76:5 care să fie considerate de către romani ca fiind criminale. De asemenea, trebuia găsită o acuzaţie care să-L condamne şi în faţa iudeilor. Un mare număr de preoţi şi conducători fuseseră convinşi de învăţătura Domnului Hristos şi numai teama de excomunicare i-a împiedicat să-I mărturisească aceasta. Preoţii îşi aminteau foarte bine de întrebarea lui Nicodim: "Legea noastră osândeşte ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?" (Ioan 7,51). Această întrebare a determinat atunci dezbinarea consiliului, iar planurile lor au fost zădărnicite. Acum, Iosif din Arimatea şi Nicodim nu aveau să mai fie invitaţi, dar erau alţii care puteau îndrăzni să vorbească în favoarea dreptăţii. Judecata trebuia condusă în aşa fel, încât să-i unească pe membrii Sinedriului împotriva Domnului Hristos. Erau două acuzaţii pe care preoţii doreau să le aducă. Dacă Domnul Hristos ar fi fost dovedit ca hulitor, atunci El ar fi fost condamnat de către iudei. Dacă ar fi fost acuzat de revoltă, atunci s-ar fi asigurat condamnarea de către romani. Ana a încercat să stabilească cel de-al doilea cap de acuzare. El L-a cercetat pe Domnul Hristos cu privire la ucenicii Săi şi cu privire la doctrina Sa, sperând ca Arestatul să spună ceva care să-i dea material pe care să-l interpreteze. El a căutat să stoarcă nişte declaraţii prin care să dovedească faptul că Isus căuta să înfiinţeze o societate secretă, cu scopul de a stabili o nouă împărăţie. Atunci, preoţii ar fi putut să-L dea în mâinile romanilor, ca fiind tulburător al păcii şi generator al răzvrătirii.