37:1 HRISTOS TRĂDAT
37:2 Mi s-a arătat vremea în care Isus a mâncat cina de Paşte cu ucenicii Săi. Satana îl înşelase pe Iuda şi îl făcuse să creadă că era unul dintre ucenicii credincioşi ai lui Hristos; dar inima lui fusese întotdeauna firească. Văzuse lucrările măreţe ale lui Isus, fusese cu El în lucrarea Sa şi cedase înaintea mărturiilor copleşitoare care dovedeau că El era Mesia; dar Iuda era închis ca fire şi lacom; îi plăceau banii. A protestat cu mânie împotriva folosirii mirului scump turnat asupra lui Isus. Maria Îl iubea pe Domnul ei. El îi iertase păcatele, care erau multe, şi îl înviase din morţi pe mult-iubitul ei frate, iar ea simţea că nimic nu era prea scump pentru a-l oferi lui Isus. Cu cât era mai scump mirul, cu atât îşi putea exprima mai bine recunoştinţa faţă de Mântuitorul ei, consacrându-l Lui. Ca scuză pentru lăcomia lui, Iuda a susţinut că mirul ar fi putut fi vândut, iar banii daţi săracilor. Dar aceasta nu pentru că i-ar fi păsat câtuşi de puţin de cei săraci; căci era egoist şi adesea lua pentru propriul său folos ceea ce îi era încredinţat pentru a fi dat săracilor. Pe Iuda nu-l preocupase tihna şi nici măcar nevoile lui Isus şi, pentru a-şi scuza lăcomia, el aducea adesea vorba despre cei săraci. Această faptă de dărnicie din partea Mariei era o mustrare tăioasă la adresa firii lui lacome. Calea a fost pregătită pentru ca ispita lui Satana să găsească o primire nestingherită în inima lui Iuda.
37:3 Preoţii şi mai marii iudeilor Îl urau pe Isus; dar mulţimile se strângeau pentru a-I asculta cuvintele înţelepte şi a fi martori la minunile mari pe care le înfăptuia. Oamenii se aflau sub înrâurirea celui mai profund interes şi Îl urmau pe Isus pentru a asculta instrucţiunile acestui minunat învăţător. Mulţi dintre fruntaşi credeau în El, dar
37:4 nu îndrăzneau să-şi dezvăluie credinţa ca să nu fie excluşi din sinagogă. Preoţii şi bătrânii au decis că trebuie făcut ceva pentru a le distrage oamenilor atenţia de la Isus. Se temeau că o să creadă în El tot poporul. Nu se simţeau deloc în siguranţă. Ori aveau să-şi piardă poziţiile, ori să-L ucidă pe Isus. Şi după ce aveau să-L omoare, tot ar mai fi fost unii care erau monumente vii ale puterii Sale. Isus îl înviase pe Lazăr din morţi şi ei se temeau că, dacă Îl vor omorî pe Isus, Lazăr avea să mărturisească despre marea Lui putere. Oamenii se îngrămădeau să-l vadă pe cel care fusese ridicat dintre cei morţi, şi fruntaşii s-au hotărât să-l ucidă şi pe Lazăr şi să stingă orice entuziasm. Apoi aveau să întoarcă poporul către tradiţiile şi învăţăturile oamenilor, către zeciuiala izmei şi rutei - şi să aibă din nou control asupra lor. S-au înţeles să-L prindă pe Isus când era singur; căci, dacă ar fi încercat să-L prindă în mijlocul unei mulţimi, când mintea tuturor era interesată de El, ar fi fost ucişi cu pietre.
37:5 Iuda ştia cât de mult îşi doreau să-L prindă pe Isus şi s-a oferit să-L trădeze preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor pentru câteva monede de de argint. Iubirea lui de bani l-a făcut să accepte să-L dea pe Domnul lui în mâinile celor mai înverşunaţi duşmani ai Săi. Satana lucra direct prin Iuda şi, în mijlocul scenei impresionante a ultimei cine, trădătorul elabora planuri să-şi trădeze Stăpânul. Cu tristeţe, Isus le-a spus ucenicilor că toţi vor găsi în El o pricină de poticnire în acea noapte. Dar Petru a afirmat cu aprindere că el nu va găsi o pricină de poticnire în Domnul, chiar dacă toţi ceilalţi o vor găsi. Isus i-a spus lui Petru: "Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi." Luca 22,31.32
37:6 L-am privit pe Isus în grădină cu ucenicii Săi. Cuprins de o tristeţe adâncă, El le-a poruncit să vegheze şi să se roage, ca să nu cadă în ispită. El ştia că le va fi pusă la încercare credinţa şi speranţele lor vor fi spulberate şi că aveau să aibă nevoie de toată puterea pe care o puteau obţine prin veghere atentă şi rugăciune fierbinte. Cu strigăte puternice şi plâns, Isus S-a rugat: "Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine. Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta." Fiul lui Dumnezeu Se ruga în agonie. Mari stropi de sânge se uneau pe faţa Sa şi cădeau pe pământ. Îngerii vegheau deasupra acelui loc, fiind martori la scena dinaintea lor, dar numai unul a fost trimis să meargă şi să-L întărească pe Fiul lui Dumnezeu în agonia Sa. În cer nu era nici urmă de bucurie. Îngerii şi-au aruncat jos cununile şi harpele şi, în tăcere şi cu cel mai adânc interes, L-au urmărit pe Isus. Ei doreau să-L înconjoare pe Fiul lui Dumnezeu, dar îngerii comandanţi nu i-au lăsat, pentru ca nu cumva, văzând cum este trădat, să-L salveze; căci planul fusese hotărât şi trebuia dus la îndeplinire.
37:7 După ce Isus S-a rugat, a venit la ucenici, dar ei dormeau. În ceasul acela îngrozitor, El nu Se bucurase nici măcar de compasiunea şi rugăciunile ucenicilor Săi. Petru, care fusese atât de zelos nu cu mult timp în urmă, avea pleoapele grele de somn. Isus i-a adus aminte de declaraţiile lui ferme şi i-a spus: "Un ceas n-ai fost în stare să veghezi?" De trei ori S-a rugat, agonizant, Fiul lui Dumnezeu. Apoi Iuda, cu grupul lui de oameni înarmaţi, s-a apropiat ca de obicei de Stăpânul lui, pentru a-L saluta. Grupul înarmat L-a înconjurat pe Isus, dar acolo Şi-a manifestat puterea divină în timp ce a spus: "'Pe cine căutaţi?' ... 'Eu sunt'. " Ei au căzut cu faţa la pământ. Isus a pus această întrebare, pentru ca ei să poată fi martori ai puterii Sale şi să aibă dovada că S-ar fi putut elibera din mâinile lor, dacă ar fi dorit.
37:8 Ucenicii au început să spere, când au văzut toată gloata
37:9 înarmată cu ciomege şi săbii prăbuşindu-se atât de repede. Când aceştia s-au ridicat şi L-au înconjurat din nou pe Fiul lui Dumnezeu, Petru şi-a scos sabia şi l-a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat o ureche. Isus i-a poruncit să-şi pună sabia la locul ei, zicând: "Crezi că n-aş putea să-L rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?" Am văzut că, în timp ce rostea aceste cuvinte, feţele îngerilor se luminau de speranţă. Ei doreau, atunci şi acolo, să-L înconjoare pe Comandantul lor şi să împrăştie mulţimea furioasă. Dar tristeţea s-a lăsat iarăşi asupra lor când Isus a adăugat: "Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că aşa trebuie să se întâmple?" Inimile ucenicilor s-au frânt şi ele de povara disperării şi de amara dezamăgire când Isus a lăsat să fie luat şi dus de duşmanii Lui.
37:10 Ucenicii se temeau pentru propriile vieţi, L-au părăsit cu toţii şi au fugit. Isus a fost lăsat singur în mâinile gloatei criminale. O, ce triumf pentru Satana atunci! Şi ce durere şi tristeţe pentru îngerii lui Dumnezeu! Multe companii de îngeri, fiecare condusă de un înger comandant înalt, au fost trimise pentru a fi martore la această scenă. Ei trebuia să înregistreze fiecare insultă şi cruzime adusă asupra Fiului lui Dumnezeu şi să noteze fiecare spasm de durere pe care Isus avea să-l sufere; căci înşişi oamenii care au participat la această scenă îngrozitoare o vor vedea din nou cu toţii, ca şi cum s-ar desfăşura atunci.