21:1 RUGĂCIUNE ŞI CREDINŢĂ
21:2 Am văzut deseori cum copiii lui Dumnezeu neglijează rugăciunea, mai ales cea tainică, mult, mult prea mult; că mulţi nu exercită acea credinţă pe care au datoria şi privilegiul de a o exercita, aşteptând adesea acel simţământ pe care numai credinţa îl poate aduce. Simţirea nu este credinţă; cele două sunt lucruri distincte. Credinţa ne aparţine, pentru a o exercita, dar simţămintele de bucurie şi binecuvântarea sunt ale lui Dumnezeu şi El le oferă. Harul lui Dumnezeu vine la suflet prin canalul de credinţă vie şi stă în puterea noastră să ne folosim de acea credinţă.
21:3 Credinţa adevărată se prinde şi pretinde binecuvântarea promisă înainte de a o primi şi simţi. Trebuie să trimitem în credinţă cererile noastre, sus, dincolo de cea de-a doua despărţitură, şi să ne lăsăm credinţa să se prindă de binecuvântarea făgăduită şi să o pretindem ca fiind a noastră. Atunci trebuie să credem că primim binecuvântarea, întrucât credinţa noastră s-a prins de ea şi, după Cuvânt, este a noastră. "Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea." Marcu 11,24. Iată credinţa, credinţa desăvârşită, să credem că am primit binecuvântarea chiar înainte de a se realiza. Când binecuvântarea promisă este primită şi ne bucurăm de ea, credinţa este depăşită. Dar mulţi au părerea că au mai multă credinţă când se bucură într-o mare măsură de Duhul Sfânt, şi că nu pot avea credinţă, dacă nu simt puterea Duhului. Asemenea persoane confundă credinţa cu binecuvântarea care vine prin credinţă. Momentul cel mai potrivit pentru a ne exercita credinţa este atunci când ne simţim lipsiţi de Duhul Sfânt. Când norii groşi, de întuneric, par să se strângă deasupra minţii, atunci este momentul să lăsăm credinţa vie să străpungă negura şi să risipească norii. Adevărata credinţă se întemeiază pe făgăduinţele cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu, şi numai aceia care se supun acelui Cuvânt pot pretinde făgăduinţele lui
21:4 glorioase. "Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da." Ioan 15,7. "Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui." 1 Ioan 3,22
21:5 Ar trebui să petrecem mult timp în rugăciune tainică. Hristos este viţa, voi sunteţi mlădiţele. Şi dacă vrem să creştem şi să înflorim, trebuie să ne tragem continuu seva şi hrana din Viţa cea Vie; căci despărţiţi de Viţă, nu avem nici o putere.
21:6 L-am întrebat pe înger de ce nu mai era credinţă şi putere în Israel. El a spus: "Voi daţi drumul prea curând la braţul Domnului. Stăruiţi cu cererile voastre înaintea tronului şi prindeţi-vă bine, prin credinţă puternică. Făgăduinţele sunt sigure. Credeţi că primiţi lucrurile pe care le cereţi, şi le veţi avea." Atenţia mi-a fost apoi atrasă asupra lui Ilie. Şi el era supus aceloraşi pasiuni ca şi noi, şi s-a rugat cu hotărâre. Credinţa lui a trecut cu bine încercarea. De şapte ori s-a rugat înaintea Domnului şi, în cele din urmă, norul s-a arătat. Am văzut că noi ne-am îndoit de făgăduinţele sigure şi L-am rănit pe Mântuitorul prin lipsa noastră de credinţă. Îngerul a spus: "Pune-ţi armătura şi mai presus de orice ia-ţi scutul credinţei; căci acela îţi va apăra inima, viaţa însăşi de săgeţile de foc ale celor răi". Dacă vrăjmaşul îi poate face pe cei disperaţi să-şi ia ochii de la Isus, să privească la ei înşişi şi să se ocupe de propria lor nevrednicie, în loc să se gândească la vrednicia lui Isus, la dragostea, meritele şi marea Sa îndurare, el le va lua scutul credinţei şi îşi va atinge scopul; vor fi expuşi, neapăraţi în faţa ispitelor lui de foc. Cei slabi ar trebui, de aceea, să privească la Isus şi să creadă în El; ei exercită atunci credinţă.