25:2 Domnul a arătat că ordinea în misiunea evanghelică a fost multă vreme de temut şi neglijată [Adventiştii nu mai aparţineau nici unei biserici şi, la început, ei nu se gândeau să formeze o altă biserică. După 1844, a fost o mare confuzie, şi majoritatea se opunea cu tărie oricărei forme de organizare, susţinând că aceasta vine în contradicţie cu libertatea deplină a Evangheliei. Mărturia şi activitatea lui Ellen G. White s-au opus mereu fanatismului şi, prin instrucţiunile date de ea, s-a insistat încă de timpuriu asupra unor forme de organizare, ca fiind necesare în vederea prevenirii confuziei.] . Ar trebui să respingem formalismul; dar, făcând aceasta, nu ar trebui să evităm ordinea. În cer este ordine. Când Hristos era pe pământ, era ordine în biserică, iar după plecarea Sa ordinea a fost respectată cu stricteţe de către apostolii Lui. Şi acum, în aceste zile din urmă, în care Dumnezeu Îşi aduce copiii într-o unitate a credinţei, există o mai mare nevoie de ordine reală decât a existat vreodată; căci, pe măsură ce Dumnezeu îşi aduce copiii în unire, Satana şi îngerii lui răi sunt foarte activi pentru a împiedica această unire şi a o distruge. De aceea, în câmpul misionar sunt trimişi oameni cărora le lipseşte înţelepciunea şi priceperea, care poate nu-şi conduc bine propria casă, neavând ordine în ea sau autoritate nici peste cei câţiva care le-au fost daţi de Dumnezeu în grijă acasă; cu toate acestea, ei se simt în stare să aibă grijă de turmă. Fac multe mişcări greşite, iar cei care nu sunt familiarizaţi cu credinţa noastră îi judecă pe toţi ceilalţi soli după exemplul dat de aceşti oameni care au ieşit în lucrare cu de la ei putere. Astfel, cauza lui Dumnezeu se umple de batjocură şi adevărul este respins de mulţi necredincioşi care altfel ar fi deschişi şi ar întreba cu nelinişte: Sunt aceste lucruri adevărate?