21:3 Credinţa adevărată se prinde şi pretinde binecuvântarea promisă înainte de a o primi şi simţi. Trebuie să trimitem în credinţă cererile noastre, sus, dincolo de cea de-a doua despărţitură, şi să ne lăsăm credinţa să se prindă de binecuvântarea făgăduită şi să o pretindem ca fiind a noastră. Atunci trebuie să credem că primim binecuvântarea, întrucât credinţa noastră s-a prins de ea şi, după Cuvânt, este a noastră. "Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea." Marcu 11,24. Iată credinţa, credinţa desăvârşită, să credem că am primit binecuvântarea chiar înainte de a se realiza. Când binecuvântarea promisă este primită şi ne bucurăm de ea, credinţa este depăşită. Dar mulţi au părerea că au mai multă credinţă când se bucură într-o mare măsură de Duhul Sfânt, şi că nu pot avea credinţă, dacă nu simt puterea Duhului. Asemenea persoane confundă credinţa cu binecuvântarea care vine prin credinţă. Momentul cel mai potrivit pentru a ne exercita credinţa este atunci când ne simţim lipsiţi de Duhul Sfânt. Când norii groşi, de întuneric, par să se strângă deasupra minţii, atunci este momentul să lăsăm credinţa vie să străpungă negura şi să risipească norii. Adevărata credinţă se întemeiază pe făgăduinţele cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu, şi numai aceia care se supun acelui Cuvânt pot pretinde făgăduinţele lui