26:1 DIFICULTĂŢILE ÎN BISERICĂ [Din Review, 11 august 1853]
26:2 Dragi fraţi şi surori, întrucât rătăcirea înaintează cu rapiditate, ar trebui să căutăm să fim treji în cauza lui Dumnezeu şi să ne dăm seama de timpul în care trăim. Întunericul va acoperi pământul şi un întuneric încă şi mai adânc va veni peste oameni. Şi, cum aproape totul în jurul nostru este învăluit în negura groasă a rătăcirii şi amăgirii, se cuvine ca noi să ne scuturăm din adormire şi să trăim aproape de Dumnezeu, unde putem să luăm raze de lumină şi slavă de la faţa lui Isus. Pe măsură ce întunericul creşte şi rătăcirea se răspândeşte mai mult, ar trebui să dobândim o mai bună cunoaştere
26:3 a adevărului şi să fim pregătiţi să ne sprijinim poziţia din Scripturi.
26:4 Trebuie să fim sfinţiţi prin adevăr, să fim cu totul consacraţi lui Dumnezeu şi să trăim în felul acesta la înălţimea mărturisirii noastre, pentru ca Domnul să poată revărsa o lumină tot mai mare peste noi şi să putem vedea lumină în lumina Sa şi să fim întăriţi cu tăria Sa. În fiecare clipă în care nu suntem prevăzători este posibil să fim doborâţi de vrăjmaş şi ne aflăm în marea primejdie de a fi biruiţi de puterile întunericului. Satana le ordonă îngerilor lui să fie vigilenţi şi să distrugă tot ce pot; să afle în ce punct sunt neascultători şi care sunt păcatele neînvinse ale celor care mărturisesc adevărul şi să arunce întuneric în jurul lor, pentru ca aceştia să înceteze de a mai veghea, să apuce pe un drum care va dezonora cauza pe care mărturisesc că o iubesc şi să aducă durere asupra bisericii. Sufletele acestor persoane rătăcite, care nu veghează, se întunecă şi lumina cerului se îndepărtează de la ei. Ei nu-şi pot descoperi păcatele care-i caracterizează, Satana îşi ţese pânza în jurul lor şi ei sunt prinşi în capcana lui.
26:5 Dumnezeu este tăria noastră. La El trebuie să privim după înţelepciune şi călăuzire şi, având în vedere slava Sa, binele bisericii şi mântuirea sufletelor noastre, trebuie să biruim păcatele specifice. Ar trebui să căutăm în mod individual să obţinem o victorie nouă în fiecare zi. Trebuie să învăţăm să rezistăm singuri şi să depindem cu totul de Dumnezeu. Cu cât învăţăm acest lucru mai repede, cu atât mai bine. Să afle fiecare punctul în care cade şi apoi să vegheze cu credincioşie ca păcatele sale să nu-l biruie, ci el să obţină victoria asupra lor. Atunci putem avea încredere să mergem la Dumnezeu şi biserica va fi scutită de mari necazuri.
26:6 Când îşi părăsesc căminul pentru a lucra pentru salvarea sufletelor, solii lui Dumnezeu petrec mult timp lucrând pentru cei care au cunoscut adevărul de ani de zile, dar care sunt încă slabi, pentru că lasă în mod inutil frâiele din mână, încetează să mai vegheze asupra propriei persoane
26:7 şi, mă gândesc adesea, îl ispitesc pe vrăjmaş să-i ispitească. Intră în vreo încurcătură neînsemnată, şi timpul slujitorilor Domnului este petrecut vizitându-i pe ei. Ei sunt reţinuţi ore şi chiar zile, iar sufletele lor sunt lovite şi rănite prin auzirea micilor dificultăţi şi încercări, fiecare mărindu-şi propria nemulţumire pentru a o face să arate cât mai serioasă cu putinţă, de teamă că slujitorii lui Dumnezeu o vor considera prea măruntă pentru a fi luată în seamă. În loc să depindă de slujitorii lui Dumnezeu ca să-i ajute să iasă din aceste încercări, ei ar trebui să cadă înaintea lui Dumnezeu, să se roage şi să postească până când încercările sunt îndepărtate.
26:8 Unii par să creadă că singurul motiv pentru care Dumnezeu Şi-a chemat slujitori în câmp este ca aceştia să vină la chemarea lor şi să-i ducă pe braţe; şi că partea cea mai importantă a lucrării lor este de a rezolva măruntele încercări şi necazuri pe care tot ei şi le-au adus asupra lor prin acţiuni necugetate, cedând în faţa vrăjmaşului şi îngăduindu-şi un spirit neînduplecat, cârtitor faţă de cei din jurul lor. Dar unde sunt oile flămânde în acest timp? Mor din pricina lipsei de pâine a vieţii. Cei care cunosc adevărul şi au fost zidiţi în el, dar nu-l respectă - căci, dacă l-ar fi respectat, ar fi fost scutiţi de multe din aceste încercări - îi reţin pe soli, şi tocmai obiectivul pentru care i-a chemat Dumnezeu în câmp nu este atins. Slujitorii lui Dumnezeu sunt îndureraţi, iar curajul lor scurs prin asemenea lucruri din biserică, când toţi ar trebui să se străduiască să nu adauge nici cea mai mică greutate la povara pe care o duc deja aceştia, ci, prin cuvinte voioase şi rugăciunea credinţei, să-i ajute. Cu cât ar fi aceştia mai liberi, dacă toţi cei care mărturisesc adevărul s-ar uita în jurul lor şi ar încerca să-i ajute pe alţii, în loc să pretindă atât de mult ajutor pentru ei înşişi. Şi, în felul acesta, când slujitorii lui Dumnezeu intră în locuri întunecate, în care adevărul nu a fost încă vestit, ei duc un spirit rănit din pricina încercărilor inutile, la care i-au supus fraţii lor.
26:9 În plus la toate acestea, mai au de înfruntat necredinţa şi prejudecăţile împotrivitorilor şi chiar faptul de a fi desconsideraţi de către unii.
26:10 Cu cât ar fi mai uşor, dacă ne-am schimba inima, şi cu cât mai mult ar fi slăvit Dumnezeu, dacă slujitorii Lui ar fi eliberaţi de descurajare şi încercări, pentru a putea, cu sufletul uşor, să prezinte adevărul în frumuseţea lui! Cei care s-au făcut vinovaţi de a pretinde atât de multă muncă din partea slujitorilor lui Dumnezeu şi de a-i împovăra cu încercări a căror rezolvare ţine numai de ei, vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu pentru tot timpul şi mijloacele care au fost cheltuite pentru propria lor mulţumire, satisfăcându-l astfel pe vrăjmaş. Ei ar trebui să se plaseze în poziţia de a-i ajuta pe fraţii lor. Nu ar trebui să amâne niciodată rezolvarea încercărilor şi dificultăţilor lor, împovărând astfel o întreagă adunare, sau să aştepte până când unii din soli vin să li le rezolve; ci ar trebui să-şi pună singuri vieţile în rânduială cu Dumnezeu, să-şi dea la o parte din cale încercările şi să fie pregătiţi pentru ca, în momentul venirii lucrătorilor, să le sprijine mâinile în loc să li le slăbească.
26:11 NĂDEJDEA BISERICII] Din Review, 10 iunie 1852]
26:12 Când, în ultima vreme, m-am uitat în jur să-i găsesc pe urmaşii umili ai blândului şi smeritului Isus, mintea mea fost mult încercată. Mulţi care mărturisesc că aşteaptă rapida venire a lui Hristos se conformează acestei lumi şi caută cu mai multă pasiune aplauzele celor din jurul lor decât aprobarea lui Dumnezeu. Sunt reci şi formali, ca şi bisericile cu numele de care s-au despărţit nu cu mult timp în urmă. Cuvintele adresate bisericii din Laodicea descriu perfect starea în care se află. (Vezi Apocalipsa 3,14-20). Ei nu sunt "nici reci, nici în clocot", ci "căldicei".
26:13 Iar dacă nu dau ascultare sfatului "Martorului credincios şi adevărat", nu se pocăiesc din toată inima şi nu obţin "aurul curăţit prin foc", "hainele albe" şi "alifia pentru ochi", El îi va vărsa din gura Sa.
26:14 A venit timpul în care o mare parte din cei care s-au bucurat cândva şi au strigat de bucurie, gândindu-se la venirea imediată a Domnului, să ocupe poziţia bisericilor şi a lumii care îi luau odată în râs, pentru că credeau în venirea lui Isus, şi răspândeau tot felul de neadevăruri pentru a stârni prejudecăţile împotriva lor şi a le distruge influenţa. Acum, dacă există cineva care tânjeşte după Dumnezeul cel viu, flămânzind şi însetând după neprihănire şi Dumnezeu îi oferă ocazia să simtă puterea Lui şi îi satisface sufletul plin de dorinţă, turnându-i din belşug în inimă iubirea Sa, şi dacă acesta Îl slăveşte pe Dumnezeu dându-I laudă, aşa-zişii credincioşi în apropiata venire a Domnului îl vor considera adesea pe acesta ca fiind amăgit şi îl vor acuza că este hipnotizat sau că are vreun duh rău.
26:15 Mulţi dintre aceşti creştini cu numele se îmbracă, discută şi se poartă ca oamenii din lume, singurul lucru prin care pot fi cunoscuţi fiind mărturisirea lor. Deşi mărturisesc că Îl caută pe Hristos, conversaţia lor nu este despre cer, ci despre lucrurile lumeşti. "Ce fel de oameni" ar trebui să fie aceia "printr-o purtare sfântă şi evlavioasă" care mărturisesc că aşteaptă şi grăbesc "venirea zilei lui Dumnezeu". 2 Petru 3,11.12. "Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat." 1 Ioan 3,3. Dar este evident că mulţi care poartă numele de adventist caută mai mult să-şi împodobească trupurile şi să apară bine în ochii lumii, decât învaţă din Cuvântul lui Dumnezeu cum să fie acceptaţi de El.
26:16 Ce-ar fi dacă minunatul Isus, Modelul nostru, şi-ar face apariţia în mijlocul lor şi în general în mijlocul celor care mărturisesc că sunt religioşi, aşa cum a făcut-o la prima Sa venire? El s-a născut
26:17 într-o iesle. Urmăriţi-L în toată viaţa şi slujirea Sa. El a fost un om al durerii şi obişnuit cu suferinţa. Aceşti creştini cu numele s-ar ruşina de blândul şi smeritul Mântuitor, care purta o haină simplă, fără nici o tivitură, şi nu avea unde să-şi aşeze capul. Viaţa Lui nepătată, plină de tăgăduire de sine, i-ar condamna; solemnitatea Lui sfântă ar fi o piedică dureroasă în calea uşurătăţii şi râsului lor frivol; conversaţia Sa nevinovată ar fi un obstacol pentru dienuţia lor lumească şi lacomă; modul Său direct, neocolit, în care ar declara adevărul ar scoate la iveală adevăratul lor caracter şi aceştia şi-ar dori să dea la o parte cât mai repede cu putinţă modelul plin de blândeţe, pe minunatul Isus. S-ar afla printre primii care ar încerca să-L prindă prin propriile Sale cuvinte şi ar înălţa strigătul: "Răstigneşte-L, răstigneşte-L!"
26:18 Să-L urmărim pe Isus, mergând călare pe măgăruş, cu blândeţe, în timp ce "toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare. Ei ziceau: 'Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile prea înalte!' Unii farisei, din norod, au zis lui Isus: 'Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!' Şi El a răspuns: 'Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga'." O mare parte din cei ce mărturisesc că Îl caută pe Hristos se vor încumeta ca şi fariseii, să-i facă pe ucenici să tacă şi vor înălţa fără doar şi poate strigătele de: "Fanatism! Mesmerism! Mesmerism!" Iar ucenicii, care îşi vor întinde pe jos hainele şi ramuri de palmier, vor fi consideraţi extravaganţi şi fără judecată. Dar Dumnezeu Îşi doreşte un popor pe pământ care să nu fie atât de rece şi mort, încât să nu-L poată lăuda şi slăvi. El va primi slavă de la unii oameni, iar dacă cei pe care i-a ales El, cei care păzesc poruncile Lui vor tăcea, pietrele vor striga.
26:19 Isus vine, dar nu cum a făcut-o prima dată, ca un prunc în Betleem. Nu cum a intrat călare pe măgăruş în Ierusalim, când ucenicii L-au lăudat pe Dumnezeu cu glas tare şi au strigat "Osana"; ci în slava Tatălui şi având ca suită toţi îngerii sfinţi, care Îl însoţesc în drumul Său spre pământ. Tot cerul va fi golit de îngeri, în timp ce sfinţii care aşteaptă Îl vor căuta şi se vor uita spre cer, aşa cum se uitau bărbaţii galileeni când El s-a înălţat de pe Muntele Măslinilor. Atunci, numai cei care sunt sfinţi, cei care au urmat în toate Modelul blând vor exclama cu o bucurie neasemuită în timp ce-L privesc: "Iată, Acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui". Şi ei vor fi preschimbaţi "într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă" - acea trâmbiţă care îi trezeşte pe sfinţii care dorm şi îi cheamă din paturile lor de ţărână, îmbrăcaţi în nemurire slăvită şi strigând: "Biruinţă! Biruinţă asupra morţii şi mormântului!" Sfinţii schimbaţi sunt apoi luaţi împreună cu îngerii pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh, pentru a nu mai fi niciodată despărţiţi de obiectul iubirii lor.
26:20 Să tăcem noi având înaintea noastră o perspectivă ca aceasta, o nădejde atât de glorioasă, o asemenea răscumpărare, câştigată de Hristos pentru noi cu preţul propriului Său sânge? Nu-L vom lăuda noi pe Dumnezeu cu glas tare, aşa cum au făcut-o ucenicii când Isus intra călare în Ierusalim? Nu este perspectiva noastră cu mult mai glorioasă decât a fost a lor? Atunci cine să îndrăznească să ne oprească să-I dăm slavă lui Dumnezeu, fie şi cu glas tare, când avem o astfel de nădejde, încărcată de nemurire şi plină de slavă? Noi am pregustat puterile lumii care va veni şi dorim mai mult. Întreaga mea făptură strigă după viul Dumnezeu şi nu voi fi mulţumită până nu voi avea toată plinătatea Sa.