Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 9:22


9:22 Cuvintele lui Isus le mişcaseră inimile aşa cum nu fuseseră niciodată mişcate de cuvinte ieşite de pe buze omeneşti. Dumnezeu căuta să dea lumină acelor conducători în Israel şi folosea pentru aceasta singura cale prin care se putea ajunge la inima lor. În îngâmfarea lor, li se părea un lucru înjositor să admită că poate să-i înveţe cineva. Dacă Isus ar fi arătat că încearcă să-i înveţe, ei nu ar fi fost binevoitori să asculte. Dar se măguleau cu faptul că ei Îl învăţau sau cel puţin că ei Îi verificau cunoştinţele din Sfânta Scriptură. Buna-cuviinţă a lui Isus şi modestia Sa de tânăr au biruit prejudecăţile lor. Fără a-şi da seama, mintea lor s-a deschis în faţa Cuvântului lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt a vorbit inimii lor.