Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 32:31


32:31 Haideţi să ne gândim o clipă asupra acestui punct. Toate aceste daruri au fost date pentru desăvârşirea sfinţilor în unitate, cunoştinţe şi spirit. Sub influenţa lor, biserica primară s-a bucurat, o vreme, de acea unitate: "Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet". Şi se pare că o consecinţă firească a acestei unităţi era că "apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi". Faptele apostolilor 4,31-33. Cât de vrednică de dorit este o asemenea stare de lucruri acum! Însă apostazia, prin influenţa ei de dezbinare şi întinare, a mânjit splendoarea bisericii frumoase şi a îmbrăcat-o în sac. Rezultatul a fost dezbinarea şi dezordinea. Nu a fost niciodată o diversitate a credinţelor în creştinism ca în zilele noastre. Dacă darurile erau necesare pentru a păstra unitatea bisericii primare, cu cât mai mult este nevoie de ele acum pentru a restabili unitatea! Şi faptul că scopul lui Dumnezeu este de a reface unitatea bisericii în zilele de pe urmă este cu prisosinţă dovedit de profeţii. Suntem asiguraţi că străjerii vor vedea cu ochii lor cum Domnul va aduce Sionul înapoi . De asemenea, că în vremea sfârşitului cei înţelepţi vor înţelege. Când se va împlini acest lucru, va exista o unitate a credinţei între toţi aceia pe care-i socoteşte Dumnezeu înţelepţi; întrucât cei care înţeleg în realitate corect trebuie în mod necesar să înţeleagă împreună la fel. Ce va face cu putinţă această unitate, dacă nu darurile care au fost date tocmai în acest scop?