse cerul şi pământul, marea şi toate din ea, numai El trebuia să primească închinare. Astfel, Pavel L-a înălţat pe Dumnezeu înaintea oamenilor; dar abia dacă i-a putut opri. În mintea lor apărea primul licăr de credinţă în Dumnezeul adevărat şi prima atitudine de închinare şi cinste ce I se cuveneau; şi, în timp ce-l ascultau pe Pavel, Satana îi mâna pe iudeii necredincioşi din alte cetăţi să meargă în urma lui Pavel pentru a nimici lucrarea cea bună care se făcea prin el. Aceşti iudei aţâţau mintea acelor idolatri prin rapoarte mincinoase despre Pavel. Admiraţia şi încântarea oamenilor era schimbată acum în ură, şi aceştia, care nu cu mult timp în urmă erau gata să se închine înaintea ucenicilor, au aruncat cu pietre în Pavel şi l-au târât afară din cetate, presupunând că era mort. Dar în timp ce ucenicii stăteau în jurul lui Pavel şi îl jeleau, spre bucuria lor, el s-a ridicat şi a mers cu ei în cetate.
42:7 Iarăşi, în timp ce Pavel şi Sila Îl propovăduiau pe Isus, o femeie care era posedată de un duh de ghicire s-a luat după ei, strigând: "Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii". Aşa a umblat după ucenici multe zile. Dar Pavel era necăjit; căci aceste strigăte pe care le scotea după ei întorceau mintea oamenilor de la adevăr. Scopul urmărit de Satana când o mâna să facă aceasta era acela de a-i dezgusta pe oameni şi de a
42:8 spulbera influenţa ucenicilor. Duhul lui Pavel s-a revoltat în el, s-a întors şi a zis spiritului: "În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea". Duhul cel rău a fost mustrat şi a părăsit-o.
42:9 Stăpânii acelei roabe erau mulţumiţi că aceasta striga după ucenici; dar, când duhul cel rău a părăsit-o şi au văzut că devenise o blândă ucenică a lui Hristos, au fost cuprinşi de mânie. Ei strânseseră mulţi bani, prin ghicitul ei, şi acum nădejdea de a mai scoate câştig de pe urma ei dispăruse. Obiectivul urmărit de Satana nu fusese atins; dar slujitorii lui i-au prins pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor şi a dregătorilor, spunând: "Oamenii aceştia ne tulbură cetatea. Sunt nişte iudei." Şi mulţimea s-a ridicat împotriva lor şi dregătorii au pus să le sfâşie hainele de pe ei şi au poruncit să fie bătuţi. Şi după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă şi au dat în grijă temnicerului ca să-i păzească bine. Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a aruncat în temniţa interioară şi le-a băgat picioarele în butuci. Dar îngerii Domnului i-au însoţit în închisoare şi au făcut ca întemniţarea lor să ajungă să fie spre slava lui Dumnezeu şi să arate oamenilor că Dumnezeu era implicat în lucrare şi alături de lucrătorii Lui aleşi.
42:10 La miezul nopţii, Pavel şi Sila s-au rugat şi au înălţat cântări de laudă lui Dumnezeu şi, dintr-o dată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, încât au fost zguduite temeliile închisorii; şi am văzut că îngerul lui Dumnezeu a dezlegat legăturile fiecăruia. Temnicerul, trezindu-se şi văzând uşile temniţei deschise, s-a înfricoşat. S-a gândit că prizonierii evadaseră şi că va trebui să fie pedepsit cu moartea. Dar chiar când era să-şi ia viaţa, Pavel a strigat cu glas puternic: "Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi sunt aici".
42:11 Puterea lui Dumnezeu l-a convins pe temnicer acolo. A cerut o lumină, a sărit înăuntru, a venit tremurând de frică şi a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila, i-a scos afară şi a zis: "Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" Şi ei au spus: "Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta". Temnicerul i-a strâns apoi pe toţi cei din casa lui şi Pavel li L-a predicat pe Isus. În felul acesta, inima temnicerului s-a unit cu cea a fraţilor săi, le-a spălat rănile şi a fost botezat împreună cu toată casa lui chiar în noaptea aceea. A pus apoi hrană înaintea lor şi s-a bucurat, crezând în Dumnezeu cu toată casa lui.
42:12 Ştirea minunată a manifestării puterii lui Dumnezeu, prin deschiderea uşilor temniţei şi convertirea temnicerului şi a familiei lui, s-a răspândit în curând peste tot. Mai marii au auzit aceste lucruri, s-au temut şi au trimis vorbă temnicerului, cerându-i să-i elibereze pe Pavel şi pe Sila. Dar Pavel nu voia să părăsească temniţa într-un mod obişnuit; nu era dispus ca manifestarea puterii lui Dumnezeu să fie ascunsă. Le-a spus: "După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor fără să fim judecaţi, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniţă şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!" Când le-au fost transmise dregătorilor aceste cuvinte şi a devenit un fapt cunoscut că apostolii erau cetăţeni romani, conducătorii s-au temut că aceştia vor înainta o plângere înaintea împăratului din pricina modului ilegal în care fuseseră trataţi. Şi au venit în persoană, s-au rugat de ei, i-au scos din temniţă şi i-au rugat să părăsească cetatea.