6:54 Petru, Iacov şi Ioan căutau fiecare ocazie de a se afla în cel mai intim contact cu Maestrul lor, iar dorinţa lor era satisfăcută. Dintre toţi cei doisprezece, legătura acestora cu El era cea mai strânsă. Ioan nu putea fi mulţumit decât cu o intimitate încă şi mai pronunţată - şi a obţinut acest lucru. La acea primă cuvântare, lângă Iordan, când Andrei, după ce L-a auzit pe Isus, s-a grăbit să-l cheme pe fratele lui, Ioan a rămas tăcut, furat de contemplarea minunatelor teme. El L-a urmat pe Mântuitor, rămânând mereu un ascultător însetat, absorbit de cele auzite. Cu toate acestea, Ioan nu avea un caracter fără pată. Nu era genul de entuziast blând, visător. Lui şi fratelui său li se spunea "fiii tunetului." Marcu 3,17. Ioan era mândru, ambiţios, gata mereu să atace; sub toate acestea însă, Învăţătorul divin a întrezărit o inimă fierbinte, sinceră, iubitoare. Isus a mustrat firea sa hrăpăreaţă, a descurajat ambiţiile lui, i-a pus credinţa la încercare. Însă i-a descoperit lucrul după care-i tânjea sufletul - frumuseţea sfinţeniei, propria Sa iubire care preschimbă. "Am făcut cunoscut Numele Tău", a spus Isus către Tatăl, "oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume". Ioan 17,6