14:5 În timp ce Satana îşi strângea armatele, sfinţii erau în cetate, contemplând frumuseţea şi slava Paradisului lui Dumnezeu. Isus era în fruntea lor, călăuzindu-i. Dintr-o dată, încântătorul nostru Mântuitor a dispărut din mijlocul nostru; dar I-am auzit în curând glasul minunat: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii". Ne-am adunat în jurul lui Isus şi, chiar în timp ce închidea porţile cetăţii, blestemul era rostit asupra celor răi. Porţile au fost închise. Apoi, sfinţii şi-au folosit aripile şi au urcat pe zidurile care înconjurau cetatea. Isus Se afla şi El cu ei; Coroana Sa era strălucitoare şi măreaţă.