9:69 Când, din pricina invidiei lui Saul, a devenit un fugar prin pustie, David, lipsit de ajutorul omenesc, s-a sprijinit cu mai multă hotărâre de Dumnezeu. Nesiguranţa şi neliniştea vieţii din pustie, primejdia continuă în care se afla, necesitatea frecventă de a fugi, caracterul oamenilor care s-au adunat la el acolo - cei care "se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi" (1 Samuel 22,2) - toate acestea au dus la lucrul esenţial, o severă auto-disciplinare. Aceste experienţe i-au stimulat şi dezvoltat puterea de a lucra cu oamenii, compasiunea pentru cei oprimaţi şi ura faţă de nedreptate. De-a lungul anilor de aşteptare şi primejdie, David a învăţat să găsească în Dumnezeu liniştea, sprijinul, viaţa sa. A învăţat că el putea ajunge la tron numai prin puterea lui Dumnezeu; că ar fi putut să conducă în mod înţelept numai prin înţelepciunea Sa. Numai în procesul pregătirii în şcoala greutăţilor şi a întristării a putut David să lase în urmă acest raport - măcar că după aceea a fost întinat de marele său păcat - anume că "David a împărăţit peste Israel şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui." 2 Samuel 8,15