39:1 UCENICII LUI HRISTOS
39:2 Ucenicii au propovăduit cu o mare putere un Mântuitor răstignit şi înviat. Semne şi minuni erau înfăptuite de ei în Numele lui Isus; cei bolnavi erau vindecaţi; şi un om care fusese olog din naştere a fost perfect însănătoşit şi a intrat în templu alături de Petru şi Ioan, umblând şi sărind şi lăudându-L pe Dumnezeu înaintea tuturor. Ştirea s-a răspândit şi oamenii au început să se înghesuie în jurul ucenicilor. Mulţi alergau împreună spre acel loc uimiţi peste măsură de vindecarea ce fusese săvârşită.
39:3 Când Isus a murit, preoţii au crezut că nu se vor mai face minuni printre ei, că entuziasmul se va stinge şi poporul se va întoarce iarăşi la tradiţiile oamenilor. Dar, ce să vezi!? Chiar în mijlocul lor, ucenicii făceau minuni şi oamenii erau uluiţi. Isus fusese răstignit şi ei se întrebau de unde luaseră ucenicii această putere. Când Isus era în viaţă, credeau că El le dă putere; dar când a murit s-au aşteptat ca minunile să înceteze. Petru le-a înţeles nedumerirea şi le-a spus: "Bărbaţi israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră l-am fi făcut pe omul acesta să umble? Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri L-a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi
39:4 lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-i dea drumul. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş. L-aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui. Prin credinţa în Numele lui Isus a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El i-a dat omului acestuia o tămăduire deplină, după cum vedeţi cu toţii."
39:5 Cei mai de seamă dintre preoţi şi bătrânii nu puteau suporta aceste cuvinte şi, la ordinul lor, Petru şi Ioan au fost prinşi şi aruncaţi în temniţă. Dar fuseseră convertiţi mii de oameni şi făcuţi să creadă în învierea şi proslăvirea lui Hristos prin auzirea unui singur discurs al ucenicilor. Preoţii şi bătrânii erau tulburaţi. Ei Îl uciseseră pe Isus pentru ca mintea oamenilor să se întoarcă înspre ei; dar acum chestiunea era mai rea decât înainte. Erau acuzaţi pe faţă de către ucenici că sunt cei care L-au ucis pe Fiul lui Dumnezeu şi nu puteau să-şi dea seama până unde puteau să se dezvolte aceste lucruri sau cum aveau ei înşişi să fie priviţi de către popor. I-ar fi dat cu bucurie pe Petru şi Ioan la moarte, dar nu îndrăzneau de teama poporului.
39:6 În ziua următoare, apostolii au fost aduşi înaintea Soborului. Erau acolo chiar bărbaţii care ceruseră cu strigăte sângele Celui Neprihănit. Îl auziseră pe Petru tăgăduindu-L pe Domnul lui cu blesteme şi înjurături când fusese acuzat că este unul dintre ucenicii Lui şi sperau să-l intimideze din nou. Dar Petru fusese convertit şi vedea acum o ocazie de a înălţa Numele pe care-L dezonorase şi de a îndepărta pata lăsată de acea tăgăduire făcută în mod pripit şi laş. Cu o îndrăzneală sfântă şi în puterea Duhului, el le-a spus fără frică: "Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este 'piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă
39:7 în capul unghiului'. În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi."
39:8 Poporul era uimit de îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi şi-au dat seama că fuseseră cu Isus; căci purtarea lor nobilă şi curajoasă, era ca aceea a lui Isus când fusese înaintea duşmanilor Lui. Printr-o singură privire de milă şi tristeţe, Isus îl mustrase pe Petru când acesta se lepădase de El, iar acum, când Îl recunoscuse cu îndrăzneală pe Domnul lui, Petru a fost aprobat şi binecuvântat. Ca dovadă a încuviinţării lui Isus, el a fost umplut cu Duhul Sfânt.
39:9 Preoţii nu au îndrăznit să-şi manifeste ura pe care o simţeau faţă de ucenici. Le-au poruncit să iasă din sala în care se ţinea sfatul şi au discutat apoi între ei, spunând: "Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui." Se temeau ca vestea acestei fapte bune să nu se răspândească în popor. Preoţii simţeau că, dacă ajungea să fie cunoscută de toţi, puterea lor avea să fie pierdută, iar ei vor fi priviţi ca fiind ucigaşii lui Isus. Cu toate acestea, tot au îndrăznit să-i ameninţe pe apostoli şi să le poruncească să nu mai vorbească în Numele lui Isus, ca să nu-şi piardă viaţa. Dar Petru a declarat cu îndrăzneală că nu puteau face altfel decât să relateze lucrurile pe care le văzuseră şi auziseră.
39:10 Prin puterea lui Isus, ucenicii au continuat să-i vindece pe cei năpăstuiţi şi afectaţi de boală care erau aduşi la ei. Sute de oameni se înrolau zilnic sub stindardul unui Mântuitor răstignit, înviat din morţi şi proslăvit. Preoţii, bătrânii şi cei care se aflau în special alături de ei erau alarmaţi. I-au pus din nou în temniţă pe apostoli, sperând că entuziasmul va scădea. Satana şi îngerii lui au jubilat; dar îngerii lui Dumnezeu au deschis uşile temniţei şi,
39:11 în ciuda interdicţiei date de preoţii cei mai de seamă şi de bătrâni, i-au îndemnat pe apostoli: "Duceţi-vă, staţi în Templu şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia".
39:12 Consiliul s-a întrunit şi s-a trimis după cei întemniţaţi. Aprozii au deschis uşile închisorii, dar cei pentru care veniseră nu erau acolo. S-au întors la preoţi şi la bătrâni şi au zis: "Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru". "Cineva a venit şi le-a spus: 'Iată că oamenii pe care i-aţi băgat în temniţă stau în Templu şi învaţă pe norod'. Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de către norod. După ce i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel: 'Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om'."
39:13 Acei conducători iudei erau făţarnici; ei iubeau cinstea primită de la oameni mai mult decât Îl iubeau pe Dumnezeu. Inimile lor se împietriseră într-o asemenea măsură, încât cele mai mari minuni înfăptuite de apostoli nu făceau decât să-i turbeze de mânie. Ei ştiau că, dacă apostolii Îl propovăduiau pe Isus, răstignirea, învierea şi proslăvirea Sa, vina uciderii Sale avea să le fie atribuită lor. Nu mai erau atât de hotărâţi să ia asupra lor sângele lui Isus ca atunci când strigaseră cu hotărâre: "Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri".
39:14 Apostolii au declarat cu îndrăzneală că ei trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Petru a spus: "Dumnezeul părinţilor noştri L-a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea
39:15 lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El." La aceste cuvinte spuse fără teamă, ucigaşii s-au mâniat tare şi s-au hotărât să-şi mânjească din nou mâinile cu sânge, ucigându-i pe apostoli. Acesta era planul pe care-l făceau, când un înger de la Dumnezeu i-a mişcat inima lui Gamaliel să-i sfătuiască astfel pe preoţi şi pe mai marii iudeilor: "Nu-i mai necăjiţi pe oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar, dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu." Îngerii răi au exercitat presiuni asupra preoţilor şi bătrânilor pentru a-i da la moarte pe apostoli; dar Dumnezeu Şi-a trimis îngerul pentru a împiedica acest lucru ridicând chiar dintre mai marii iudeilor un glas în favoarea slujitorilor Săi. Lucrarea apostolilor nu era terminată. Urma ca ei să fie aduşi înaintea împăraţilor pentru a da mărturie pentru Numele lui Isus şi a mărturisi lucrurile pe care le văzuseră şi le auziseră.
39:16 Preoţii le-au dat prizonierilor drumul fără tragere de inimă, după ce i-au bătut şi le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus. "Ei au plecat dinaintea Soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui. Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să-i înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos." Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea. Ucenicii mărturiseau cutezători despre lucrurile pe care le văzuseră şi auziseră şi făceau minuni mari în Numele lui Isus. Ei au pus fără frică sângele lui Isus asupra celor care au fost atât de dispuşi să se folosească de ocazie când li s-a permis să aibă putere asupra Fiului lui Dumnezeu.
39:17 Am văzut că îngeri ai lui Dumnezeu au fost însărcinaţi să apere cu o atenţie deosebită adevărurile importante, sfinte, care urmau să fie asemenea unei ancore pentru ucenicii
39:18 lui Hristos în toate generaţiile. Duhul Sfânt a venit în mod special asupra apostolilor, care fuseseră martorii răstignirii, învierii şi proslăvirii Domnului nostru - adevăruri importante, care trebuia să fie nădejdea lui Israel. Toţi trebuia să privească la Mântuitorul lumii, ca fiind singura lor speranţă şi să umble pe calea pe care o deschisese El prin jertfirea propriei Sale vieţi, să păzească Legea lui Dumnezeu şi să trăiască. Am văzut înţelepciunea şi bunătatea lui Isus în faptul că dăduse putere ucenicilor să ducă mai departe aceeaşi lucrare pentru care El fusese urât şi ucis de către iudei. În Numele Lui, ei aveau putere asupra lucrării lui Satana. O aureolă de slavă şi lumină a marcat timpul morţii şi învierii lui Isus, imortalizând adevărul sacru că El era Mântuitorul lumii.