Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Educaţie

Educaţie 14:77


14:77 Chiar în străduinţa de a se pregăti pentru lucrarea lui Dumnezeu, mulţi sunt îndepărtaţi prin metode greşite de educaţie. Viaţa este privită de mai toată lumea ca fiind compusă din perioade distincte, perioada de învăţare şi perioada de aplicare a lucrurilor învăţate - de pregătire şi de realizare. În pregătirea pentru o viaţă de slujire, tinerii sunt trimişi la şcoală pentru a dobândi cunoştinţe prin studierea cărţilor. Despărţiţi de responsabilităţile vieţii de zi cu zi, ei sunt absorbiţi de studiu şi pierd adesea din vedere care este scopul acestuia. Zelul consacrării lor timpurii se stinge şi mult prea mulţi sunt cuprinşi de o ambiţie personală, egoistă. La absolvire, mii descoperă că nu au nici un contact cu viaţa. S-au ocupat atât de mult timp cu abstractul şi teoreticul, încât în clipa în care întreaga făptură trebuie mobilizată pentru a face faţă examenelor severe ale vieţii reale, ei sunt nepregătiţi. În locul acelei nobile lucrări pe care şi-o propuseseră, energia lor se scurge doar într-o luptă pentru supravieţuire. După dezamăgiri repetate, disperaţi chiar şi în încercarea de a-şi câştiga în mod cinstit traiul, mulţi alunecă pe panta practicilor îndoielnice sau ilegale. Lumea este jefuită de slujirea de care ar fi putut să se bucure; iar Dumnezeu este jefuit de sufletele pe care Şi-a dorit cu pasiune să le înalţe, să le înnobileze şi să le onoreze ca reprezentanţi ai Săi.