76:22 Caiafa, conştient de influenţa pe care Isus o câştiga, a grăbit judecata. Vrăjmaşii Domnului Hristos erau în mare încurcătură. Ei erau preocupaţi să obţină condamnarea Lui, dar nu ştiau cum să realizeze lucrul acesta. Membrii Sinedriului erau împărţiţi în farisei şi saduchei. Între ei erau mari animozităţi şi controverse; nici nu îndrăzneau să abordeze unele puncte de discuţie, de teamă să nu se certe. Cu câteva cuvinte, Domnul Hristos ar fi putut să le trezească prejudecăţile unii împotriva altora şi, în acest fel, să le abată mânia de la El. Caiafa ştia acest lucru şi dorea să evite stârnirea unei dispute. Erau foarte mulţi martori care ar fi putut dovedi că Domnul Hristos îi denunţase pe preoţi şi pe cărturari şi că îi caracterizase ca fiind ipocriţi şi ucigaşi; dar nu era în avantajul lor să aducă această mărturie. Saducheii, în lupta lor ascuţită cu fariseii, folosiseră un limbaj asemănător. O astfel de mărturie nu avea greutate în faţa romanilor, care erau ei înşişi dezgustaţi de pretenţiile fariseilor. Erau foarte multe dovezi că Domnul Hristos nesocotise tradiţiile iudaice şi vorbise nerespectuos despre multe din rânduielile lor; dar, în ceea ce priveşte tradiţia, fariseii şi saducheii erau la cuţite; iar pentru romani, această acuzaţie n-avea nici o valoare. Vrăjmaşii Domnului Hristos nu îndrăzneau să-L acuze de călcarea Sabatului, căci o examinare a acestei probleme ar fi descoperit caracterul lucrării Sale. Dacă minunile Sale de vindecare erau aduse la lumină, atunci însuşi scopul pe care preoţii îl urmăreau avea să fie anihilat, înfrânt.