Printable ModeScrieri timpurii, 38
|
38:1 JUDECAREA LUI HRISTOS 38:2 Când au părăsit cerul, îngerii şi-au lăsat deoparte, cu tristeţe, cununile strălucitoare. Nu le puteau purta în timp ce Comandantul lor suferea şi avea să poarte o cunună de spini. În sala de judecată, Satana şi îngerii lui erau ocupaţi cu spulberarea sentimentelor şi compasiunii omeneşti. Însăşi atmosfera era grea şi stricată de înrâurirea lor. Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au fost inspiraţi de ei să-L insulte şi să-L maltrateze pe Isus într-un mod care era cel mai greu de suportat pentru natura umană. Satana spera că asemenea batjocură şi violenţă vor provoca vreun murmur sau plângere din partea Fiului lui Dumnezeu, sau că Isus Îşi va manifesta puterea divină şi Se va smulge din strânsoarea mulţimii, iar planul de mântuire va putea astfel eşua în cele din urmă. 38:3 Petru L-a urmărit pe Domnul său după ce Acesta a fost trădat. Era nerăbdător să vadă ce se va face cu Isus. Dar când a fost acuzat că este unul dintre ucenicii Lui, teama pentru siguranţa proprie l-a împins să declare că nu-l cunoştea pe acel om. Ucenicii erau ştiuţi pentru limbajul lor curat, iar Petru, pentru a-i convinge pe acuzatorii lui că nu era unul dintre discipolii lui Hristos, a tăgăduit acuzaţia a treia oară, cu blesteme şi înjurături. Isus, care Se afla la o oarecare distanţă de Petru, i-a aruncat acestuia o privire mustrătoare. Atunci şi-a amintit ucenicul cuvintele pe care i le spusese Isus în camera de sus şi, de asemenea, afirmaţia plină de zel, pe care o făcuse chiar el: "Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire". Îl tăgăduise pe Domnul său, ba aceasta chiar cu blesteme şi înjurături; dar acea privire a lui Isus i-a topit inima lui Petru şi l-a salvat. A plâns amar, s-a căit de marele său păcat şi 38:4 s-a convertit, iar apoi a fost pregătit să-i întărească pe fraţii lui. 38:5 Mulţimea cerea, zgomotoasă, sângele lui Isus. L-au biciuit cu cruzime şi L-au acoperit cu o haină veche, împărătească, de purpură şi I-au pus pe capul sfânt o cunună de spini. I-au pus o trestie în mână, I s-au închinat şi L-au salutat în batjocură: "Plecăciune, Împăratul iudeilor!" Apoi I-au luat trestia din mână şi L-au lovit cu ea în cap, făcând ca spinii să-I pătrundă adânc în tâmple şi să-I verse sângele, care I s-a scurs pe faţă şi pe barbă. 38:6 Îngerilor le era greu să îndure priveliştea. Ei L-ar fi scăpat pe Isus, dar îngerii comandanţi le-au interzis aceasta, spunând că era într-adevăr un mare preţ de răscumpărare de plătit pentru om, dar că acesta avea să fie complet şi să provoace moartea celui care avea puterea morţii. Isus ştia că îngerii sunt martori la scena umilirii Sale. Cel mai slab dintre îngeri ar fi putut să provoace căderea neputincioasă a mulţimii batjocoritoare şi L-ar fi putut izbăvi pe Isus. El ştia că, dacă ar fi dorit aceasta de la Tatăl Său, îngerii L-ar fi eliberat într-o clipă. Dar era de folos ca El să suporte silnicia oamenilor nelegiuiţi pentru a împlini planul de mântuire. 38:7 Isus a stat blând şi umil înaintea mulţimii înfuriate, în timp ce Îl tratau în modul cel mai josnic. L-au scuipat în faţă - acea faţă de care vor dori să se ascundă într-o zi, care va da lumină cetăţii lui Dumnezeu şi va străluci mai puternic decât soarele. Hristos nu a aruncat celor care-L chinuiau o privire mânioasă. I-au acoperit capul cu o haină veche, ca să nu vadă, Îl loveau în faţă şi strigau: "Proroceşte, cine Te-a lovit? Atunci a fost o mare nelinişte printre îngeri. L-ar fi salvat într-o clipită, dar îngerii comandanţi i-au oprit. 38:8 Unii dintre ucenici prinseseră curaj să intre unde era Isus şi să fie martori la judecarea Sa. Ei se aşteptau ca El să-Şi facă simţită puterea divină, să Se salveze din mâinile vrăjmaşilor Săi şi să-i pedepsească pentru cruzimea pe care I-o arătaseră. Speranţele lor sporeau şi se prăbuşeau după cum se desfăşurau scenele din faţa lor. Uneori se îndoiau şi se temeau că fuseseră amăgiţi. Dar glasul pe care-l auziseră pe muntele schimbării la faţă şi slava pe care o priviseră acolo le-au întărit credinţa că El era Fiul lui Dumnezeu. Şi-au rememorat scenele la care fuseseră martori, miracolele făcute de Isus, pe care le văzuseră - vindecarea celor bolnavi, deschiderea ochilor celor orbi, redarea auzului urechilor surde, mustrarea şi alungarea duhurilor de demoni, învierea morţilor şi chiar calmarea vântului şi a mării. Nu le venea să creadă că avea să moară. Sperau că mai era timp încă să Se ridice în putere şi, cu glasul cu care poruncea, să risipească mulţimea însetată de sânge - ca atunci când a intrat în Templu şi i-a alungat pe cei care făcuseră din casa lui Dumnezeu un loc de negoţ, când au fugit dinaintea Sa ca şi cum erau urmăriţi de o companie de soldaţi înarmaţi. Ucenicii sperau că Isus Îşi va manifesta puterea şi îi va convinge pe toţi că El era Împăratul lui Israel. 38:9 Iuda era frământat de remuşcări amare şi ruşine din pricina trădării lui Isus. Iar când a văzut maltratarea pe care a suportat-o Mântuitorul, a fost copleşit. Îl iubise pe Isus, dar iubise mai mult banii. Nu se gândise că Isus Se va lăsa prins de gloata pe care o condusese el. Se aşteptase să facă o minune şi să scape de ei. Dar când a văzut mulţimea înfuriată în sala de judecată, însetând după sânge, şi-a simţit adânc vina; şi, în timp ce mulţi Îl acuzau cu vehemenţă pe Isus, Iuda umbla prin mulţime mărturisind că păcătuise vânzând 38:10 sânge nevinovat. Le-a dat preoţilor banii cu care îl plătiseră şi i-a implorat să-L elibereze pe Isus, declarând că Acesta era cu totul şi cu totul nevinovat. 38:11 Pentru scurt timp, supărarea şi încurcarea i-a amuţit pe preoţi. Ei nu doreau ca poporul să ştie că îl angajaseră pe unul dintre cei ce spuneau că sunt ucenici ai lui Isus pentru a-L da în mâinile lor. Doreau să ascundă faptul că-L vânaseră pe Isus ca pe un hoţ şi Îl prinseseră în secret. Dar mărturisirea lui Iuda şi înfăţişarea lui vinovată şi răvăşită i-a dat pe faţă pe preoţi înaintea mulţimii, arătând că ura era aceea care îi împinsese să-L prindă pe Isus. Când Iuda a declarat sus şi tare că Isus este nevinovat, preoţii au răspuns: "Ce ne pasă nouă? Treaba ta." Îl aveau pe Isus în puterea lor şi erau hotărâţi să nu-L scape. Iuda, copleşit de durere, a aruncat banii pe care-i dispreţuia acum la picioarele celor care-l tocmiseră şi, cuprins de suferinţă şi groază, s-a dus şi s-a spânzurat. 38:12 Isus avea mulţi simpatizanţi în grupul care-L înconjura şi faptul că nu a răspuns în nici un fel multor întrebări ce-I fuseseră puse umpluse de uimire mulţimea. Sub toată batjocura şi silnicia gloatelor, nici măcar o încruntare, nici o expresie de tulburare nu se aşternuse pe chipul Său. Era demn şi stăpân pe Sine. Cei de faţă Îl priveau, minunându-se. Au făcut comparaţie între fizicul Său desăvârşit şi postura fermă, plină de demnitate cu înfăţişarea celor care stăteau înaintea Lui pentru a-L judeca şi şi-au zis, unii către alţii, că El părea mai degrabă un împărat faţă de oricare dintre mai marii lor. Nu purta nici o trăsătură a unuia care să fie vinovat de crimă. Ochii Lui erau blânzi, limpezi şi netulburaţi, iar fruntea înaltă şi largă. Fiecare aspect al Său era marcat de bunăvoinţă şi principii nobile. Îndelunga Sa răbdare era atât de neomenească, încât mulţi tremurau. Chiar Irod şi Pilat au fost extrem de tulburaţi văzând ţinuta Lui nobilă, dumnezeiască. 38:13 Pilat a fost convins de la început că Isus nu era un om de rând. Credea că are un caracter de excepţie şi că era cu totul nevinovat de acuzaţiile aduse împotriva Lui. Îngerii care erau martori la această scenă au văzut convingerea guvernatorului roman şi, pentru a-l salva de la angajarea în actul îngrozitor, de a-L da pe Hristos să fie crucificat, un înger a fost trimis la soţia lui Pilat şi a informat-o printr-un vis că Acela pe care-L judeca soţul ei era Fiul lui Dumnezeu şi că suferea pe nedrept. Ea i-a trimis de îndată o înştiinţare lui Pilat, declarând că a suferit mult într-un vis din pricina lui Isus şi avertizându-L să nu aibă nimic de-a face cu acel Om sfânt. Solul, făcându-şi drum grăbit prin mulţime, a pus scrisoarea în mâinile lui Pilat. Citind, a început să tremure, s-a îngălbenit la faţă şi s-a hotărât dintr-o dată să nu aibă nimic de-a face cu condamnarea la moarte a lui Hristos. Dacă iudeii doreau sângele lui Isus, el n-o să-şi folosească autoritatea pentru acest lucru, ci o să se străduiască să-L salveze. 38:14 Când Pilat a auzit că Irod este în Ierusalim, a fost extrem de uşurat; căci nădăjduia să se elibereze de toată responsabilitatea pe care o avea în judecarea şi sentinţa ce trebuia dată în privinţa lui Isus. L-a trimis de îndată, împreună cu acuzatorii Lui, la Irod. Acest cârmuitor se împietrise în păcat. Crima comisă asupra lui Ioan Botezătorul lăsase asupra conştiinţei lui o pată de care nu se putea elibera. Când a auzit de Isus şi de lucrările puternice făcute de El, s-a înfricoşat şi a tremurat, crezând că El era Ioan Botezătorul înviat din morţi. Când Isus a fost pus în mâinile lui de către Pilat, Irod a privit acest act ca o recunoaştere a puterii, autorităţii şi judecăţii lui. Aceasta a avut efectul de a împrieteni doi cârmuitori care fuseseră mai înainte duşmani. Irod a fost încântat să-L vadă pe Isus, aşteptându-se ca El să facă vreo minune puternică pentru satisfacţia lui. Dar lucrarea 38:15 lui Isus nu era aceea de a satisface curiozitatea sau de căuta să-Şi asigure propria persoană. Puterea Sa divină, miraculoasă, trebuia exercitată pentru salvarea altora, nu spre avantajul propriu. 38:16 Isus nu a răspuns nimic la multele întrebări ce I-au fost puse de Irod; şi nu a replicat nici duşmanilor Săi, care Îl acuzau cu vehemenţă. Irod era mânios pentru că Isus nu dădea semne că S-ar teme de puterea lui şi împreună cu războinicii săi L-au luat în râs, L-au batjocorit şi L-au maltratat pe Fiul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, era uimit de înfăţişarea nobilă, dumnezeiască a lui Isus când L-au umilit fără ruşine şi, temându-se să-L condamne, L-a trimis înapoi la Pilat. 38:17 Satana şi îngerii lui îl ispiteau pe Pilat şi încercau să-l ducă la ruină. I-au sugerat că, dacă nu lua parte la condamnarea lui Isus, alţii aveau s-o facă; că mulţimea înseta după sângele Lui; şi că, dacă nu-L dădea să fie răstignit, îşi va pierde puterea şi onorurile lumeşti şi va fi denunţat ca unul care crede în impostor. De frica de a nu-şi pierde puterea şi autoritatea, Pilat a consimţit la moartea lui Isus. Şi cu toate că a pus sângele lui Isus asupra acuzatorilor Lui şi mulţimea a acceptat, strigând: "Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri", Pilat nu era curat; era vinovat de sângele lui Hristos. El trimisese un om nevinovat la moarte din cauza interesului său egoist, din cauza iubirii de a fi onorat de marii oameni ai pământului. Dacă Pilat şi-ar fi urmat propriile convingeri, n-ar fi avut nimic de-a face cu condamnarea la moarte a lui Isus. 38:18 Ţinuta şi cuvintele lui Isus din timpul judecării Sale au făcut o impresie profundă asupra minţii multora care erau de faţă cu acea ocazie. Rezultatul influenţei exercitate în acest mod a devenit evident după învierea Sa. Printre cei care au fost adăugaţi bisericii erau mulţi a căror convingere se formase în timpul judecării lui Isus. 38:19 Mânia lui Satana a fost mare când a văzut că toată cruzimea pe care o dezlănţuise asupra lui Isus prin iudei nu avusese ca rezultat nici cel mai mic murmur din partea Lui. Deşi luase asupra Sa natura omenească, El era sprijinit de o putere dumnezeiască şi nu Se îndepărtase cu absolut nimic de voia Tatălui Său. 38:20 RĂSTIGNIREA LUI HRISTOS 38:21 Fiul lui Dumnezeu a fost dat poporului pentru a fi răstignit; cu strigăte de triumf, L-au luat de acolo pe scumpul Mântuitor. El era slăbit şi ameţit de oboseală, durere şi pierderea sângelui din pricina biciuirii şi loviturilor primite; cu toate acestea, crucea cea grea, pe care avea să fie în curând pironit a fost pusă asupra Lui. Isus a leşinat sub povară. De trei ori a fost pusă crucea asupra Lui şi de trei ori a leşinat. Unul dintre urmaşii Lui, un bărbat care nu mărturisise pe faţă credinţa în Hristos, dar care credea în El, a fost apoi prins. Crucea a fost pusă în spatele lui şi el a dus-o la locul răstignirii. Companii de îngeri erau adunate deasupra acelui loc. Un număr de ucenici de-ai lui Isus L-au urmat la Calvar cu durere şi plâns amar. Şi-au reamintit intrarea Lui triumfală, pe măgăruş, în Ierusalim, care avusese loc numai cu câteva zile în urmă, când Îl urmaseră strigând "Osana în cerurile prea înalte!" şi aşternându-I în cale veşmintele lor şi ramuri frumoase de palmier. Se gândiseră că atunci avea să ia împărăţia şi să domnească peste Israel precum un prinţ vremelnic. Ce mult se schimbase acea scenă! Cum se înneguraseră perspectivele! Acum, fără bucurie, fără vreo nădejde care să le redea voioşia, ci cu inimile cuprinse de teamă şi disperare, Îl urmau încet, întristaţi, pe Acela care fusese dezonorat şi umilit şi care avea să moară. 38:22 Mama lui Isus era acolo. Inima ei era străpunsă de o durere pe care nu o poate simţi decât o mamă duioasă; totuşi, asemenea ucenicilor, încă spera că Hristos va face vreo minune şi va scăpa de ucigaşi. Nu putea suporta gândul că Se va lăsa răstignit. Dar pregătirile erau gata şi Isus a fost aşezat pe cruce. Au fost aduse cuiele şi ciocanul. Inimile ucenicilor s-au strâns în pieptul lor. Mama lui Isus se afla sub apăsarea unei agonii aproape imposibil de îndurat. Înainte ca Mântuitorul să fie străpuns de cuie pe cruce, ucenicii au dus-o din locul în care se desfăşura această scenă, ca să nu audă zgomotul făcut de piroane în timp ce acestea străpungeau oasele şi muşchii mâinilor şi picioarelor Sale rănite. Isus nu a murmurat, ci a gemut în agonie. Faţa Îi era palidă, iar pe sprânceana Lui atârnau picături mari de sudoare. Satana a tresăltat văzând suferinţa prin care trecea Fiul lui Dumnezeu, deşi se temea că eforturile lui de a zădărnici planul de mântuire fuseseră inutile, că împărăţia lui era pierdută şi că la sfârşit avea să fie nimicit. 38:23 După ce Isus fusese pironit pe cruce, aceasta a fost ridicată şi, cu putere, înfiptă în locul pregătit pentru ea în pământ, provocând sfâşierea cărnii şi cea mai intensă durere. Pentru a face ca moartea lui Isus să fie cât mai ruşinoasă cu putinţă, împreună cu El au fost răstigniţi şi doi tâlhari, câte unul de fiecare parte. Tâlharii au fost aduşi cu forţa şi, după multă rezistenţă din partea acestora, braţele le-au fost întinse şi pironite pe crucile lor. Dar Isus S-a supus cu blândeţe. N-a fost nevoie de nimeni să-I întindă cu forţa braţele pe cruce. În timp ce tâlharii îşi blestemau călăii, Mântuitorul Se ruga în agonie pentru vrăjmaşii Lui: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac". Hristos nu a îndurat numai durerea trupească; păcatele întregii lumi erau asupra Sa. 38:24 În timp ce Isus atârna pe cruce, unii care treceau pe acolo Îşi băteau joc de El dând din cap ca şi cum s-ar fi plecat înaintea unui împărat, şi Îi spuneau: "Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi. Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce." Satana folosise aceleaşi cuvinte când I se adresase lui Hristos în pustie: "Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu". Preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi cărturarii spuneau în bătaie de joc: "Pe alţii i-a mântuit, şi pe Sine Însuşi nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El!" Îngerii care se aflau deasupra scenei răstignirii lui Hristos erau indignaţi peste măsură când mai marii poporului râdeau de El şi ziceau: "Dacă El este Fiul lui Dumnezeu, să Se izbăvească singur". Ei doreau să vină chiar acolo în ajutorul lui Isus şi să-L salveze, dar nu li s-a dat permisiunea să facă acest lucru. Obiectivul misiunii Sale nu era încă atins. 38:25 Când Isus atârna pe cruce, în timpul acelor lungi ceasuri de agonie, El nu Şi-a uitat mama. Ea se reîntorsese la scena cea îngrozitoare, pentru că nu mai putea să stea departe de Fiul ei. Ultima lecţie pe care a dat-o Isus a fost o lecţie a compasiunii şi omeniei. S-a uitat la faţa chinuită de durere a mamei Sale şi apoi la ucenicul Său preaiubit, Ioan. A spus mamei Sale: "'Femeie, iată fiul tău'. Apoi i-a zis ucenicului: 'Iată mama ta'." Şi din ceasul acela Ioan a luat-o în propria sa casă. 38:26 În agonia Sa, lui Isus i s-a făcut sete şi I s-a dat să bea oţet amestecat cu fiere; dar când a gustat, a refuzat să bea. Îngerii priviseră agonia iubitului lor Comandant până când nu mai suportaseră şi îşi acoperiseră feţele. Soarele refuzase să privească asupra acelei scene groaznice. Isus a strigat cu glas tare, umplând de groază inimile ucigaşilor Lui: "S-a isprăvit". Atunci catapeteasma templului s-a sfâşiat de sus până jos, 38:27 pământul s-a zguduit şi stâncile s-au sfărâmat. Un mare întuneric s-a lăsat pe faţa pământului. Când Isus a murit, părea că ultima speranţă a ucenicilor fusese spulberată. Mulţi dintre urmaşii Lui fuseseră martori la scena suferinţelor şi a morţii Sale, şi cupa tristeţii lor era plină. 38:28 Satana nu a mai jubilat atunci, aşa cum o făcuse înainte. Nădăjduise să împiedice planul de mântuire; dar acesta era prea bine aşezat. Şi acum, prin moartea lui Hristos, ştia că el însuşi va trebui să moară la sfârşit şi că împărăţia lui avea să-I fie dată lui Isus. A ţinut o consfătuire cu îngerii lui. Nu reuşise să facă nimic împotriva Fiului lui Dumnezeu şi acum trebuia ca ei să-şi sporească eforturile şi, cu puterea şi măiestria lor, să se întoarcă înspre urmaşii Lui. Trebuia să-i oprească pe toţi cei pe care-i puteau împiedica să primească mântuirea cumpărată pentru ei de către Isus. Făcând acest lucru, Satana putea lucra încă împotriva stăpânirii lui Dumnezeu. De asemenea, avea să fie în interesul lui să-i oprească pe cât mai mulţi să vină la Isus. Căci păcatele celor care sunt răscumpăraţi prin sângele lui Hristos se vor întoarce în cele din urmă asupra celui de la care au plecat, şi acesta va trebui să suporte pedeapsa pentru ele, câtă vreme cei care nu acceptă mântuirea prin Isus vor suferi pedeapsa pentru propriile lor păcate. 38:29 Viaţa lui Hristos fusese întotdeauna lipsită de bogăţie lumească, cinste sau etalare. Tăgăduirea de sine şi umilinţa Sa se aflaseră într-un contrast izbitor cu mândria şi îngăduirea plăcerilor proprii ale preoţilor şi bătrânilor. Curăţia Lui nepătată era o mustrare continuă faţă de păcatele lor. L-au dispreţuit pentru umilinţa, sfinţenia şi puritatea Sa. Dar cei care L-au dispreţuit aici Îl vor vedea într-o zi în grandoarea cerului şi slava neîntrecută a Tatălui Său. 38:30 În sala de judecată, El a fost înconjurat de duşmani care însetau după sângele Lui; dar cei împietriţi, care au strigat "sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri" Îl vor vedea ca Împărat încununat cu cinste. Toată 38:31 oştirea cerească Îl va însoţi în drumul Său cu cântece de biruinţă, de măreţie şi putere, închinate Aceluia care a fost înjunghiat, dar care trăieşte şi este un biruitor puternic. 38:32 Oameni jalnici, slabi şi nenorociţi au scuipat în faţa Împăratului slavei, în timp ce un strigăt de triumf brutal a fost scos de gloata care era martora insultei degradante. Au stricat cu lovituri şi cruzime acea faţă care a umplut tot cerul de admiraţie. Ei vor privi din nou acea faţă, strălucitoare precum soarele la amiază, şi vor căuta să fugă de ea. În locul acelui strigăt de triumf, ei se vor jeli din pricina Lui. 38:33 Isus Îşi va arăta mâinile, care poartă semnele răstignirii. Va purta veşnic semnele acestei cruzimi. Fiecare urmă lăsată de cuie va spune povestea răscumpărării minunate a omului şi preţul scump care a fost plătit pentru ea. Chiar oamenii care au înfipt lancea în coasta Domnului vieţii vor privi semnul lăsat de vârful lăncii şi, cuprinşi de o teribilă suferinţă, vor deplânge rolul pe care l-au jucat în mutilarea corpului Său. 38:34 Ucigaşii Lui au fost foarte deranjaţi de înscrisul "Împăratul iudeilor", pus pe cruce, deasupra capului Său. Dar atunci ei vor fi obligaţi să-L vadă în toată slava şi puterea Sa împărătească. Vor privi veşmântul şi coapsa Lui, pe care este scris cu litere vii "Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor". Au strigat la El în derâdere, în timp ce atârna pe cruce: "Hristos, Împăratul lui Israel să coboare de pe cruce, ca să putem şi noi vedea şi crede". Îl vor privi atunci având putere şi autoritate împărătească. Nu vor mai cere nici o dovadă că El este Împăratul lui Israel; ci, copleşiţi de un sentiment al maiestăţii şi slavei Sale nespus de mari, vor fi siliţi să recunoască: "Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului". 38:35 Zguduirea pământului, sfărâmarea stâncilor, 38:36 întunericul care s-a lăsat peste pământ şi strigătul puternic al lui Isus: "S-a sfârşit!", în timp ce Îşi dădea viaţa, i-au tulburat pe duşmanii Lui şi i-a făcut pe ucigaşii Lui să tremure. Ucenicii s-au mirat de aceste manifestări ieşite din comun, dar speranţele lor erau spulberate. Se temeau că iudeii vor căuta să-i ucidă şi pe ei. Erau bine încredinţaţi că o asemenea ură ca aceea care se manifestase împotriva Fiului lui Dumnezeu, nu avea să se termine o dată cu El. Ei au petrecut ore de însingurare în care şi-au plâns dezamăgirea. Se aşteptaseră ca Isus să domnească precum un Prinţ al acestei lumi, dar speranţele lor muriseră o dată cu El. În întristarea şi dezamăgirea lor îşi puneau chiar întrebarea dacă nu cumva i-a amăgit. Chiar şi mama Lui a şovăit în credinţa pe care o avea în El ca fiind Mesia. 38:37 Cu toate că ucenicii fuseseră dezamăgiţi în aşteptările pe care le aveau în privinţa lui Isus, Îl iubeau încă şi doreau să-I îngroape trupul cu cinste, dar nu ştiau cum s-o facă. Iosif din Arimatea, un bogat şi influent consilier al iudeilor şi un discipol adevărat al lui Isus, s-a dus în particular, dar cu îndrăzneală la Pilat şi l-a implorat să-l lase să ia trupul Mântuitorului. Nu a avut curajul de a merge în mod deschis din pricina urii iudeilor. Ucenicii se temeau că aceştia vor face eforturi pentru ca trupul lui Hristos să nu primească un loc de odihnă onorabil. Pilat şi-a oferit acordul, iar ucenicii au luat trupul neînsufleţit de pe cruce în timp ce plângeau cu o suferinţă de nespus deasupra speranţelor lor năruite. Trupul a fost înfăşurat cu grijă într-o pânză delicată de in şi aşezat în mormântul cel nou al lui Iosif. 38:38 Femeile care Îl urmaseră cu umilinţă pe Hristos, pe când trăia, nu au vrut să-L părăsească până când nu L-au văzut aşezat în mormânt având o piatră foarte grea aşezată înaintea uşii, pentru ca vrăjmaşii Lui să fie împiedicaţi să-I ia trupul. Dar nu ar fi trebuit să se teamă, căci am văzut că oştirea îngerească veghea cu un interes nespus de mare în locul de odihnă al lui Isus, aşteptând cu 38:39 nerăbdare porunca de a-şi juca rolul în eliberarea din temniţă a Împăratului slavei. 38:40 Ucigaşii lui Hristos se temeau că ar fi putut totuşi să învie şi să le scape. Din această pricină, i-au cerut lui Pilat o strajă pentru a păzi mormântul până a treia zi. Lucrul acesta a fost aprobat, iar piatra de la uşă a fost sigilată, pentru ca ucenicii Lui să nu-I fure trupul şi să spună că înviase din morţi. 38:41 ÎNVIEREA LUI HRISTOS 38:42 Ucenicii s-au odihnit în Sabat, întristaţi pentru moartea Domnului lor, în timp ce Isus, Împăratul slavei, stătea în mormânt. La apropierea serii, au fost postaţi soldaţi pentru a păzi locul de odihnă al Mântuitorului, în timp ce îngeri nevăzuţi erau deasupra locului sacru. Noaptea s-a scurs încet şi, pe când era încă întuneric, îngerii care vegheau au ştiut că timpul pentru eliberarea preaiubitului Fiu al lui Dumnezeu aproape că venise. În timp ce aşteptau ceasul triumfului Său, cu o profundă emoţie, un înger puternic a venit zburând cu repeziciune din cer. Faţa îi era asemenea fulgerului, iar veşmintele erau albe ca zăpada. Lumina lui i-a împrăştiat întunericul din cale şi a făcut ca îngerii răi, care pretinseseră în triumf trupul lui Isus, să fugă îngroziţi de strălucirea şi slava acestuia. Unul din îngerii care fuseseră martori la scena umilirii lui Hristos i s-a alăturat îngerului venit din cer şi amândoi au coborât în mormânt. Pământul s-a zdruncinat la apropierea lor şi a fost un mare cutremur. 38:43 Soldaţii romani au fost cuprinşi de groază. Unde era acum puterea lor de a ţine trupul lui Isus? Nu se mai gândeau la datorie sau că ucenicii L-ar putea fura. În timp ce lumina îngerilor strălucea în jur, mai puternică decât soarele, toată straja romană a căzut ca moartă la pământ. Unul din îngeri a apucat piatra cea mare, a rostogolit-o din faţa uşii mormântului şi s-a aşezat pe ea. Celălalt a intrat în mormânt şi a desfăcut ştergarul de pe capul lui Isus. Apoi, îngerul din cer a strigat cu un glas care a făcut ca pământul să se cutremure: "Fiu al lui Dumnezeu, Tatăl Tău Te cheamă! Vino afară!" Moartea nu mai putea să stăpânească peste El. Isus S-a ridicat dintre morţi ca un învingător triumfător. Cu o teamă sfântă, marcată de solemnitate, oştirea îngerească privea această scenă. Şi, când Isus a ieşit din mormânt, acei îngeri strălucitori I s-au închinat până la pământ şi L-au întâmpinat cu cântece de victorie şi triumf. Îngerii lui Satana fuseseră siliţi să fugă dinaintea luminii strălucitoare, pătrunzătoare, a îngerilor cereşti şi s-au plâns amarnic împăratului lor că li se luase cu violenţă prada din mâini şi că Acela pe care-L urau atât de mult înviase din morţi. Satana şi oştirea lui se bucuraseră peste măsură că puterea pe care o aveau asupra oamenilor căzuţi făcuse ca Domnul vieţii să fie aşezat în mormânt, dar scurt a fost triumful lor diabolic! Căci în clipa în care Isus a ieşit din temniţă ca un biruitor plin de măreţie, Satana a ştiut că el însuşi avea să moară după un timp şi că împărăţia lui va trece de drept în mâinile lui Hristos. S-a lamentat şi a turbat pentru că, în ciuda tuturor eforturilor lui, Isus nu fusese biruit, ci deschisese o cale de mântuire pentru om, şi oricine dorea putea să umble pe ea şi să fie salvat. 38:44 Îngerii răi şi comandantul lor s-au adunat pentru consfătuire, pentru a găsi o modalitate prin care puteau lucra împotriva 38:45 stăpânirii lui Dumnezeu. Satana le-a poruncit slujitorilor lui să meargă la preoţii cei mai de seamă şi la bătrâni. El a spus: "Am reuşit să-i amăgim, să le orbim ochii şi să le împietrim inimile împotriva lui Isus. I-am făcut să creadă că este un impostor. Soldaţii romani, care au asigurat paza la mormânt, vor duce vestea îngrozitoare că Hristos a înviat din morţi. I-am făcut pe preoţi şi pe bătrâni să-L urască pe Isus şi să-L ucidă. Acum aşezaţi înaintea lor faptul că, dacă devine cunoscut faptul că Isus a înviat, ei vor fi ucişi cu pietre de către popor, pentru că au dat la moarte un om nevinovat." 38:46 Când oştirea de îngeri cereşti a plecat de la mormânt şi lumina şi slava s-au risipit, soldaţii romani au îndrăznit să-şi ridice capetele şi să privească în jurul lor. Au fost umpluţi de uimire când au văzut că piatra cea mare fusese rostogolită de la uşa mormântului şi că trupul lui Isus nu mai era acolo. S-au grăbit către oraş pentru a le spune preoţilor şi bătrânilor ce văzuseră. În timp ce acei criminali ascultau raportul uimitor, paloarea s-a aşternut pe fiecare faţă. I-a cuprins groaza când s-au gândit ce putuseră să facă. Dacă raportul era corect, erau pierduţi. Au rămas în tăcere un timp, uitându-se unul la altul, neştiind ce să facă sau ce să spună. Acceptarea raportului ar fi însemnat să se condamne singuri. S-au tras deoparte pentru a se consulta cu privire la ce ar fi trebuit să facă. Au gândit că, dacă raportul adus de soldaţi se va răspândi în popor, cei care L-au dat pe Hristos la moarte vor fi şi ei omorâţi ca fiind ucigaşi ai Lui. S-a luat hotărârea să-i mituiască pe soldaţi pentru a păstra această chestiune sub tăcere. Preoţii şi bătrânii au oferit o sumă mare de bani, zicând: "Spuneţi aşa: Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat". Iar când soldaţii au întrebat ce se va întâmpla cu ei pentru că au dormit în post, mai marii iudei au făgăduit că-l vor convinge pe guvernator să le garanteze siguranţa. 38:47 Straja romană şi-a vândut cinstea pentru bani şi a fost de acord să urmeze sfatul preoţilor şi bătrânilor. 38:48 Când Isus, atârnând pe cruce, a strigat "S-a sfârşit!", stâncile s-au sfărâmat, pământul s-a cutremurat şi s-au deschis unele morminte. Când S-a ridicat ca biruitor asupra morţii şi mormântului, în timp ce pământul se cutremura şi slava cerului strălucea asupra locului sfânt, mulţi dintre cei ce muriseră ca neprihăniţi, acum supuşi la chemarea Sa, au ieşit ca martori, înviaţi de El. Sfinţii aduşi la viaţă cărora li se făcuse o asemenea favoare, au ieşit din morminte cu trupuri glorificate. Erau persoane sfinte şi alese de Dumnezeu din toate veacurile, de la Creaţiune până în zilele lui Hristos. Astfel, în timp ce mai marii iudeilor căutau să ascundă evenimentul învierii lui Hristos, Dumnezeu a ales să scoată din mormintele lor un grup de credincioşi pentru a da mărturie că Isus înviase şi să povestească despre slava Lui. 38:49 Cei înviaţi erau diferiţi ca statură şi alură, unii având o înfăţişare mai nobilă decât alţii. Mi s-a spus că locuitorii pământului degeneraseră continuu, pierzându-şi puterea şi farmecul. Satana are puterea bolii şi a morţii şi efectele blestemului au devenit din ce în ce mai vizibile, iar puterea lui Satana s-a făcut observată din ce în ce mai clar. Cei care au trăit în zilele lui Noe şi ale lui Avraam aveau alura îngerilor, farmecul şi puterea acestora. Dar fiecare generaţie care s-a succedat pe pământ a devenit tot mai slabă şi mai susceptibilă la îmbolnăvire, iar viaţa lor tot mai scurtă, ca durată. Satana a învăţat continuu cum să necăjească şi să diminueze puterile neamului omenesc. 38:50 Cei care au ieşit din morminte la învierea lui Isus s-au arătat multora, spunându-le că jertfa în favoarea omului fusese săvârşită, că Isus, pe care Îl răstigniseră iudeii, înviase dintre cei morţi; şi, ca dovadă pentru cuvintele lor, ei au declarat: "Suntem înviaţi o dată cu El". Au dat mărturie că ei au fost chemaţi afară din mormintele lor prin puterea Lui. 38:51 În ciuda rapoartelor mincinoase, care circulau, învierea lui Hristos nu a putut fi ascunsă de Satana, de îngerii lui sau de preoţii cei mai de seamă; căci acest grup de oameni sfinţi, ridicaţi din mormintele lor, au răspândit ştirea minunată, aducătoare de bucurie; şi, de asemenea, Isus S-a arătat ucenicilor Săi doborâţi de durere, risipindu-le temerile şi aducându-le fericire şi voie bună. 38:52 În timp ce vestea se răspândea de la o cetate la alta şi de la un orăşel la altul, la rândul lor, iudeii se temeau pentru vieţile lor şi au ascuns ura pe care o nutriseră faţă de ucenici. Singura lor nădejde era aceea de a-şi răspândi raportul mincinos. Iar cei care au dorit ca această minciună să fie adevărată au acceptat-o. Pilat a tremurat auzind că Hristos înviase. Nu se putea îndoi de mărturia dată, şi din acel ceas, liniştea l-a părăsit pentru totdeauna. De dragul onorurilor lumeşti, de teama că şi-ar pierde autoritatea şi viaţa Îl dăduse pe Isus la moarte. Era acum pe deplin convins că Acela de sângele căruia se făcea vinovat nu era un simplu om neprihănit, ci Fiul lui Dumnezeu. Viaţa lui Pilat a fost nenorocită până la încheierea ei. Disperarea şi suferinţa au zdrobit orice simţământ de nădejde şi voioşie. A refuzat să fie mângâiat şi a murit de moartea cea mai nenorocită. 38:53 Inima lui Irod [ Irod Antipa a fost acela care a luat parte la judecarea lui Isus şi Irod Agripa I acela care l-a dat la moarte pe Iacov. Agripa era nepotul şi cumnatul lui Antipa. Prin intrigă, el şi-a asigurat tronul lui Antipa şi, venind la putere, a urmat aceeaşi cale pe care o urmase Antipa faţă de creştini. În dinastia irodiană au existat şase persoane care au purtat numele Irod. Acest nume servea într-o anumită măsură ca titlu generic, indivizii fiind apelaţi prin alte nume, ca Antipa, Filip, Agripa etc.. În acelaşi fel, putem spune Ţarul Nicolae, Ţarul Alexandru etc.. În situaţia de aici, folosirea acestui termen devine mai firească şi mai potrivită având în vedere că Agripa, când l-a condamnat pe Iacov la moarte, ocupa tronul lui Antipa, care fusese implicat cu puţin timp în urmă în judecata lui Hristos; şi el a manifestat acelaşi caracter. A fost acelaşi spirit irodian, numai că se arăta într-o altă persoană, aşa cum "balaurul" din Apocalipsa 12,17 este acelaşi cu balaurul din versetul 3, adevărata putere spirituală din amândouă fiind balaurul din versetul 9. Într-unul din cele două cazuri, el lucrează prin Roma Păgână; în celălalt, prin chiar guvernul nostru (american). N. ed.] se împietrise încă şi mai mult; iar când a auzit că Hristos înviase, nu a fost prea tulburat. 38:54 I-a luat viaţa lui Iacov şi când a văzut că aceasta a fost pe placul iudeilor, l-a arestat şi pe Petru, intenţionând să-l dea să fie omorât. Dar Dumnezeu avea pentru Petru o lucrare şi Şi-a trimis îngerul să-l elibereze. Asupra lui Irod a căzut judecata lui Dumnezeu. În timp ce se înălţa pe sine înaintea unei mari mulţimi, a fost lovit de îngerul Domnului şi a murit de o moarte îngrozitoare. 38:55 Dimineaţa devreme, în prima zi a săptămânii, înainte să se lumineze bine, femeile sfinte au venit la mormânt, aducând miresme pentru a unge trupul lui Isus. Ele au descoperit că piatra cea grea fusese rostogolită de la uşa mormântului şi trupul lui Isus nu mai era acolo. Inimile li s-au frânt şi s-au temut că duşmanii lor luaseră trupul. Dintr-o dată, au văzut doi îngeri înveşmântaţi în alb, cu feţe luminoase, strălucitoare. Aceste făpturi cereşti au înţeles pentru ce veniseră femeile şi le-au spus acestora, de îndată, că Isus nu era acolo; înviase, dar ele puteau privi locul în care zăcuse. Le-au poruncit să meargă şi să le spună ucenicilor Lui că El va merge înaintea lor în Galileea. Cu teamă şi cu o mare bucurie, femeile s-au grăbit să ajungă înapoi la ucenicii îndoliaţi şi le-au spus lucrurile pe care le văzuseră şi auziseră. 38:56 Ucenicii nu au putut să creadă că Hristos înviase, dar, împreună cu femeile care aduseseră vestea, au alergat într-un suflet la mormânt. Au descoperit că Isus nu era acolo; au văzut pânza de in în care fusese înfăşurat, dar nu au putut crede vestea cea bună că înviase dintre cei morţi. S-au întors acasă 38:57 minunându-se de ceea ce văzuseră şi, de asemenea, de cele povestite de către femei. Dar Maria a hotărât să mai zăbovească lângă mormânt, gândindu-se la ce văzuse şi fiind măcinată de gândul că ar fi putut fi amăgită. Simţea că o aşteptau noi încercări. Durerea ei a revenit şi a izbucnit într-un plâns amar. S-a aplecat pentru a privi din nou în mormânt şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în alb. Unul stătea în locul în care fusese capul lui Isus, iar celălalt acolo unde fuseseră picioarele Lui. I-au vorbit cu duioşie şi au întrebat-o de ce plângea. Ea a răspuns: "Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus". 38:58 Când şi-a întors privirile de la mormânt, L-a văzut pe Isus stând în apropiere, dar nu L-a recunoscut. El i-a vorbit cu gingăşie, întrebând care este cauza tristeţii ei şi pe cine căuta. Presupunând că El era grădinarul, L-a implorat ca, dacă Îl luase pe Domnul ei, să-i spună unde L-a pus pentru a-L putea lua de acolo. Isus i S-a adresat cu propria-I voce cerească, spunând: "Maria!" Ea era familiarizată cu tonul acelei voci dragi şi a răspuns pe dată: "Învăţătorule!" şi, în bucuria ei, era cât pe-aci să-L îmbrăţişeze; dar Isus a zis: "Nu mă atinge, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru." Bucuroasă, s-a grăbit să le ducă ucenicilor vestea cea bună. Isus a urcat de îndată la Tatăl pentru a auzi de pe buzele Sale că acceptase jertfa şi pentru a primi toată puterea în cer şi pe pământ. 38:59 Ca un nor, îngerii L-au înconjurat pe Fiul lui Dumnezeu şi au cerut ca porţile veşnice să se ridice pentru ca Împăratul slavei să poată intra. Am văzut că în timp ce Isus era însoţit de grupul acela ceresc strălucitor, în prezenţa lui Dumnezeu şi înconjurat de slava Sa, El nu a 38:60 uitat de ucenicii Lui de pe pământ, ci a primit puterea de la Tatăl Său pentru a se putea întoarce la ei şi a le oferi putere. În aceeaşi zi, S-a întors şi S-a arătat ucenicilor. I-a lăsat să-L atingă; căci Se suise la Tatăl şi primise putere. 38:61 În acest timp, Toma nu era prezent. El nu a vrut să creadă, cu umilinţă, relatarea ucenicilor, ci a afirmat cu fermitate şi sigur pe sine că nu va crede până nu îşi va pune degetele în locul lăsat de cuie în mâinile Mântuitorului şi până nu-şi va pune mâna în coasta în care fusese înfiptă cu violenţă suliţa. Prin aceasta, el a arătat o lipsă de încredere în fraţii lui. Dacă toţi ar cere aceeaşi dovadă, nimeni nu L-ar mai primi acum pe Isus şi nu ar mai crede în învierea Sa. Dar a fost voinţa lui Dumnezeu ca mărturia ucenicilor să fie primită de cei care nu au putut să-L vadă sau să-L audă pe Mântuitorul înviat. Dumnezeu nu a fost mulţumit de neîncrederea lui Toma. Când Isus S-a întâlnit din nou cu ucenicii Lui, Toma era cu ei; iar când L-a privit pe Isus, a crezut. Dar declarase că nu va fi mulţumit fără dovada palpabilă adăugată celei vizuale, iar Isus i-a oferit dovada pe care o dorise. Toma a strigat: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" Dar Isus l-a mustrat pentru necredinţa lui, spunând: "Toma, pentru că M-ai văzut ai crezut; ferice de cei care nu au văzut şi au crezut". 38:62 În acelaşi fel, cei care nu au avut nici o experienţă în prima şi a doua solie îngerească trebuie să le primească de la alţii, care au avut o experienţă şi au urmat aceste solii. Aşa cum Isus a fost respins, tot aşa şi aceste solii au fost respinse. Şi după cum ucenicii au declarat că nu există sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi, tot aşa trebuie să-i avertizeze şi slujitorii lui Dumnezeu - cu credincioşie şi fără teamă - pe cei care nu îmbrăţişează decât o parte din adevărurile legate de cea de-a treia solie, spunându-le că trebuie să primească bucuroşi 38:63 toate mesajele pe care li le-a dat Dumnezeu, altfel nu vor avea nimic de-a face cu nici unul din ele. 38:64 În timp ce femeile sfinte duceau vestea că Isus înviase, soldaţii romani, care făcuseră de gardă la mormânt, împrăştiau minciuna care le fusese pusă pe buze de către preoţii cei mai de seamă şi de către bătrâni, că ucenicii au venit noaptea, în timp ce ei dormeau, şi au furat trupul lui Isus. Satana pusese această minciună în inimile şi gurile celor mai de seamă preoţi şi poporul era gata să primească acest cuvânt venit din partea lor. Dar Dumnezeu făcuse acest lucru sigur şi plasase acest eveniment, de care depinde mântuirea noastră, mai presus de orice îndoială; iar preoţilor şi bătrânilor le era cu neputinţă să îl acopere. Fuseseră ridicaţi martori dintre cei morţi pentru a vorbi în favoarea învierii lui Hristos. 38:65 Isus a rămas cu ucenicii Lui timp de patruzeci de zile, făcându-i fericiţi şi umplându-le inimile cu bucurie, în timp ce făcea tot mai clare înaintea lor realităţile Împărăţiei lui Dumnezeu. Îi mandatase să dea mărturie despre lucrurile pe care le văzuseră şi auziseră în legătură cu suferinţele, moartea şi învierea Sa, despre faptul că El Se adusese pe Sine ca jertfă pentru păcat şi că toţi cei care voiau puteau veni la El şi găsi viaţa. Cu o gingăşie plină de credincioşie, le-a spus că vor fi prigoniţi şi chinuiţi; dar vor găsi mângâiere, reamintindu-şi experienţa şi cuvintele pe care li le-a spus El. Le-a zis că biruise ispitele lui Satana şi că obţinuse victoria prin încercări şi suferinţă. Satana nu mai putea avea putere asupra Lui, dar avea să-şi aducă ispitele pentru a-i apăsa pe ucenici, în mod direct, pe ei şi pe toţi cei ce aveau să creadă în Numele Lui. Dar ei puteau birui, aşa cum a biruit El. Isus i-a înzestrat pe ucenici cu puterea de a face minuni şi le-a spus că, deşi vor fi prigoniţi de oameni răi, El Îşi va trimite din când în când îngerii pentru a-i izbăvi; 38:66 vieţile lor nu puteau fi curmate până când nu-şi împlineau misiunea; atunci se putea să li se ceară să pecetluiască în sângele propriu mărturiile pe care le dăduseră. 38:67 Urmaşii lui neliniştiţi au ascultat cu bucurie învăţăturile Lui, savurând cu nesaţ fiecare cuvânt care ieşea de pe buzele Sale sfinte. Acum ştiau cu certitudine că El era Mântuitorul lumii. Cuvintele Sale au pătruns adânc în inimile lor şi s-au întristat că trebuia să se despartă curând de Învăţătorul lor ceresc şi să nu mai audă de pe buzele Lui cuvinte de har, de mângâiere. Dar inimile lor au fost din nou încălzite de iubire şi mare bucurie când Isus le-a spus că El merge să le pregătească locuinţe şi că Se va întoarce să-i ia, pentru a fi întotdeauna cu El. A făgăduit, de asemenea, să trimită Mângâietorul, Duhul Sfânt, pentru a-i călăuzi în tot adevărul. Şi "Şi-a înălţat mâinile şi i-a binecuvântat". 38:68 ÎNĂLŢAREA LUI HRISTOS 38:69 Tot cerul aştepta ceasul triumfal în care Isus avea să urce la Tatăl Său. Au venit îngeri pentru a-L primi pe Împăratul slavei şi pentru a-L conduce în alai triumfal către cer. După ce Isus Îşi binecuvântase ucenicii, a fost despărţit de ei şi luat la cer. Şi, în timp ce deschidea calea către cer, mulţimea de "prinşi de război", care au fost treziţi din morţi la învierea Sa, L-a urmat. Un grup mare de îngeri erau în aşteptare, în timp ce în cer nenumăraţi alţi îngeri aşteptau venirea Sa. În timp ce urcau către Cetatea Cea Sfântă, îngerii care-L însoţeau pe Isus au strigat: "Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!" Îngerii din cetate au strigat în extaz: "Cine este acest Împărat al slavei?" Îngerii din afară au răspuns în triumf: "Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!" Din nou au întrebat îngerii aşteptători: "Cine este acest 38:70 Împărat al slavei?" Şi îngerii de afară au răspuns cu accente melodioase: "Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei!" Şi suita cerească a intrat în cetatea lui Dumnezeu. Apoi, toţi îngerii L-au înconjurat pe Comandantul lor maiestuos şi, cuprinşi de adorarea cea mai adâncă, s-au plecat înaintea Lui şi şi-au aruncat cununile la picioarele Lui. Şi apoi au atins harpele lor de aur şi, în acorduri dulci, melodioase, au umplut tot cerul cu muzică şi cântece închinate Mielului care a fost înjunghiat şi care trăieşte în glorie şi mărire. 38:71 În timp ce ucenicii se uitau cu tristeţe către cer pentru a prinde ultima imagine a Domnului lor, care urca, doi îngeri îmbrăcaţi în alb au stat lângă ei şi le-au spus: "Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând la cer." Ucenicii şi mama lui Isus, care fusese alături de ei martora urcării la cer a Fiului lui Dumnezeu, au petrecut noaptea ce a urmat vorbind despre faptele Lui minunate şi evenimentele ciudate şi glorioase care avuseseră loc într-un timp atât de scurt. 38:72 Satana s-a sfătuit iarăşi cu îngerii lui şi, cu o ură amarnică împotriva conducerii lui Dumnezeu, le-a spus că atâta vreme cât el avea putere şi autoritate asupra pământului, eforturile lor trebuiau să fie de zece ori mai puternice împotriva urmaşilor lui Isus. Nu reuşiseră nimic împotriva lui Hristos, dar trebuia să-i învingă pe urmaşii Lui, dacă era cu putinţă. Ei trebuia să caute în fiecare generaţie să-i prindă în capcană pe cei care aveau să creadă în Isus. Satana le-a spus îngerilor lui 38:73 că Isus dăduse ucenicilor Săi puterea de a-i mustra, de a-i alunga şi de a-i vindeca pe cei pe care aveau ei să-i îmbolnăvească. Apoi îngerii lui Satana au plecat asemenea unor lei care răcnesc, căutând să-i nimicească pe urmaşii lui Isus. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: