Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 38:48


38:48 Când Isus, atârnând pe cruce, a strigat "S-a sfârşit!", stâncile s-au sfărâmat, pământul s-a cutremurat şi s-au deschis unele morminte. Când S-a ridicat ca biruitor asupra morţii şi mormântului, în timp ce pământul se cutremura şi slava cerului strălucea asupra locului sfânt, mulţi dintre cei ce muriseră ca neprihăniţi, acum supuşi la chemarea Sa, au ieşit ca martori, înviaţi de El. Sfinţii aduşi la viaţă cărora li se făcuse o asemenea favoare, au ieşit din morminte cu trupuri glorificate. Erau persoane sfinte şi alese de Dumnezeu din toate veacurile, de la Creaţiune până în zilele lui Hristos. Astfel, în timp ce mai marii iudeilor căutau să ascundă evenimentul învierii lui Hristos, Dumnezeu a ales să scoată din mormintele lor un grup de credincioşi pentru a da mărturie că Isus înviase şi să povestească despre slava Lui.