81:26 Acel Sabat a fost de neuitat pentru ucenicii întristaţi, precum şi pentru preoţi, conducători, pentru cărturari şi popor. La apusul soarelui, în seara zilei de pregătire, trâmbiţele au sunat, semn că Sabatul începuse. Paştele a fost ţinut aşa cum fusese ţinut timp de veacuri, în timp ce Acela către care el arăta fusese omorât de mâini nelegiuite şi aşezat în mormântul lui Iosif. În ziua Sabatului, curţile templului erau pline de închinători. Marele preot care fusese la Golgota era acolo, înveşmântat strălucitor în veşmintele sale preoţeşti. Preoţii, cu turbanele lor albe, în plină activitate, îşi aduceau la îndeplinire îndatoririle. Dar, în timp ce sângele taurilor şi al ţapilor era adus ca jertfă pentru păcat, unii dintre cei prezenţi nu erau liniştiţi. Ei nu erau conştienţi de faptul că tipul întâlnise antitipul şi că o jertfă infinit mai preţioasă fusese adusă pentru păcatele omenirii. Ei nu-şi dădeau seama că nu mai avea nici o valoare continuarea serviciului ritual. Însă niciodată până acum, slujba aceasta nu fusese urmărită cu stări sufleteşti mai pline de frământări. Atât trâmbiţele şi instrumentele muzicale, cât şi vocile cântăreţilor erau tot aşa de clare şi puternice ca de obicei. Dar un simţământ straniu stăpânea totul.