Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii, 8


8:1 Cap. 7 - Ca un prunc

8:2 ISUS ŞI-A PETRECUT COPILĂRIA şi tinereţea într-un sătuleţ de munte. Nu exista loc pe pământ care nu ar fi fost onorat prin prezenţa Sa. Palatele regilor s-ar fi bucurat de privilegiul de a-L primi ca oaspete. Dar El a trecut pe lângă casele bogate, curţile împărăteşti şi vestitele lăcaşuri ale ştiinţei, ca să-Şi stabilească locuinţa în modestul şi dispreţuitul Nazaret.

8:3 Minunat în semnificaţia lui este scurtul raport biblic cu privire la copilăria şi tinereţea Sa: "Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El". În lumina strălucitoare a înfăţişării Tatălui Său, "Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor" (Luca 2,52). Mintea Sa era activă şi pătrunzătoare, cu o gândire şi o înţelepciune ce depăşeau vârsta Sa. Pe lângă acestea, caracterul Său era armonios. Puterile minţii şi ale corpului se dezvoltau treptat, urmând legile naturale ale copilăriei.

8:4 În copilărie, Isus a dat dovadă de o drăgălăşenie deosebită în purtare. Mâinile Sale binevoitoare erau totdeauna gata să-i ajute pe alţii. Manifesta o răbdare

8:5 pe care nimic nu o putea tulbura şi o credincioşie care niciodată nu sacrifica integritatea. Neclintit ca o stâncă în privinţa principiilor, viaţa Sa dădea pe faţă gingăşia amabilităţii neegoiste.

8:6 Mama Domnului Isus urmărea cu multă seriozitate dezvoltarea puterilor Lui şi vedea în caracterul Lui chipul desăvârşirii. Cu mare bucurie căuta să încurajeze mintea Lui ageră şi receptivă. Prin Duhul Sfânt, ea primea înţelepciune ca să conlucreze cu fiinţele cereşti la creşterea acestui copil, care putea recunoaşte numai pe Dumnezeu ca Tată al Său.

8:7 Încă din timpuri foarte vechi, credincioşii din Israel acordaseră multă grijă educaţiei tineretului. Domnul dăduse îndrumări ca din pruncie copiii să fie învăţaţi despre bunătatea şi măreţia Sa, aşa cum se descoperea mai ales în Legea Sa şi cum se vedea în viaţa poporului Israel. Cântarea, rugăciunea şi învăţăturile din Sfintele Scripturi trebuiau să fie adaptate pentru mintea de copil. Taţii şi mamele trebuiau să-şi înveţe copiii că Legea lui Dumnezeu este expresia caracterului Său şi că, atunci când primesc principiile Legii în inimă, chipul lui Dumnezeu se întipăreşte în mintea şi sufletul lor. Mare parte din învăţătură era dată oral; dar tinerii învăţau să şi citească scrierile ebraice, iar sulurile de pergament ale Scripturilor Vechiului Testament erau deschise pentru studiul lor.

8:8 În zilele Domnului Hristos, oraşul sau cetatea care nu se îngrijea de educaţia religioasă a tinerilor era socotită ca fiind sub blestemul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, învăţătura se ocupa mai mult de forme. Tradiţia înlocuise în mare parte Sfintele Scripturi. Adevărata educaţie i-ar fi determinat pe tineri "să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind" (Fapte 17,27). Dar învăţătorii iudei acordau atenţie lucrurilor care priveau ceremoniile. Mintea era încărcată de învăţături care nu-i erau de folos celui care le învăţa şi care nu vor fi recunoscute de şcoala mai înaltă din curţile cereşti. Experienţa care se obţine printr-o acceptare personală a Cuvântului lui Dumnezeu nu avea loc în sistemul lor de educaţie. Absorbiţi de cele din afară, elevii nu găseau momente de linişte pentru a le trăi singuri cu Dumnezeu. Ei nu auzeau glasul Lui vorbindu-le în inimă. În căutarea lor după cunoştinţă, s-au îndepărtat de Izvorul înţelepciunii. Lucrurile de seamă ale slujirii lui Dumnezeu erau neglijate. Principiile Legii era întunecate. Ceea ce se considera ca fiind educaţie superioară era cea mai mare piedică în calea realei dezvoltări. Sub educaţia dată de rabini, puterile tinerilor erau înăbuşite. Minţile lor deveneau confuze şi înguste.

8:9 Copilul Isus nu a învăţat la şcolile sinagogilor. Mama Lui i-a fost primul învăţător omenesc. Din gura ei şi din scrierile profeţilor, El a învăţat despre lucrurile cereşti. Chiar cuvintele pe care El Însuşi i le spusese lui Moise pentru Israel le învăţa acum de pe genunchii mamei Sale. Trecând de la vârsta copilăriei la aceea a tinereţii, El nu a studiat la şcolile rabinilor, nu avea nevoie să obţină educaţia din astfel de izvoare, deoarece Dumnezeu era învăţătorul Său.

8:10 Întrebarea pusă în timpul lucrării Mântuitorului: "Cum are omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?" nu arată că Isus nu ştia să citească, ci numai faptul că El nu primise o educaţie rabinică (Ioan 7,15). Deoarece El Şi-a obţinut cunoştinţa aşa cum o putem obţine şi noi, cunoaşterea profundă a Sfintelor Scripturi arată câtă stăruinţă a depus El în anii tinereţii Sale pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu. În faţa Lui se desfăşura şi marea bibliotecă a lucrurilor create de Dumnezeu. El, care făcuse toate lucrurile, studia acum învăţăturile pe care mâna Sa le scrisese pe pământ, pe apă şi pe bolta cerului. Departe de căile nesfinte ale lumii, El a adunat comori de ştiinţă din natură. El a studiat viaţa plantelor, viaţa animalelor şi viaţa omului. Chiar din anii tinereţii Sale, a fost stăpânit de o singură ţintă: să trăiască pentru a-i face pe alţii fericiţi. Pentru lucrul acesta, El a găsit resurse în natură; în timp ce studia viaţa plantelor şi viaţa animalelor, noi idei de căi şi mijloace Îi veneau în minte. El putea mereu să scoată ilustraţii din lucrurile văzute, prin care să prezinte Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Parabolele, prin care, în timpul slujirii Sale, Îi plăcea să-Şi predea lecţiile despre adevăr, arată cât de deschisă era mintea Sa faţă de influenţele naturii şi cu cât interes adunase El învăţăturile spirituale din lucrurile vieţii de toate zilele.

8:11 În felul acesta, I s-a dezvăluit lui Isus importanţa Cuvântului şi lucrărilor lui Dumnezeu, în timp ce El Se străduia să înţeleagă cauza lucrurilor. El era ajutat de fiinţe cereşti şi cultiva cugete şi legături sfinte. De la prima scânteiere de inteligenţă, El creştea necontenit în har spiritual şi în cunoaşterea adevărului.

8:12 Fiecare copil poate dobândi cunoştinţe aşa cum a dobândit Isus. Atunci când căutăm să-L cunoaştem pe Tatăl ceresc din Cuvântul Său, îngerii se vor apropia de noi, mintea ne va fi întărită, iar caracterul nostru va fi înălţat şi înnobilat. Trebuie să ne asemănăm tot mai mult cu Mântuitorul nostru. Iar când privim frumuseţea şi măreţia din natură, inima noastră începe să-L caute pe Dumnezeu. În timp ce spiritul este umplut de respect, sufletul este reînviorat prin intrarea în legătură cu Cel veşnic, prin lucrările Sale. Comuniunea cu Dumnezeu prin

8:13 rugăciune dezvoltă facultăţile intelectuale şi morale, iar puterile spirituale se întăresc atunci când cultivăm gânduri asupra lucrurilor spirituale.

8:14 Viaţa Domnului Isus a fost trăită în deplină armonie cu Dumnezeu. Cât a fost copil, El a gândit şi a vorbit ca un copil; dar nici o urmă de păcat nu a întinat chipul lui Dumnezeu din El. Cu toate acestea, n-a fost scutit de ispite. Locuitorii din Nazaret erau proverbiali din cauza stricăciunii lor. Proasta reputaţie, pentru care erau în general cunoscuţi, se vede din întrebarea lui Natanael: "Poate ieşi ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1,46). Isus a fost pus în locuri unde caracterul Său avea să fie probat. Era necesar ca El să vegheze necontenit pentru a-Şi păstra curăţia. A fost supus la toate luptele pe care trebuie să le ducem şi noi, pentru ca să ne fie o pildă în copilărie, tinereţe şi maturitate.

8:15 Satana era neobosit în eforturile lui de a-L birui pe Copilul din Nazaret. Din primii ani ai vieţii Sale, Isus a fost apărat de îngeri cereşti, dar, cu toate acestea, viaţa Sa a fost o continuă luptă împotriva puterilor întunericului. Faptul că ar putea exista pe pământ o viaţă nepângărită de păcat era un afront şi o groază pentru prinţul întunericului. El nu a lăsat nici un mijloc nefolosit pentru a-L prinde în cursă pe Isus. Nici un copil omenesc nu va fi vreodată chemat să trăiască o viaţă sfântă în mijlocul unei lupte tot atât de înverşunate cu ispita cum a fost Mântuitorul nostru.

8:16 Părinţii lui Isus erau săraci şi depindeau de truda lor zilnică. El era obişnuit cu sărăcia, sacrificiul de sine şi lipsuri. Experienţa aceasta I-a fost de folos. În viaţa Sa de muncă nu existau clipe de lenevie care să invite ispita. Nu au existat ore lipsite de o preocupare, care să deschidă calea pentru legături corupătoare. Pe cât a fost cu putinţă, El a închis uşa în faţa ispititorului. Nici câştigul, nici plăcerea, nici laudele, nici mustrările nu L-au putut determina să consimtă la o faptă rea. Era înţelept în a discerne răul şi puternic pentru a-i rezista.

8:17 Hristos a fost singurul om fără păcat care a locuit vreodată pe pământ, cu toate că aproape treizeci de ani El a trăit printre locuitorii stricaţi din Nazaret. Faptul acesta este o mustrare pentru aceia care consideră că, pentru a trăi o viaţă curată, ei depind de loc, de avere sau de belşug. Ispita, sărăcia şi greutăţile sunt adevărata disciplină necesară pentru dezvoltarea curăţiei şi tăriei de caracter.

8:18 Isus a trăit într-o casă ţărănească şi, cu credincioşie şi voioşie, Şi-a îndeplinit partea în purtarea poverilor familiei. El fusese Conducătorul cerului şi îngerii se desfătaseră în împlinirea cuvântului Său; acum, El era un lucrător harnic, un Fiu ascultător şi iubitor. El a învăţat o meserie şi cu propriile mâini lucra în atelierul de dulgherie împreună cu Iosif. În îmbrăcămintea simplă a unui muncitor obişnuit, El mergea pe străzile târguşorului, ducându-Se şi venind de la lucrul Său umil. El nu a folosit puterea Sa dumnezeiască pentru a-Şi micşora poverile sau pentru a-Şi uşura munca.

8:19 În timp ce Isus a muncit în copilărie şi tinereţe, mintea şi corpul Său s-au dezvoltat. El nu Şi-a folosit puterile fizice cu nepăsare, ci în aşa fel ca să fie păstrate în sănătate, pentru a putea face cea mai bună lucrare în orice privinţă. El nu voia să fie imperfect, nici chiar în mânuirea uneltelor. El era desăvârşit atât ca lucrător, cât şi în caracter. Prin exemplul Său, ne-a învăţat că avem datoria să fim harnici, că lucrarea noastră trebuie să fie îndeplinită cu precizie şi perfecţiune şi că o astfel de lucrare este onorabilă. Exerciţiul, care învaţă mâinile să fie folositoare şi-i formează pe tineri să-şi ducă partea din poverile vieţii dă putere fizică şi dezvoltă orice însuşire. Toţi trebuie să găsească ceva de făcut, care să fie de folos pentru ei înşişi şi de ajutor pentru alţii. Dumnezeu a rânduit munca pentru a fi o binecuvântare şi numai muncitorul harnic găseşte adevărata glorie şi bucurie a vieţii. Aprobarea lui Dumnezeu rămâne cu o iubitoare asigurare asupra copiilor şi tinerilor care îşi îndeplinesc partea cu bucurie, împărtăşind poverile tatălui şi ale mamei. Astfel de copii vor intra în viaţă ca membri folositori ai societăţii.

8:20 În tot timpul vieţii Sale pe pământ, Isus a fost un lucrător zelos şi statornic. El Se aştepta să realizeze mult, de aceea a lucrat mult. După ce a intrat în lucrarea Sa, El a zis: "Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze" (Ioan 9,4). Isus nu S-a sustras de la griji şi răspunderi, aşa cum fac mulţi care pretind că sunt urmaşi ai Săi. Tocmai pentru că încearcă să ocolească aceste lucruri sunt aşa de mulţi slabi şi incapabili. Ei pot să aibă însuşiri preţioase şi plăcute, dar sunt fără râvnă şi aproape că nu sunt buni de nimic atunci când au de înfruntat greutăţi sau piedici de învins. Încrederea şi râvna, statornicia şi tăria de caracter manifestate în Hristos trebuie să se dezvolte şi în noi, prin aceeaşi disciplină pe care El a suportat-o. Şi harul pe care El l-a primit ne va fi dat şi nouă.

8:21 Tot timpul cât a trăit printre oameni, Mântuitorul nostru a împărtăşit soarta celor săraci. Din propria viaţă cunoştea grijile şi poverile lor şi putea să-i mângâie şi să-i încurajeze pe toţi lucrătorii umili. Aceia care au o adevărată concepţie despre învăţătura pe care ne-o dă viaţa Sa nu vor considera niciodată că trebuie să se facă o deosebire între clase, că bogaţii trebuie să fie onoraţi mai mult decât săracii valoroşi.

8:22 Isus a pus tact şi voie bună în lucrarea Sa. Se cere multă răbdare şi spiritualitate pentru a introduce religia Bibliei în viaţa de familie şi în activitatea zilnică, pentru ca în ocupaţiile vremelnice ochiul să poată rămâne aţintit numai la mărirea lui Dumnezeu. Şi în această privinţă Hristos a fost un ajutor. El niciodată n-a fost aşa de împovărat de griji lumeşti, încât să nu aibă timp sau preocupare pentru lucrurile cereşti. Deseori Îşi exprima bucuria inimii, cântând psalmi şi melodii cereşti. Deseori locuitorii din Nazaret Îi auzeau vocea înălţându-se în laude şi mulţumiri către Dumnezeu. El întreţinea legătura cu cerul prin cântec; iar când tovarăşii Săi se plângeau de oboseala muncii, ei erau învioraţi de sublimele melodii ieşite de pe buzele Sale. Imnurile Sale de laudă păreau că izgonesc pe îngerii cei răi şi, asemenea fumului de tămâie, umpleau locul cu mireasmă. Mintea ascultătorilor Săi era transportată din exilul ei pământesc către căminul ceresc.

8:23 Isus era izvorul harului vindecător pentru lume şi, în tot timpul acelor ani pe care i-a petrecut retras la Nazaret, viaţa Sa se revărsa în râuri de iubire şi de bunătate. Bătrânii, cei întristaţi şi împovăraţi de păcat, copiii la joacă în bucuria lor nevinovată, micile creaturi din crânguri, animalele răbdătoare, purtătoare de poveri - toată suflarea era mai fericită datorită prezenţei Sale. El, al cărui cuvânt puternic susţinea lumile, Se apleca să aline o pasăre rănită. Nimic nu rămânea neobservat de El, nimic faţă de care să nu binevoiască să dea ajutor.

8:24 Astfel, în timp ce creştea în înţelepciune şi statură, Isus Se făcea tot mai plăcut şi înaintea lui Dumnezeu, şi înaintea oamenilor. El atrăgea simpatia tuturor inimilor, arătându-Se în stare să-i iubească pe toţi. Atmosfera de nădejde şi curaj care-L înconjura Îl făcea o binecuvântare în orice casă. Şi adesea, în sinagogă, în ziua de Sabat, El era invitat să citească învăţătura din profeţi şi inimile ascultătorilor tresăltau atunci când o nouă lumină strălucea puternic din cuvintele binecunoscute ale textului sacru.

8:25 Cu toate acestea, Isus Se ferea de îngâmfare. În toţi anii cât a stat la Nazaret, El n-a dezvăluit nimic din puterea Sa făcătoare de minuni. El n-a căutat poziţii şi nu Şi-a atribuit titluri. Viaţa Sa liniştită şi simplă şi chiar tăcerea Sfintelor Scripturi cu privire la prima parte a vieţii Sale ne învaţă o lecţie importantă. Cu cât viaţa copilului este mai liniştită şi mai simplă, cu cât este mai liberă de emoţii artificiale şi mai în armonie cu natura, cu atât mai favorabilă este ea dezvoltării fizice şi mintale, precum şi tăriei spirituale.

8:26 Isus este exemplul nostru. Sunt mulţi care se ocupă cu interes de perioada slujirii Sale publice, în timp ce trec cu vederea învăţăturile ce decurg din primii Săi ani. Dar tocmai în viaţa Sa de familie El este model pentru toţi copiii şi toţi tinerii. Mântuitorul a consimţit să Se coboare în sărăcie, pentru ca să ne înveţe cât de aproape putem umbla cu Dumnezeu, chiar şi atunci când avem de dus o viaţă umilă. El a trăit pentru a mulţumi, onora şi proslăvi pe Tatăl Său în lucrurile obişnuite ale vieţii. Lucrarea Sa a început prin binecuvântarea lucrului umil al meseriaşilor care trudeau pentru pâinea lor zilnică. El îndeplinea lucrarea lui Dumnezeu tot atât de mult atunci când lucra la tejgheaua dulgherului, ca şi atunci când făcea minuni pentru mulţime. Şi fiecare tânăr care urmează exemplul lui Hristos de credincioşie şi ascultare în familia Lui umilă îşi poate însuşi aceleaşi cuvinte spuse despre El de către Tatăl, prin Duhul Sfânt: "Iată robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu" (Is. 42,1).