4:84 Când Daniel se prindea de Dumnezeu cu o încredere nestrămutată, spiritul puterii profetice venea asupra lui. Când era cinstit de oameni cu responsabilităţile curţii şi secretele împărăţiei, el era onorat de Dumnezeu ca ambasador al Său şi învăţat să citească misterele veacurilor ce aveau să vină. Monarhii păgâni, prin legătura pe care o aveau cu reprezentanţii cerului, au fost constrânşi să-L recunoască pe Dumnezeul lui Daniel. "Cu adevărat", a zis Nebucadneţar, "Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor şi El descoperă tainele". Iar Darius, în proclamaţia sa "către toate neamurile, către oamenii de toate limbile care locuiau în toată împărăţia", L-a înălţat pe "Dumnezeul lui Daniel" ca fiind "Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte veşnic; Împărăţia Lui nu se va nimici niciodată şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit"; care "izbăveşte şi mântuieşte, ... face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ". Daniel 2,47; 6,25-27