14:1 ULTIMELE PLĂGI ŞI JUDECATA
14:2 La conferinţa generală a celor care cred în adevărul prezent, ţinută la Sutton, Vermont, în septembrie 1850, mi-a fost arătat că ultimele şapte plăgi vor fi turnate după ce Isus părăseşte Sanctuarul. Îngerul a spus: "Mânia lui Dumnezeu şi a Mielului este cea care provoacă distrugerile sau moartea celor răi. La auzirea glasului lui Dumnezeu, sfinţii vor fi puternici şi redutabili ca o armată sub steagurile ei, dar ei nu vor împlini atunci judecata scrisă. Executarea sentinţei va fi la încheierea celor o mie de ani."
14:3 După ce sfinţii sunt îmbrăcaţi în nemurire şi ridicaţi în văzduh pentru a fi cu Isus, după ce-şi primesc harpele, hainele şi cununile şi intră în cetate, Isus şi sfinţii se aşează în vederea judecăţii. Sunt deschise cărţile - cartea vieţii şi cartea morţii. Cartea vieţii conţine faptele bune ale sfinţilor, iar cea a morţii cuprinde faptele rele ale celor nelegiuiţi. Aceste cărţi sunt comparate cu cartea statutară, Biblia, şi oamenii sunt judecaţi după aceasta. Sfinţii, în perfectă armonie cu Isus, declară verdictul asupra morţilor celor răi. "Priveşte", a spus îngerul, "în armonie cu Isus, sfinţii participă la judecată şi îi cântăresc
14:4 pe cei răi în funcţie de faptele pe care le-au comis în trup, iar ceea ce trebuie să primească aceştia la executarea sentinţei este aşezat în dreptul numelor lor." Am văzut că aceasta era lucrarea sfinţilor, împreună cu Isus, în timpul celor o mie de ani în Cetatea cea Sfântă, înainte ca aceasta să coboare spre pământ. Apoi, la încheierea celor o mie de ani, Isus, cu îngerii şi toţi sfinţii, părăsesc Cetatea cea Sfântă; şi, în timp ce coboară spre pământ împreună cu ei, cei răi sunt înviaţi şi apoi, chiar cei "ce l-au străpuns", înviaţi şi ei, Îl vor zări de departe în toată slava Sa, avându-i cu Sine pe îngeri şi pe sfinţi, şi se vor jeli amarnic din pricina Lui. Ei vor vedea semnele lăsate de cuie în mâinile şi picioarele Sale şi pe acela din coasta Sa, locul în care au înfipt lancea. Semnele lăsate de cuie şi de suliţă vor fi atunci slava Sa. La încheierea celor o mie de ani Isus va sta pe Muntele Măslinilor, iar muntele se va despica în două şi va deveni o câmpie întinsă. Cei care fug în acea vreme sunt cei răi, care tocmai au fost readuşi la viaţă. Atunci, Cetatea cea Sfântă coboară şi se aşază pe câmpie. Satana îi umple atunci pe cei nelegiuiţi cu spiritul lui. Îi face să creadă că trupele din cetate sunt neînsemnat de mici şi că oştirea lui este mare, că pot să-i biruie pe sfinţi şi să cucerească cetatea.
14:5 În timp ce Satana îşi strângea armatele, sfinţii erau în cetate, contemplând frumuseţea şi slava Paradisului lui Dumnezeu. Isus era în fruntea lor, călăuzindu-i. Dintr-o dată, încântătorul nostru Mântuitor a dispărut din mijlocul nostru; dar I-am auzit în curând glasul minunat: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii". Ne-am adunat în jurul lui Isus şi, chiar în timp ce închidea porţile cetăţii, blestemul era rostit asupra celor răi. Porţile au fost închise. Apoi, sfinţii şi-au folosit aripile şi au urcat pe zidurile care înconjurau cetatea. Isus Se afla şi El cu ei; Coroana Sa era strălucitoare şi măreaţă.
14:6 Era un grup de şapte coroane, aflate una într-alta. Cele ale sfinţilor erau din aurul cel mai curat şi împodobite cu stele. Feţele celor sfinţi străluceau de slavă, căci erau preschimbaţi întocmai după chipul lui Isus; iar când aceştia s-au înălţat şi au urcat cu toţii către partea de sus a cetăţii, am rămas extaziată înaintea acelei privelişti.
14:7 Apoi cei nelegiuiţi au văzut ceea ce pierduseră; asupra lor a fost suflat foc de la Dumnezeu şi au fost mistuiţi. Aceasta a fost executarea judecăţii. Cei răi au primit atunci ceea ce sfinţii, în timpul celor o mie de ani, la unison cu Isus, stabiliseră ca ei să primească. Acelaşi foc de la Dumnezeu care i-a mistuit pe cei răi a purificat întregul pământ. Munţii cei zdrenţuiţi şi sfărâmaţi s-au topit de căldura arzătoare şi, de asemenea, atmosfera şi toate resturile au fost mistuite ca miriştea. Atunci moştenirea noastră s-a deschis înaintea noastră, slăvită şi strălucitoare, şi noi am moştenit întregul pământ făcut nou. Am strigat cu toţii: "Slavă; Aleluia!"