Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 25:5


25:5 Acei oameni care nu sunt chemaţi de Dumnezeu sunt în general chiar persoanele cele mai încrezătoare că sunt chemate şi că lucrările lor sunt foarte importante. Ei merg în câmp şi nu exercită în general o influenţă bună; cu toate acestea, în unele locuri au un oarecare succes şi aceasta îi face să creadă, pe ei şi pe alţii, că sunt fără umbră de îndoială chemaţi de Dumnezeu. Nu este o dovadă de netăgăduit că oamenii sunt chemaţi de Dumnezeu, dacă au avut ceva succes; căci îngeri ai lui Dumnezeu lucrează acum la inimile copiilor Lui sinceri pentru a le lumina înţelegerea în privinţa adevărului prezent, ca aceştia să se poată prinde de el şi trăi. Şi chiar dacă oameni care au mers în puterea lor se pun pe ei înşişi acolo unde nu-i pune Dumnezeu şi mărturisesc că sunt învăţători, iar sufletele primesc adevărul auzindu-l spus din gura lor, aceasta nu este o dovadă că sunt chemaţi de Dumnezeu. Sufletele care primesc adevărul de la ei îl primesc pentru a fi duse în încercare şi robie, întrucât ele află după aceea că aceşti oameni nu stăteau sub