Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 32:40


32:40 Rămăşiţa bisericii evanghelice va avea darurile. Războiul se va da împotriva ei pentru că membrii acesteia păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Isus Hristos. (Apocalipsa 12,17). În Apocalipsa 19,10, mărturia lui Isus Hristos este definită ca fiind spiritul profeţiei. Îngerul a spus: "Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus". În Apocalipsa 22,9, el repetă în esenţă aceleaşi cuvinte, după cum urmează: "Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii". Comparând textele, vedem forţa expresiei: "Mărturia lui Isus este spiritul profeţiei". Dar mărturia lui Isus include toate darurile date de Acel Spirit unic. Pavel spune: "Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Isus Hristos. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos." 1 Corinteni 1,4-7. Mărturia lui Hristos a fost confirmată în biserica din Corint; şi care a fost rezultatul? Nu duceau lipsă de nici un dar. Şi atunci nu suntem noi îndreptăţiţi să tragem concluzia că în momentul confirmării depline a rămăşiţei prin mărturia lui Isus aceştia nu vor duce lipsă de nici un fel de dar, aşteptând venirea Domnului nostru Isus Hristos?