Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Educaţie

Educaţie 6:24


6:24 "Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta." Ioan 7,46. Acest lucru ar fi fost adevărat despre Hristos chiar şi dacă ar fi dat învăţătură numai în sfera fizicului şi intelectului sau în chestiuni de teorie şi speculaţie. Ar fi putut să dezlege taine pentru pătrunderea cărora s-ar fi cerut secole de trudă şi studiu. Ar fi putut face sugestii în ramuri ştiinţifice care, până la încheierea timpului, ar fi oferit hrană pentru minte şi un stimulent pentru invenţii. Dar nu a făcut acest lucru. Nu a zis nimic în scopul de a satisface curiozitatea sau de a stimula ambiţia egoistă. Nu s-a ocupat de teorii abstracte, ci de ceea ce era esenţial pentru dezvoltarea caracterului; ceea ce ar fi sporit capacitatea omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi i-ar fi mărit puterea de a face bine. A vorbit despre acele adevăruri legate de călăuzirea vieţii şi care unesc omul cu veşnicia.