Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Educaţie

Educaţie 4:41


4:41 Ori de câte ori a fost aplicat în Israel planul de educaţie al lui Dumnezeu, rezultatele au dat mărturie despre Autorul acestuia. Dar în foarte multe familii, pregătirea hotărâtă de Cer şi caracterele dezvoltate în felul acesta erau tot atât de rare. Planul lui Dumnezeu era dus la îndeplinire numai parţial şi în mod imperfect. Din necredinţă şi nesocotire a îndrumărilor date de Domnul, israeliţii au adus în mijlocul lor ispite cărora numai câţiva aveau putere să li se opună. La instalarea lor în Canaan, "ei n-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul să le nimicească. Ci s-au amestecat cu neamurile şi au învăţat faptele lor, au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei". Inima lor nu era corectă faţă de Dumnezeu "şi nu erau credincioşi legământului Său. Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii. El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce". Psalmii 106,34-36; 78,37-39. Taţii şi mamele din Israel au devenit indiferenţi la obligaţiile lor faţă de Dumnezeu, indiferenţi la obligaţiile faţă de copiii lor. Prin necredincioşia în cămin şi influenţele idolatre din afară, mulţi tineri evrei au primit o educaţie mult diferită