Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii 24:38


24:38 El, care este tatăl minciunii, orbeşte şi amăgeşte lumea trimiţându-şi îngerii să vorbească luând înfăţişarea apostolilor din vechime şi să facă în aşa fel încât să pară că vin în contradicţie cu ceea ce au scris mânaţi de Duhul Sfânt pe când erau pe pământ. Aceşti îngeri mincinoşi îi prezintă pe apostoli schimbându-şi propriile învăţături şi să declare că, până acum, ele au fost contrafăcute. Făcând aşa, Satana se bucură să-i arunce pe cei ce mărturisesc că sunt creştini şi întreaga lume în nesiguranţă în ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu. Căci Cartea Sfântă îi iese mereu în cale şi îi zădărniceşte planurile; de aceea, el îi face să se îndoiască de originea sa divină. Apoi, îl înalţă pe necredinciosul Thomas Paine ca şi când ar fi fost ridicat la cer când a murit, şi acum, împreună cu apostolii sfinţi pe care i-a urât când era pe pământ, ar fi angajat în lucrarea de a da învăţătură lumii.