30:4 Mi-a fost arătat că păstorii mincinoşi sunt beţi, dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari. Adevărul lui Dumnezeu este pecetluit pentru ei; nu-l pot citi. Când sunt întrebaţi care este Sabatul zilei a şaptea şi dacă este sau nu adevăratul Sabat al Bibliei, ei conduc mintea oamenilor către poveşti. Am văzut că aceşti profeţi sunt ca vulpile deşertului. Ei nu s-au suit înaintea spărturilor, n-au înălţat un zid pentru ca poporul lui Dumnezeu să poată rezista în bătălie în ziua Domnului. Când mintea unora devine agitată şi încep să-i întrebe pe aceşti păstori mincinoşi despre adevăr, ei abordează modul cel mai uşor şi cel mai eficient pentru a-şi atinge scopul şi a linişti mintea celor ce-i întreabă, schimbându-şi chiar şi propria poziţie pentru a reuşi aceasta. Lumina a strălucit asupra multor păstori de felul acesta, dar ei nu au vrut să-l recunoască şi şi-au schimbat poziţia de mai multe ori pentru a evita adevărul şi a scăpa de concluziile la care trebuia să ajungă, dacă ar fi continuat de pe poziţiile de dinainte. Puterea adevărului le-a spulberat temelia, dar ei, în loc să cedeze în faţa lui, au ridicat o altă platformă de care nu erau nici ei mulţumiţi.