34:1 PRIMA VENIRE A LUI HRISTOS
34:2 Mi-a fost arătat timpul în care Isus trebuia să ia asupra Sa firea omului, să Se umilească în trup omenesc şi să sufere ispitele lui Satana.
34:3 Naşterea Sa s-a desfăşurat fără a fi însoţită de grandoarea lumească. S-a născut într-un staul şi pătuţul I-a fost o iesle; cu toate acestea, naşterea I-a fost onorată cu mult mai mult decât oricărui fiu al oamenilor. Îngeri din cer i-au anunţat pe păstori de venirea lui Isus şi lumina şi slava de la Dumnezeu le-au însoţit mărturia. Ceata de îngeri şi-au atins harpele şi I-au dat slavă lui Dumnezeu. Ei au vestit triumfător sosirea Fiului lui Dumnezeu într-o lume căzută, ca să ducă la îndeplinire lucrarea de răscumpărare şi, prin moartea Sa, să aducă omului pace, fericire şi viaţă veşnică. Dumnezeu a onorat venirea Fiului Său. Îngerii I s-au închinat.
34:4 Îngerii lui Dumnezeu erau deasupra locului în care era botezat El; Duhul Sfânt a coborât în forma unui porumbel şi a venit peste El şi, în timp ce oamenii priveau uimiţi peste măsură, cu ochii ţintă la El, s-a auzit din cer glasul Tatălui, zicând: "Tu eşti Fiul Meu preaiubit! În Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!"
34:5 Ioan nu era sigur că Mântuitorul era cel care venise la el pentru a-L boteza în apa Iordanului. Dar Dumnezeu îi făgăduise un semn prin care avea să-L cunoască pe Mielul lui Dumnezeu. Acel semn a fost dat când porumbelul s-a aşezat peste Isus şi slava lui Dumnezeu
34:6 a strălucit peste tot în jurul Său. Ioan a întins mâna, arătând către Isus, şi a strigat cu un glas puternic: "Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!"
34:7 Ioan şi-a anunţat ucenicii că Isus este Mesia cel făgăduit, Mântuitorul lumii. Către încheierea lucrării lui, el şi-a învăţat ucenicii să privească la Isus şi să-L urmeze ca fiind Marele Învăţător. Viaţa lui Ioan a fost plină de întristare şi tăgăduire de sine. El a vestit prima venire a lui Hristos, dar nu i s-a îngăduit să-I vadă minunile şi să se bucure de puterea pe care o manifesta El. Când Isus avea să se declare pe Sine ca Învăţător, Ioan ştia că el trebuie să moară. Vocea lui a fost rareori auzită, cu excepţia pustiei. Viaţa lui a fost singuratică. Nu s-a legat de familia tatălui său, pentru a se bucura de societatea ei, ci a lăsat-o pentru a-şi împlini misiunea. Mulţimi de oameni părăseau oraşele agitate şi satele şi se îndreptau către pustie pentru a asculta cuvintele minunatului profet. Ioan lovea cu securea la rădăcina copacului. El mustra păcatul, fără a se teme de consecinţe şi pregătea calea pentru Mielul lui Dumnezeu.
34:8 Irod era mişcat în timp ce asculta mărturiile puternice, directe ale lui Ioan şi, cu un interes profund, a întrebat ce trebuia să facă pentru a deveni ucenicul lui. Ioan cunoştea că el era pe punctul de a se căsători cu soţia fratelui său, câtă vreme soţul ei trăia încă, şi i-a spus cu credincioşie lui Irod că acest lucru nu era drept. Irod nu era dispus să facă vreun sacrificiu. S-a căsătorit cu soţia fratelui său şi, prin înrâurirea ei, l-a prins pe Ioan şi l-a aruncat în temniţă, intenţionând, cu toate acestea, să-i dea drumul. În timp ce stătea acolo, închis, Ioan a auzit prin ucenicii lui despre lucrările pline de putere ale lui Isus. El nu-I putea asculta cuvintele pline de har; dar ucenicii l-au anunţat şi l-au mângâiat cu ceea ce auziseră. Curând după aceea, Ioan a fost decapitat, prin influenţa folosită de soţia lui Irod. Am văzut
34:9 că cei mai umili ucenici, care L-au urmat pe Isus, care au fost martori la minunile Sale şi au ascultat cuvintele alinătoare care ieşeau de pe buzele Lui, erau mai mari decât Ioan Botezătorul; cu alte cuvinte, ei au fost mai înălţaţi şi mai onoraţi şi au avut mai multă bucurie în vieţile lor.
34:10 Ioan a venit în duhul şi puterea lui Ilie, pentru a vesti prima venire a lui Isus. Atenţia mi-a fost îndreptată către zilele de pe urmă şi am văzut că Ioan îi reprezenta pe aceia care vor merge în duhul şi puterea lui Ilie pentru a vesti ziua mâniei şi cea de-a doua venire a lui Isus.
34:11 După botezul lui Isus în Iordan, El a fost mânat de Duhul în pustie pentru a fi ispitit de diavol. Duhul Sfânt Îl pregătise pentru acea scenă deosebită a ispitelor aprige. El a fost ispitit patruzeci de zile de către Satana şi în acele zile nu a mâncat nimic. Totul era neplăcut în jurul Său, un loc pe care firea omenească era ispitită să-l respingă. Era cu fiarele sălbatice şi cu diavolul într-un loc pustiu, singuratic. Fiul lui Dumnezeu era palid şi tras la faţă din pricina postului şi suferinţei. Dar calea pe care trebuia s-o urmeze era trasată şi trebuia să împlinească lucrarea pe care venise s-o înfăptuiască.
34:12 Satana a profitat de suferinţele Fiului lui Dumnezeu şi s-a pregătit să-L atace cu ispite multiple, sperând să obţină biruinţa asupra Lui, pentru că Se smerise pe Sine luând trup de om. "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine." L-a ispitit pe Isus să accepte să-i dea dovada că El este Mesia. Isus i-a răspuns cu blândeţe: "Este scris, omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu".
34:13 Satana căuta o discuţie în contradictoriu cu Isus, legată de faptul că El era Fiul lui Dumnezeu. A adus ca argument
34:14 starea lui de slăbiciune şi suferinţă şi a afirmat cu lăudăroşenie că el era mai puternic decât Isus. Dar cuvântul rostit din cer, "Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea" era de-ajuns pentru a-L susţine pe Isus în toate suferinţele Sale. Am văzut că Hristos nu avea de ce să-l convingă pe Satana de puterea Sa sau de faptul că El era Mântuitorul lumii. Satana avea dovezi suficiente legate de poziţia înălţată şi autoritatea Fiului lui Dumnezeu. Tocmai refuzul lui de a se supune autorităţii lui Hristos îl alungase din cer.
34:15 Pentru a-şi manifesta puterea, Satana l-a dus pe Isus la Ierusalim şi L-a aşezat pe streaşina templului şi L-a ispitit să-i facă dovada că El era Fiul lui Dumnezeu, aruncându-Se de la acea înălţime ameţitoare. Satana a citat cuvintele Inspiraţiei: "Căci este scris: El va porunci îngerilor Lui să Te păzească' şi: 'Ei Te vor lua pe mâini ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră'". Răspunzându-i, Isus a zis: "S-a spus: 'Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău'". Satana dorea să-L facă pe Isus să Se încumete să mizeze pe mila Tatălui Său şi să-Şi rişte viaţa înainte de îndeplinirea misiunii Sale. Sperase că planul de mântuire avea să eşueze; dar planul era prea bine pus la punct pentru a fi dejucat sau stricat de Satana.
34:16 Hristos este exemplul pentru toţi creştinii. Când sunt ispitiţi sau drepturile lor sunt puse la îndoială, ei ar trebui să îndure totul cu răbdare. Nu trebuie să simtă că au dreptul să-L cheme pe Domnul să-Şi etaleze puterea, pentru ca ei să poată obţine biruinţa împotriva duşmanilor lor, decât dacă Dumnezeu poate fi onorat în mod direct prin aceasta. Dacă Isus S-ar fi aruncat de pe streaşina Templului, El nu I-ar fi dat slavă Tatălui; căci nimeni nu ar fi fost martor la acest lucru în afară de Satana şi îngerii lui Dumnezeu. Şi aceasta ar fi însemnat ispitirea Domnului să-Şi arate puterea înaintea celui mai înverşunat vrăjmaş al Său.
34:17 Ar fi însemnat să cedeze înaintea celui pe care Isus venise să-l biruie.
34:18 "Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului şi I-a zis: 'Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc. Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta'. Drept răspuns, Isus i-a zis: 'Înapoia Mea, Satano! Este scris: Să te închini Domnului, Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti'."
34:19 Satana I-a înfăţişat lui Isus împărăţiile lumii în cea mai atrăgătoare lumină. El s-a oferit să renunţe la pretenţiile pe care le avea asupra bogăţiilor pământului, dacă Isus avea să i Se închine acolo. Dacă planul mântuirii avea să fie dus până la capăt şi Isus murea pentru a-l răscumpăra pe om, Satan ştia că propria lui putere avea să-i fie limitată şi luată în cele din urmă şi că urma să fie nimicit. Din acest motiv, planul său elaborat era acela de a împiedica, dacă era cu putinţă, ducerea la bun sfârşit a marii lucrări care fusese începută de Fiul lui Dumnezeu. Dacă planul de răscumpărare avea să dea greş, Satana avea să-şi păstreze împărăţia a cărei stăpânire o pretindea atunci. Şi, dacă avea să izbândească, îi plăcea să creadă că va domni în opoziţie cu Dumnezeul cerurilor.
34:20 Satana a jubilat când Isus Şi-a lăsat puterea şi slava şi a părăsit cerul. El a crezut că Fiul lui Dumnezeu a fost adus atunci în puterea lui. Ispita prinsese atât de bine la perechea sfântă în Eden, încât spera ca prin puterea şi viclenia lui satanică să-L învingă şi pe Fiul lui Dumnezeu şi să-şi salveze în felul acesta propria-i viaţă şi împărăţia. Dacă ar fi putut să-L ispitească pe Isus să Se îndepărteze de voinţa Tatălui Său, scopul lui avea să fie atins. Dar Isus l-a întâmpinat pe ispititor cu mustrarea: "Înapoia Mea, Satano". El nu avea să Se închine decât înaintea Tatălui Său.
34:21 Satana a pretins că împărăţia pământului era a lui şi a insinuat că Isus ar putea scăpa de toate suferinţele Sale: că nu era nevoie să moară pentru a obţine împărăţiile acestei lumi; că, dacă avea să i Se închine, putea avea toate bogăţiile pământului şi slava de a domni peste ele. Dar Isus a fost neclintit. Ştia că va veni vremea când va redobândi cu propria Sa viaţă împărăţia de la Satana şi că, după un timp, totul în cer şi pe pământ i Se va supune. A ales viaţa Lui de suferinţă şi moartea îngrozitoare ca fiind calea aprobată de Tatăl Său pentru a putea deveni un moştenitor de drept al împărăţiilor pământului şi să le primească în mâinile Lui pentru a fi ale Sale pentru veşnicie. Satana avea să fie dat şi el în mâna Lui pentru a fi nimicit prin moarte, pentru a nu-L mai tulbura vreodată pe Isus sau pe sfinţi în slavă.