38:61 În acest timp, Toma nu era prezent. El nu a vrut să creadă, cu umilinţă, relatarea ucenicilor, ci a afirmat cu fermitate şi sigur pe sine că nu va crede până nu îşi va pune degetele în locul lăsat de cuie în mâinile Mântuitorului şi până nu-şi va pune mâna în coasta în care fusese înfiptă cu violenţă suliţa. Prin aceasta, el a arătat o lipsă de încredere în fraţii lui. Dacă toţi ar cere aceeaşi dovadă, nimeni nu L-ar mai primi acum pe Isus şi nu ar mai crede în învierea Sa. Dar a fost voinţa lui Dumnezeu ca mărturia ucenicilor să fie primită de cei care nu au putut să-L vadă sau să-L audă pe Mântuitorul înviat. Dumnezeu nu a fost mulţumit de neîncrederea lui Toma. Când Isus S-a întâlnit din nou cu ucenicii Lui, Toma era cu ei; iar când L-a privit pe Isus, a crezut. Dar declarase că nu va fi mulţumit fără dovada palpabilă adăugată celei vizuale, iar Isus i-a oferit dovada pe care o dorise. Toma a strigat: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" Dar Isus l-a mustrat pentru necredinţa lui, spunând: "Toma, pentru că M-ai văzut ai crezut; ferice de cei care nu au văzut şi au crezut".