Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 38:55


38:55 Dimineaţa devreme, în prima zi a săptămânii, înainte să se lumineze bine, femeile sfinte au venit la mormânt, aducând miresme pentru a unge trupul lui Isus. Ele au descoperit că piatra cea grea fusese rostogolită de la uşa mormântului şi trupul lui Isus nu mai era acolo. Inimile li s-au frânt şi s-au temut că duşmanii lor luaseră trupul. Dintr-o dată, au văzut doi îngeri înveşmântaţi în alb, cu feţe luminoase, strălucitoare. Aceste făpturi cereşti au înţeles pentru ce veniseră femeile şi le-au spus acestora, de îndată, că Isus nu era acolo; înviase, dar ele puteau privi locul în care zăcuse. Le-au poruncit să meargă şi să le spună ucenicilor Lui că El va merge înaintea lor în Galileea. Cu teamă şi cu o mare bucurie, femeile s-au grăbit să ajungă înapoi la ucenicii îndoliaţi şi le-au spus lucrurile pe care le văzuseră şi auziseră.