4:77 În Babilon, Daniel şi tovarăşii săi au fost, în tinereţea lor, numai în mod aparent ceva mai favorizaţi de destin decât a fost Iosif în Egipt, în anii de început ai vieţii sale; cu toate acestea, ei au fost supuşi la teste ale caracterului nu mai puţin severe. De la simplitatea căminului lor din Iudea, aceşti tineri de descendenţă regală au fost duşi în cel mai măreţ oraş, la curtea celui mai mare monarh, şi au fost aleşi să fie educaţi pentru a fi în slujba specială a împăratului. Puternice au fost ispitele care i-au înconjurat în acea curte stricată şi luxoasă. Faptul că ei, închinătorii lui Iehova, erau prizonieri în Babilon, că vasele locaşului lui Dumnezeu fuseseră puse în templul dumnezeilor Babilonului, că împăratul Israelului era el însuşi prizonier în mâinile babilonienilor - toate acestea erau amintite cu orgoliu de către învingători, ca o dovadă că religia şi obiceiurile lor erau superioare religiei şi obiceiurilor evreilor. În aceste împrejurări, tocmai prin umilirea pe care Israel o atrăsese asupra sa prin aceea că se depărtase de poruncile Sale, Dumnezeu a dat Babilonului dovezi ale supremaţiei Lui, dovezi privind sfinţenia cerinţelor Sale şi urmarea sigură a ascultării. Şi mărturia a fost dată, în singurul mod în care se putea face aceasta, prin aceia care îşi păstrau încă neclintită loialitatea faţă de El.