5:1 PRIMELE PRINCIPII - 3
5:2 Bărbaţi credincioşi şi cinstiţi
5:3 Prin înţelepciunea şi dreptatea lor, prin curăţenia şi generozitatea de care au dat dovadă în viaţa lor de zi cu zi, prin devotamentul faţă de interesele poporului - aceştia fiind idolatri -, Iosif şi Daniel s-au dovedit credincioşi principiilor dobândite în pregătirea lor timpurie,
5:4 credincioşi Aceluia ai cărui reprezentanţi erau. Aceşti bărbaţi au fost onoraţi de întreaga naţiune atât în Egipt, cât şi în Babilon; şi în ei, un popor păgân şi toate naţiunile cu care veneau în contact priveau o ilustraţie a bunătăţii şi mărinimiei lui Dumnezeu, o ilustraţie a iubirii lui Hristos.
5:5 Ce lucrare au înfăptuit aceşti evrei nobili în viaţa lor! Când şi-au luat rămas bun de la căminul copilăriei lor, cât de puţin visau ei la destinul lor măreţ! Credincioşi şi statornici, ei s-au lăsat în voia călăuzirii divine, astfel încât Dumnezeu să-Şi poată împlini ţelul.
5:6 Dumnezeu doreşte să descopere prin tinerii şi copiii de astăzi aceleaşi adevăruri pline de putere care au fost dezvăluite prin aceşti bărbaţi. Povestea lui Iosif şi a lui Daniel este o ilustraţie a ceea ce va face El pentru aceia care se predau Lui şi caută din toată inima să împlinească scopul Său.
5:7 Nevoia cea mai mare pe care o are lumea este aceea de bărbaţi - bărbaţi care să nu se lase cumpăraţi sau vânduţi, bărbaţi care să fie cinstiţi şi credincioşi în adâncul sufletului lor, bărbaţi care să nu se teamă să spună păcatului pe nume, bărbaţi a căror conştiinţă este la fel de bine orientată către datorie, precum este acul busolei către pol, bărbaţi care vor lua poziţie neclintită pentru adevăr, chiar dacă s-ar prăbuşi cerurile.
5:8 Însă un asemenea caracter nu este rezultatul accidentului; nu se datorează unor favoruri sau înzestrări deosebite ale providenţei divine. Un caracter nobil este rezultatul auto-disciplinării, subordonării firii inferioare firii superioare - predarea eului pentru a-L sluji din iubire pe Dumnezeu şi pe om.
5:9 Trebuie ca tinerii să fie impresionaţi de adevărul că înzestrările pe care le au nu sunt ale lor. Putere, timp, intelect - toate acestea nu sunt decât nişte comori împrumutate. Ele aparţin lui Dumnezeu şi fiecare tânăr ar trebui să ia hotărârea de a le folosi în modul cel mai înalt. El este o ramură de la care Dumnezeu
5:10 aşteaptă roade; un administrator, ale cărui bunuri trebuie să aducă venituri; o lumină care să strălucească în întunecimea lumii.
5:11 Fiecare tânăr, fiecare copil are o lucrare de făcut pentru onoarea lui Dumnezeu şi înălţarea omenirii.
5:12 Elisei, credincios în lucrurile mărunte
5:13 Anii timpurii ai profetului Elisei au fost petrecuţi în liniştea vieţii de la ţară, în învăţătura primită de la Dumnezeu, din natură şi din desfăşurarea unei munci utile. În vremurile unei apostazii aproape generale, familia tatălui său se număra printre aceia care nu-şi plecaseră genunchiul înaintea lui Baal. Căminul lor era un loc în care Dumnezeu era onorat şi în care credincioşia faţă de datorie era regula vieţii de zi cu zi.
5:14 Fiu al unui fermier înstărit, Elisei se apucase de munca pe care o avea cel mai la îndemână. În vreme ce avea calităţile unui conducător, el a primit o pregătire în îndatoririle obişnuite ale vieţii. Pentru a-i putea dirija cu înţelepciune pe alţii, el trebuia să înveţe să se supună. Prin credincioşia în lucrurile mici, a fost pregătit să poarte răspunderi mai grele.
5:15 Om cu un duh blând şi liniştit, Elisei avea, de asemenea, energie şi statornicie. Cultiva dragostea şi teama de Dumnezeu, iar în îndatoririle umile ale trudei zilnice a câştigat nobleţe de caracter şi acea tărie a voinţei de a-şi atinge ţelul propus, crescând în har divin şi cunoştinţă. În timp ce coopera cu tatăl său în îndatoririle casnice, el învăţa să conlucreze cu Dumnezeu.
5:16 Chemarea profetică a venit pentru Elisei în timp ce ara în câmp împreună cu slujitorii tatălui său. Când Ilie, îndrumat de Dumnezeu să caute un succesor, şi-a aruncat mantaua pe umerii tânărului, Elisei a recunoscut şi s-a supus chemării. El "s-a sculat, a urmat pe Ilie, şi a fost în slujba lui." 1 Împăraţi 19,21. La început, nu i s-a cerut cine ştie ce lucrare mare;
5:17 îndatoririle obişnuite constituiau încă disciplina sa. Despre el se spune că turna apă pe mâinile lui Ilie, stăpânul său. Ca ajutor personal al profetului, el a continuat să se dovedească credincios în lucrurile mărunte, în timp ce, cu o hotărâre ce se întărea de la o zi la alta, se consacra misiunii pe care i-o încredinţase Dumnezeu.
5:18 De prima dată când a fost chemat îi fusese pusă la încercare hotărârea. Când s-a întors să-l urmeze pe Ilie, a fost îndemnat de profet să se întoarcă acasă. Trebuia să cântărească preţul - să hotărască el însuşi dacă să accepte sau să respingă chemarea. Elisei a înţeles însă valoarea ocaziei pe care o avea. Pentru nici un avantaj lumesc nu ar fi lăsat el posibilitatea de a deveni un sol al lui Dumnezeu şi nici nu ar fi jertfit privilegiul de a-l însoţi pe slujitorul Său.
5:19 Pe măsură ce timpul trecea şi Ilie era pregătit pentru luarea la cer, tot aşa şi Elisei era pregătit să devină succesorul acestuia. Iar credinţa şi hotărârea lui au fost din nou puse la încercare. Însoţindu-l pe Ilie în slujba pe care o îndeplinea acesta, cunoscând schimbarea care avea să aibă loc curând, era invitat în fiecare loc de către profet să se întoarcă. "Rămâi aici, te rog", a spus Ilie, "căci Domnul mă trimite până la Betel". Însă în munca de plugar pe care o făcuse la început, Elisei învăţase să nu renunţe sau să se descurajeze; şi acum, că pusese mâinile pe coarnele plugului într-o altă ramură a datoriei, nu accepta să se lase întors de la ţelul său. Ori de câte ori primea invitaţia de a se întoarce, răspunsul lui era: "Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi." 2 Împăraţi 2,2
5:20 "Şi amândoi şi-au văzut de drum. ... Şi ei amândoi s-au oprit pe malul Iordanului. Atunci Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul, şi a lovit cu ea apele, care s-au despărţit într-o parte şi într-alta, şi au trecut amândoi pe uscat. După ce au trecut,
5:21 Ilie a zis lui Elisei: 'Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine.' Elisei a răspuns: 'Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău'! Ilie a zis: 'Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa ţi se va întâmpla; dacă nu, nu ţi se va întâmpla aşa'. Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt. Elisei se uita şi strigă: 'Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!' Şi nu l-a mai văzut. Apucându-şi hainele, le-a sfâşiat în două bucăţi şi a ridicat mantaua căreia îi dăduse drumul Ilie. Apoi s-a întors şi s-a oprit pe malul Iordanului; a luat mantaua căreia îi dăduse Ilie drumul, a lovit apele cu ea şi a zis: 'Unde este acum Domnul Dumnezeul lui Ilie?' Şi a lovit apele, care s-au despărţit într-o parte şi în alta şi Elisei a trecut. Fiii proorocilor care erau în faţa Ierihonului, când l-au văzut, au zis: 'Duhul lui Ilie a venit peste Elisei'. Şi i-au ieşit înainte şi s-au închinat până la pământ înaintea lui." 2 Împăraţi 2,6-15
5:22 De atunci, Elisei a rămas în locul lui Ilie. Şi el, care fusese credincios în cele mărunte, s-a dovedit credincios şi în lucrurile mari.
5:23 Ilie, bărbatul înzestrat cu putere, fusese unealta lui Dumnezeu pentru zădărnicirea unor rele de dimensiuni enorme. Fusese lepădată idolatria care, sprijinită de Ahab şi de păgâna Izabela, amăgise naţiunea. Proorocii lui Baal fuseseră ucişi. Întregul popor al lui Israel fusese profund mişcat
5:24 şi mulţi se întorceau la închinarea faţă de Dumnezeu. Ca succesor al lui Ilie, era nevoie de cineva care, prin îndrumări pline de grijă şi răbdare, să conducă pe Israel pe cărări sigure. Pentru această lucrare, fusese educat Elisei în pregătirea timpurie sub călăuzirea lui Dumnezeu.
5:25 Lecţia aceasta este pentru toţi. Nimeni nu are cum să ştie care poate să fie scopul urmărit de Dumnezeu în disciplina pe care o aplică; dar toată lumea poate fi sigură că această credincioşie în lucrurile mărunte este dovada că suntem potriviţi pentru responsabilităţi mai mari. Fiecare scenă de viaţă este o descoperire a caracterului şi numai acela care se dovedeşte în lucrurile mărunte "un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine" (2 Timotei 2,15) va fi onorat de către Dumnezeu cu datorii mai mari.
5:26 Moise, puternic prin credinţă
5:27 Moise a fost mai tânăr decât Iosif sau Daniel când a fost luat de sub pavăza purtării de grijă a căminului copilăriei sale; cu toate acestea, aceleaşi influenţe care le-au modelat acestora vieţile i-au modelat-o şi pe a lui. El nu a petrecut decât doisprezece ani cu rudele sale; însă în aceşti ani s-a aşezat temelia măreţiei lui; şi a fost aşezată de cineva care nu a cunoscut o faimă mare.
5:28 Iochebed era o femeie, şi încă o roabă. Partea ei în această viaţă era umilă, povara ei, grea. Însă lumea nu a primit prin nici o altă femeie o binecuvântare mai mare, în afară de Maria din Nazaret. Ştiind că în curând copilul avea să-i fie luat din grijă pentru a trece în custodia celor care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu, cu atât mai serios s-a străduit să-i lege sufletul de cer. Ea a căutat să-i sădească în inimă iubirea şi loialitatea faţă de Dumnezeu. Şi lucrarea a fost împlinită cu credincioşie. Nici o înrâurire ulterioară nu l-au putut face pe Moise să renunţe la acele principii ale adevărului, care au constituit povara învăţăturilor primite de la mama sa şi lecţia vieţii ei.
5:29 Din căminul umil din Gosen, fiul roabei Iochebed a intrat în palatul lui Faraon sub tutela prinţesei Egiptului, întâmpinat fiind de aceasta ca fiu preaiubit. Moise a primit, în şcolile Egiptului, cea mai înaltă educaţie civilă şi militară. Având un mare farmec personal, nobil la trup şi statură, cu o minte cultivată şi o ţinută princiară, recunoscut ca un bun conducător militar, el a devenit mândria naţiunii. Împăratul Egiptului era, de asemenea, şi membru al castei preoţeşti; iar Moise, deşi a refuzat să participe la închinarea păgână, a fost iniţiat în toate misterele religiei egiptene. Întrucât Egiptul era la această dată încă cea mai civilizată şi mai puternică naţiune, Moise, ca viitor suveran, era moştenitor al celor mai înalte onoruri pe care le putea oferi această lume. Alegerea lui era însă mult mai nobilă. Pentru onoarea lui Dumnezeu şi pentru izbăvirea poporului Său asuprit, Moise a jertfit onorurile Egiptului. De atunci, într-un sens special, Dumnezeu S-a ocupat de educaţia lui.
5:30 Moise nu era încă pregătit pentru lucrarea vieţii sale. Mai avea de deprins lecţia dependenţei de puterea divină. Se înşelase cu privire la scopul lui Dumnezeu. Speranţa sa era de a-l izbăvi pe Israel prin forţa armelor. Pentru aceasta, a riscat totul şi a eşuat. Înfrânt şi dezamăgit, a devenit fugar şi exilat într-un ţinut străin.
5:31 În sălbăticia Madianului, Moise a petrecut patruzeci de ani ca îngrijitor la oi. În mod aparent despărţit pentru totdeauna de misiunea vieţii lui, el primea disciplina necesară împlinirii ei. Înţelepciunea de a guverna o mulţime ignorantă şi nedisciplinată trebuie dobândită prin controlul asupra propriei persoane. Prin grija faţă de oi şi mieluşeii cei firavi, el trebuia să obţină experienţa care avea să-l facă un păstor credincios şi îndelung răbdător al lui Israel. Trebuia
5:32 să înveţe despre Dumnezeu pentru a putea deveni un reprezentant al Său.
5:33 Influenţele care îl înconjuraseră în Egipt, afecţiunea mamei sale adoptive, poziţia pe care o avea ca nepot al împăratului, luxul şi viciul care ispiteau în zeci de mii de chipuri, rafinamentul, natura subtilă şi misticismul unei religii false lăsaseră o impresie asupra minţii şi caracterului său. În simplitatea aspră a sălbăticiei, toate acestea au dispărut.
5:34 În mijlocul maiestăţii solemne a singurătăţii din munţi, Moise era doar cu Dumnezeu. Numele Creatorului era scris pretutindeni. Moise părea să stea în prezenţa lui Dumnezeu şi să fie umbrit de puterea Sa. Aici, spiritul lui de independenţă a fost şters cu desăvârşire. În prezenţa Celui Infinit, el şi-a dat seama cât de slab, cât de nepriceput şi de miop este omul.
5:35 Aici, Moise a dobândit ceea ce l-a însoţit de-a lungul anilor vieţii sale de trudă şi poveri ale grijilor - un simţământ al prezenţei Celui Divin. Nu numai că a privit înainte prin veacuri pentru a-L vedea pe Hristos arătându-Se în trup; El L-a văzut pe Hristos însoţind oştirea lui Israel în peregrinările sale. Când a fost greşit înţeles şi înfăţişat în mod eronat, când a fost chemat să primească batjocuri şi insulte, să dea piept cu primejdii şi moarte, el a putut să rabde "ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut". Evrei 11,27
5:36 Moise nu numai că s-a gândit la Dumnezeu, L-a văzut chiar. Dumnezeu era imaginea pe care o avea neîncetat înaintea lui. Nu-L pierdea niciodată din ochi.
5:37 Credinţa lui Moise nu se baza pe presupuneri; era o realitate. El credea că Dumnezeu conducea personal viaţa sa; şi Îl recunoştea pe Dumnezeu în toate detaliile acesteia. Avea încredere în El că va primi tărie să facă faţă oricărei ispite.
5:38 El dorea să aibă succes în cel mai înalt grad în lucrarea ce-i fusese încredinţată
5:39 şi a hotărât să devină total dependent de puterea divină. Îşi simţea nevoia de ajutor, îl cerea, îl primea prin credinţă şi, fiind convins că primeşte tărie, mergea înainte.
5:40 Aceasta a fost experienţa pe care a căpătat-o Moise în cei patruzeci de ani de pregătire în pustie. Înţelepciunea Infinită nu a considerat că pentru a oferi o asemenea experienţă perioada de timp sau preţul plătit ar fi prea mari.
5:41 Rezultatele acelei pregătiri, prin lecţiile predate acolo, se împletesc nu numai cu istoria lui Israel, dar cu tot ceea ce din acea zi până în prezent a fost în favoarea progresului lumii. Cea mai înaltă mărturie în favoarea măreţiei lui Moise, judecata care a fost dată despre viaţa sa prin Inspiraţie este: "În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă". Deuteronom 34,10
5:42 Pavel, voios în slujire
5:43 Cu credinţa şi experienţa ucenicilor galileeni, care se aflaseră în compania lui Isus, au fost unite în lucrarea Evangheliei vigoarea nestinsă şi puterea intelectuală a unui rabin din Ierusalim. Cetăţean roman, născut într-o cetate a unei naţiuni cucerite; evreu, nu numai ca descendenţă, dar şi printr-o educaţie de-o viaţă, devotament patriotic şi crez religios; educat în Ierusalim de rabinii cei mai de frunte şi instruit în toate legile şi tradiţiile părinţilor, Saul din Tars împărtăşea în cel mai înalt grad orgoliul şi prejudecăţile naţiunii sale. Pe când era încă tânăr a devenit un membru onorat al Sinedriului. Era privit ca un bărbat care promite, ca apărător zelos al credinţei străvechi.
5:44 În şcolile teologice ale Iudeii, Cuvântul lui Dumnezeu fusese lăsat deoparte în favoarea speculaţiilor omeneşti; fusese jefuit de puterea sa prin interpretările şi tradiţiile rabinilor.
5:45 Înălţarea de sine, iubirea de putere, exclusivismul izvorât din invidie, bigotismul şi mândria dispreţuitoare - iată care erau motivaţiile şi principiile călăuzitoare ale acestor învăţători.
5:46 Rabinii se făleau cu superioritatea lor nu numai faţă de oamenii care aparţineau altor popoare, dar şi faţă de propriii concetăţeni. Aţâţaţi de ura năprasnică pe care o purtau opresorilor lor romani, ei nutreau hotărârea de a-şi recăpăta independenţa naţională prin forţa armelor. Ei îi urau pe urmaşii lui Isus, a căror solie de pace era atât de diferită de planurile lor ambiţioase şi, de aceea, i-au dat să fie omorâţi. Pe scena acestei prigoane, Saul a fost unul dintre cei mai crânceni şi neobosiţi actori.
5:47 În şcolile militare ale Egiptului, Moise a fost învăţat legea forţei, iar această învăţătură a avut o înrâurire atât de puternică asupra caracterului său, încât au fost necesari patruzeci de ani de comuniune cu Dumnezeu şi natura pentru a-l pregăti să conducă pe Israel după legea iubirii. Şi Pavel a trebuit să deprindă aceeaşi lecţie.
5:48 La poarta Damascului, viziunea Celui răstignit i-a schimbat tot cursul vieţii. Prigonitorul a devenit ucenic, învăţătorul, elev. Zilele de întuneric petrecute în singurătate la Damasc au fost în experienţa sa asemenea anilor. Textele Vechiului Testament, stocate în memoria sa, constituiau studiul lui, iar Hristos, modelul său. De asemenea, pentru el, colţurile retrase din natură au devenit o şcoală. S-a dus în deşertul Arabiei pentru a studia acolo Scripturile şi a învăţa despre Dumnezeu. Şi-a golit sufletul de prejudecăţile şi tradiţiile care-i modelaseră viaţa şi a primit învăţătură de la Izvorul adevărului.
5:49 Viaţa pe care a dus-o după aceasta a fost inspirată de un singur principiu, acela al jertfirii de sine, slujirea din iubire. "Eu sunt dator", a spus el, "şi Grecilor, şi Barbarilor, şi celor
5:50 învăţaţi, şi celor neînvăţaţi". "Căci dragostea lui Hristos ne strânge." Romani 1,14; 2 Corinteni 5,14
5:51 Cel mai mare învăţător dintre oameni, Pavel, a acceptat atât îndatoririle umile, cât şi pe cele înalte. El a recunoscut necesitatea de a munci atât fizic, cât şi intelectual şi a lucrat cu propriile mâini pentru a se întreţine material. El continua să-şi practice meşteşugul - acela de a face corturi - în timp ce predica zilnic Evanghelia în marile centre ale civilizaţiei. "Mâinile acestea", a spus el când s-a despărţit de fruntaşii comunităţii din Efes, "au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine". Faptele Apostolilor 20,34
5:52 Viaţa lui Pavel a descoperit, pe lângă înalte înzestrări intelectuale, şi puterea unei rare înţelepciuni. Principii de cea mai mare însemnătate, principii de care cei mai mari gânditori ai timpului său erau total străini, sunt dezvăluite în învăţăturile lui şi dovedite practic în viaţa sa. Avea acea înţelepciune, mai presus de oricare alta, care manifestă o înţelegere rapidă a situaţiei şi o inimă plină de compasiune, care îl aduce pe om în contact cu ceilalţi oameni şi îi permite să scoată tot ce este mai bun din ei şi să îi inspire în vederea unei vieţi mai înalte.
5:53 Ascultaţi cuvintele lui rostite înaintea păgânilor din Listra, când le îndreaptă atenţia către Dumnezeu, descoperit în natură, Izvorul oricărui lucru bun, care "v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie". Faptele Apostolilor 14,17
5:54 Priviţi-l în temniţa din Filipi, în care, în ciuda trupului său sfâşiat de durere, cântecul lui de laudă rupea tăcerea miezului de noapte. După ce cutremurul a deschis uşile temniţei, vocea lui se face din nou auzită, cu cuvinte de încurajare pentru temnicerul păgân: "Să nu-ţi faci nici un rău, căci suntem toţi aici" (Faptele Apostolilor 16,28) - fiecare om era la locul lui, constrâns de prezenţa unui singur tovarăş de carceră. Iar temnicerul, convins
5:55 de realitatea acelei credinţe care-l susţinea pe Pavel, întreabă care este calea către mântuire şi, alături de toţi cei din casa lui, se alătură grupului prigonit al discipolilor lui Hristos.
5:56 Priviţi-l pe Pavel la Atena, înaintea adunării Areopagului, răspunzând ştiinţei cu ştiinţă, logicii cu logică şi filozofiei cu filozofie. Observaţi cum, cu tactul născut din iubire divină, arată către Iehova ca fiind acel "Dumnezeu necunoscut" căruia I se închinau neştiutori ascultătorii săi; şi, folosind cuvinte citate dintr-un poet de-al lor, Îl înfăţişează ca Tată ai cărui copii sunt. Ascultaţi-l cum, în acel veac al castelor, când drepturile omului - ca om - nu erau deloc recunoscute, descoperă marele adevăr al frăţiei între oameni, declarând că Dumnezeu "a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului". Apoi, arată cum, în toate intervenţiile lui Dumnezeu în favoarea omului, ţelul Său plin de har şi îndurare se regăseşte asemenea unui fir de aur. El "le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi." Faptele Apostolilor 17,23.26.27
5:57 Ascultaţi-l la curtea lui Festus când împăratul Agripa, convins de adevărul Evangheliei, exclamă: "Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!" Şi cu ce politeţe delicată răspunde Pavel, arătând către propriul său lanţ: "Fie curând, fie târziu, să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea." Faptele Apostolilor 26,28.29
5:58 Aşa a trecut viaţa lui, după cum este descris în propriile-i cuvinte: "Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea
5:59 păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţi mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte!" 2 Corinteni 11,26.27
5:60 "Când suntem ocărâţi", a spus el, "binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm". "Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile." 1 Corinteni 4,12.13; 2 Corinteni 6,10
5:61 În slujire şi-a aflat bucuria; iar la încheierea vieţii sale pline de trudă, privind înapoi la luptele şi victoriile ei, a putut spune: "M-am luptat lupta cea bună". 2 Timotei 4,7
5:62 Aceste istorisiri sunt de un interes vital. Pentru nimeni nu au o importanţă mai mare decât pentru tineri. Moise a renunţat la perspectiva unei împărăţii, Pavel la avantajele bogăţiei şi cinstei în mijlocul poporului său - pentru o viaţă în care au purtat poveri în slujba lui Dumnezeu. Pentru mulţi, viaţa acestor bărbaţi pare că a fost una de renunţare şi sacrificiu. Chiar aşa a fost? Moise "socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului". Pavel declara: "Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos." Filipeni 3,7.8. El era mulţumit de alegerea pe care o făcuse.
5:63 Lui Moise i s-au oferit palatul faraonilor şi tronul de monarh; însă în acele curţi regale existau plăceri păcătoase, care îi fac pe bărbaţi să uite de Dumnezeu; şi a ales în locul lor
5:64 "avuţiile trainice şi dreptatea". Proverbele 8,18. În loc să se alăture măreţiei Egiptului, el a ales să-şi lege viaţa de ţelul lui Dumnezeu. În loc să dea legi pentru Egipt, prin călăuzire divină, el a dat legi pentru întreaga lume. A devenit unealta lui Dumnezeu pentru a da oamenilor acele principii care reprezintă atât apărarea căminului, cât şi a societăţii, care sunt piatra din capul unghiului a prosperităţii naţiunilor - principii recunoscute astăzi de către cei mai mari oameni ai lumii, ca temelie a tot ceea ce este cel mai bun în cârmuirile omeneşti.
5:65 Măreţia Egiptului este în ţărână. Puterea şi civilizaţia lui au trecut. Însă lucrarea lui Moise nu poate pieri niciodată. Marile principii ale dreptăţii pe care a trăit ca să le întemeieze sunt eterne.
5:66 Viaţa de trudă şi griji împovărătoare a lui Moise a fost luminată de prezenţa Aceluia "deosebindu-se din zece mii" şi despre care spunem că "toată fiinţa lui este plină de farmec." Cântarea Cântărilor 5,10.16. Cu Hristos în pustie, peregrinând, cu Hristos pe Muntele schimbării la faţă, cu Hristos în curţile cereşti - viaţa lui pe pământ a fost una în care a binecuvântat şi a fost binecuvântat, iar în ceruri este onorat.
5:67 Şi Pavel a fost susţinut în lucrările sale diverse de puterea păstrătoare a prezenţei Sale. "Pot totul", a spus el, "în Hristos care mă întăreşte". "Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: 'Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat'. Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă
5:68 de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru." Filipeni 4,13; Romani 8,35-39
5:69 Cu toate acestea, există o bucurie viitoare spre care Pavel privea ca la o răsplată pentru truda lui - aceeaşi bucurie de dragul căreia Hristos a îndurat crucea şi a dispreţuit ruşinea - bucuria de a vedea roadele lucrării Sale. "Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria, sau cununa noastră de slavă?" scria el tesalonicenilor convertiţi. "Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră." 1 Tesaloniceni 2,19.20
5:70 Cine ar putea evalua care sunt, pentru lume, rezultatele lucrării de o viaţă a lui Pavel? Dintre toate acele influenţe binefăcătoare care alină suferinţa, alungă întristarea, îngrădesc răul, care înalţă viaţa de la ceea ce este egoist şi senzual şi o slăvesc prin nădejdea nemuririi, cât se datorează străduinţelor lui Pavel şi a tovarăşilor lui de lucru în timp ce călătoreau nebăgaţi în seamă din Asia până pe ţărmurile Europei?
5:71 Cât a meritat pentru oricare viaţă faptul de a fi fost unealta lui Dumnezeu în punerea în mişcare a unor astfel de influenţe ale binecuvântării? Va merita să vedem, în veşnicie, rezultatele unei astfel de lucrări de-o viaţă?
5:72 ÎNVĂŢĂTORUL CEL MARE
5:73 "Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta."
5:74 Învăţătorul trimis de la Dumnezeu
5:75 "Uitaţi-vă dar cu luare aminte la el."
5:76 "Îl vor numi: 'Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii'." Isaia 9,6
5:77 În persoana Învăţătorului trimis de Dumnezeu, cerul a dat oamenilor tot ce a avut mai bun şi mai mare. El, care stătuse în sfatul Celui Preaînalt, care locuise în partea cea mai tainică a Sanctuarului Celui Veşnic, a fost ales să descopere, întrupat, oamenilor cunoaşterea lui Dumnezeu.
5:78 Prin Hristos, fusese transmisă orice rază de lumină divină care a ajuns vreodată până în lumea noastră căzută. El a fost Acela care vorbise prin toţi aceia care, de-a lungul veacurilor, rostise pentru om cuvintele lui Dumnezeu. De la El s-au reflectat toate calităţile desăvârşite, care s-au manifestat la cele mai mari şi mai nobile suflete ale pământului. Puritatea şi bunătatea lui Iosif, credinţa, blândeţea şi îndelunga răbdare a lui Moise, statornicia lui Elisei, fermitatea şi integritatea plină de nobleţe a caracterului lui Daniel, ardoarea şi jertfirea de sine a lui Pavel, puterea mintală şi spirituală, manifestată în toţi aceşti oameni şi în toţi ceilalţi care au trăit vreodată pe pământ, nu au fost decât reflecţii ale strălucirii slavei Sale. Idealul a fost găsit în El.
5:79 Să descopere acest ideal ca fiind singurul standard adevărat care trebuie atins;
5:80 să arate ce ar putea deveni orice făptură omenească, ce ar deveni, prin trăirea divinului în uman, toţi cei ce L-au primit - pentru aceasta a venit Hristos în lume. A venit să arate cum urmează să fie pregătiţi oamenii pentru a fi demni de numele de fii ai lui Dumnezeu; cum urmează să practice pe pământ principiile şi să ducă o viaţă cerească.
5:81 Darul cel mai mare al lui Dumnezeu a fost oferit pentru a veni în întâmpinarea celei mai mari nevoi a omului. Lumina a apărut în momentul în care întunecimea lumii a atins apogeul. Mintea oamenilor fusese de multă vreme întoarsă de la Dumnezeu prin învăţături neadevărate. În sistemele de educaţie cele mai răspândite, filozofia omenească luase locul descoperirii divine. În locul standardului adevărului dat de cer, oamenii acceptaseră un standard conceput de ei înşişi. Ei se întorseseră de la Lumina vieţii pentru a umbla după scânteile focului aprins de ei.
5:82 Pentru că se despărţiseră de Dumnezeu, depinzând exclusiv de puterea omenească, tăria lor era slăbiciune. Nu reuşeau să atingă nici măcar standardul pe care ei înşişi îl stabiliseră. Lipsa adevăratei desăvârşiri era suplinită prin etalări de suprafaţă şi declaraţii fără acoperire. Aparenţa a luat locul realităţii.
5:83 Când şi când, se ridicau învăţători care îi orientau pe oameni către Izvorul adevărului. Erau enunţate principiile adevărate şi vieţile omeneşti dădeau mărturie despre puterea lor. Însă aceste eforturi nu au lăsat o impresie durabilă. Exista o scurtă oprire a curentului răului, dar curgerea impetuoasă a acestuia nu era stăvilită. Reformatorii erau asemenea unor lumini care strălucesc în întuneric; dar ei nu-l puteau risipi. Lumea a "iubit mai mult întunericul decât lumina". Ioan 3,19
5:84 Când Hristos a venit pe pământ, se părea că omenirea îşi va atinge rapid punctul cel mai de jos. Era subminată însăşi temelia societăţii. Viaţa devenise falsă şi
5:85 artificială. Evreii, lipsiţi de puterea Cuvântului lui Dumnezeu, au dat lumii tradiţii şi speculaţii care amorţeau mintea şi ucideau sufletul. Închinarea faţă de Dumnezeu, "în duh şi în adevăr", fusese înlocuită de ridicarea în slăvi a oamenilor printr-un şir interminabil de ceremonii inventate de om. Pretutindeni în lume, toate sistemele religioase îşi pierdeau influenţa asupra minţii şi sufletului. Dezgustaţi de poveşti şi minciuni, căutând să-şi înăbuşe glasul raţiunii, oamenii s-au întors către necredinţă şi materialism. Lăsând veşnicia în afara socotelilor lor, ei trăiau pentru prezent.
5:86 Când au încetat să recunoască Divinul, au încetat să mai aibă în vedere umanul. Adevărul, cinstea, integritatea, încrederea, compasiunea - toate erau îndepărtate de pe pământ. Lăcomia nestăvilită şi ambiţia devoratoare au dat naştere unei neîncrederi universale. Ideea datoriei, a obligaţiei pe care o are puterea faţă de slăbiciune, a demnităţii omeneşti şi a drepturilor omului au fost aruncate la o parte, ca fiind doar un vis sau o poveste frumoasă. Oamenii de rând erau priviţi ca animale de povară, unelte sau scări pentru ambiţie. Bogăţia şi puterea, tihna şi satisfacerea plăcerilor erau căutate ca fiind cel mai înalt bine. Veacul era caracterizat de degenerare fizică, o letargie mentală şi moarte spirituală.
5:87 Pentru că pasiunile şi scopurile rele ale oamenilor Îl izgoniseră pe Dumnezeu din gândurile lor, faptul de a-L fi dat uitării i-a înclinat şi mai mult către rău. Inima îndrăgostită de păcat Îl îmbrăca pe Dumnezeu cu propriile ei atribute, iar această concepţie a întărit puterea păcatului. Înclinând către satisfacerea plăcerilor proprii, oamenii au ajuns să-L conceapă pe Dumnezeu ca fiind la fel ca ei - o Fiinţă al cărei ţel era slava proprie, ale cărei cerinţe erau în aşa fel potrivite, încât să-I satisfacă plăcerea; o Fiinţă care îi înălţa sau îi prăbuşea pe oameni după cum aceştia ajutau sau împiedicau împlinirea scopurilor Sale egoiste. Clasele sărace priveau
5:88 Fiinţa Supremă ca fiind doar uşor diferită de opresorii lor, cu excepţia faptului că îi depăşea cu mult în putere. Toate tipurile de religii au fost modelate după aceste idei. Fiecare dintre ele reprezenta un sistem de impuneri arbitrare. Prin daruri şi ceremonii, închinătorii căutau să îmbuneze Dumnezeirea pentru a căpăta favoarea Sa, ca să-şi împlinească propriile scopuri. O asemenea religie, neavând nici o putere asupra inimii sau conştiinţei, nu putea fi decât un şir de forme ceremoniale, de care oamenii se săturaseră şi de care, cu excepţia acelui câştig pe care-l putea aceasta oferi, doreau fierbinte să scape. Astfel, răul, fără piedici, a crescut mai puternic, în timp ce aprecierea binelui şi dorinţa după ceea ce este bine scădeau. Oamenii au pierdut chipul lui Dumnezeu şi au primit amprenta puterii demonice, de care erau stăpâniţi. Întreaga lume devenea o groapă a stricăciunii.
5:89 Nu mai era decât o singură speranţă pentru neamul omenesc - ca în această masă de elemente discordante care propagau stricăciunea să fie aruncat un aluat nou; să i se aducă omenirii puterea unei vieţi noi; să i se redea lumii cunoaşterea lui Dumnezeu.
5:90 Hristos a venit să restabilească această cunoştinţă. A venit pentru a da la o parte învăţăturile false, prin care cei care pretindeau că-L cunosc pe Dumnezeu Îl reprezentaseră greşit. A venit să arate practic natura Legii Sale, să descopere în propriul caracter frumuseţea sfinţeniei.
5:91 Hristos a sosit în lume cu toată iubirea acumulată de-a lungul veşniciei. Dând la o parte impunerile arbitrare, care împovăraseră Legea lui Dumnezeu, El arătat că Legea este o Lege a iubirii, o expresie a bunătăţii divine. A arătat că de ascultarea de principiile ei depinde fericirea omenirii şi, alături de aceasta, stabilitatea, însăşi baza şi structura societăţii omeneşti.